10549266476?profile=RESIZE_400x

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Jetonul postat aici a fost realizat la comanda Manufacturii de tutun “Belvedere”, este confecționat din alamă argintată, este rotund și are diametrul de 37 milimetri. În centrul aversului, în interorul unui cerc liniar continuu este redat grupul monogramat de litere mari RMS (însemnând probabil Regia Monopolului de Stat). Periferic circular, între cercul liniar continuu și un cerc perlat exterior este aplicată inscripția: “MANUFACTURA BELVEDERE” , la partea de jos fiind reprezenat un romb cu diagonala mare pe verticală. Pe revers, pe două rânduri orizontale este inscripționată valoarea: “5 / LEI” (litera L mai mare). Periferic circular, în interiorul unui cerc perlat exterior, sunt aplicate inscripțiile: “MAGAZINUL DE CONSUM” și “1902”, separate de câte o stea în cinci colțuri.

10549265701?profile=RESIZE_584x

Manufactura Belvedere din București era specializată în fabricarea țigaretelor, fiind mai cunoscută sub numele Manufactura de tutun Belvedere. Fabrica de țigarete „Belvedere“ este un monument istoric poziționat în cartierul bucureștean Giulești, Strada Giulești, nr.1 – 32. Fabrica, cunoscută inițial sub denumirea de Atelierele pentru manufactura de tutun „Belvedere”, a fost construită de Effingham Grant în anul 1864.

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/04/monumente-ale-eroilor-buzoieni-comuna.html

ÎȚI MULȚUMESC!     

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->