În data de 9 noiembrie 2020 Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Universității Politehnica Timișoara. Aversul monedei prezintă portretul regelui Ferdinand I, un citat al acestuia: „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.”, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2020”, valoarea nominală „10 LEI” și stema României. Reversul monedei redă imaginea clădirii primului pavilion al Școlii Politehnice din Timișoara, inaugurat în prezența regelui Ferdinand I și a reginei Maria și inscripțiile ,,UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA” și ,,100 ANI”.
Caracteristicele tehnice ale monedei sunt: valoarea – 10 lei, data emiterii – 09.11.2020, material compoziție – argint, puritate – 99,9%, forma – rotundă, diametrul 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame, cantul – zimțat, calitate – proof, tiraj – 500 exemplare și preț de achiziționare cu TVA inclus – 405 lei.
Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) este o instituție de învățământ superior cu profil tehnic din Timișoara ce a fost înființată prin Decret regal semnat de Regele Ferdinand în data de 15 noiembrie 1920. Universitatea Politehnica Timișoara este una din cele mai mari universități tehnice din Europa Centrală și de Est, purtând de-a lungul vremii mai multe denumiri: Școala Politehnică din Timișoara (1920 - 1948); Institutul Politehnic Timișoara (1948 - 1991); Universitatea Tehnică din Timișoara (1991 – 1995) și Universitatea „Politehnica” Timișoara (1995– prezent). Universitatea Politehnica Timișoara cuprinde 10 facultăți și 25 de departamente, care asigură programe academice moderne, actuale, de un înalt nivel profesional. Cele 10 facultăți sunt: Arhitectură, Automatică și Calculatoare,Chimie industrială și Ingineria mediului, Construcții, Electronică și Comunciații, Electrotehnică și Electroenergetică, Management în producție și transporturi, Mecanică, Științe ale comunicării și Inginerie – Hunedoara. “Timişoara are un caracter per eminenţiam de oraş industrial, are o viaţă economică dezvoltată şi superioară altor oraşe. O şcoală superioară cum e Politehnica va avea înrăurire uriaşă asupra întregii vieţi, nu numai dintre aceste ţinuturi, dar va influenţa şi viaţa ţinuturilor mai îndepărtate”, spunea Stan Vidrighin, primarul Timişoarei, în memoriul său adresat la 27 februarie 1920 Consiliului Dirigent de la Cluj şi apoi Guvernului. Primul rector al Universităţii Politehnica, matematicianul Traian Lalescu, scria în ziarul Banatul Românesc, din 5 noiembrie 1919: „Frumoasa şi moderna Timişoară, capitală de provincie, cea mai populată a României după Bucureşti, oraşul industrial prin excelenţă, nu posedă nici un institut de cultură superioară. Provincia Banatului, aşa de înaintată pe terenul economic şi social, graţie bogăţiilor naturale şi hărnicia locuitorilor săi, se găseşte astfel, din punct de vedere cultural, într-o situaţie de vădită inferioritate faţă de alte provincii româneşti. Către acest acest institut de cultură vor converge sforţările tuturor naţionalităţilor din banat, fiindcă mai presus de orice pe bănăţeni îi leagă între dânşii înţelegerea firească a intereselor lor sociale iar acestea nu pot avea altă temelie decât integritatea provinciei lor”. Ideea unei universităţi tehnice în Timişoara datează din 1907, în 1916 a existat un memoriu întocmit de profesorul Cornel Zelovich care a fost trimis la Budapesta. Venirea războiului a stopat toate dorinţele. După război, primăria a pus la dispoziţie un teren opt hectare în centrul oraşului care va fi ulterior mărit la 14 hectare, o subvenţie bănească de două milioane de lei, achiziţionarea unei clădiri şi amenajarea ei pentru desfăşurarea procesului de învăţământ. La 15 iunie 1920 regele Ferdinand decreta: „Se aprobă de Noi, sub rezerva ratificării ulterioare a Corpurilor legiuitoare, înfiinţarea şi organizarea şcoalelor politehnice din România...Se impune înfiinţarea unei şcoli politehnice la Timişoara unde este un centru cultural, comercial şi industrial care ia din ce în ce o dezvoltare cât mai mare...”. Urmare a tuturor diligeţelor despuse, regele Ferdinand decretează:„Se aprobă înfiinţarea pe ziua de 15 noiembrie 1920 a unei şcoli politehnice la Timişoara, care va funcţiona în conformitate cu dispoziţiunile din Decretul Lege nr.2521 din 15 iunie 1920 relativ la înfiinţarea şi organizarea şcoalelor politehnice din România”. Regele Ferdinand a rostit memorabila frază, care, între timp, a devenit deviza universităţii: „Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa”. Pentru început, Ministerul Lucrărilor Publice acordă un milion de lei în vederea primelor cheltuieli. În primul an, Şcoala Politehnică din Timişoara şi-a început activitatea cu 117 studenţi, printre care şi două fete. Primele cursuri s-au ţinut în actuala clădire a Facultăţii de Chimie, de pe strada Bocşa, iar pentru cazare oraşul a oferit o fostă închisoare militară, de pe actuala stradă Popa Şapcă. În 1923, la inaugurarea primei clădiri din complexul Politehnicii, Facultatea de Mecanică, a participat şi regele Ferdinand şi primul ministru Ion I.C.Brătianu. Înfiinţarea Şcolii Politehnice din Timişoara a contribuit din plin, aşa cum au gândit făuritorii ei, la dezvoltarea economică şi socială a regiunii. Politehnica s-a manifestat în primul rând ca un nucleu de ştiinţă şi a asigurat personal de înaltă calificare marilor întreprinderi din zonă, facilitând astfel dezvoltarea unei industrii puternice, moderne şi competitive.
Rectoratul, cunoscut ca și Palatul Lloyd este o clădire istorică situată în Piața Victoriei din Timișoara. Edificiul a fost construit între anii 1910 – 1912 după planurile arhitectului maghiar de origine evreiască Leopold Baumhorn (1860 - 1932). Monumentul arhitectonic Lloyd este realizat în stil eclectic cu influențe seccesion. Aici a funcționat cândva Bursa Agricolă, iar în prezent este sediul Rectoratului Universității “Politehnica” din Timișoara. La parter funcționează un restaurant cu numele chiar “Lloyd”.
Clădirea principală a Facultății de Mecanică a Universității timișorene este primul pavilion construit pentru Politehnică, fiind realizată în stil brâncovenesc după planurile arhitectului Duiliu Marcu și a fost inaugurată în 11 noiembrie 1923, în prezența regelui Ferdinand I și a reginei Maria. În cuvântul său, regele a spus: „Dinadins s-a ales mănosul Banat, pentru această școală atât de trebuincioasă dezvoltării noastre industriale din ce în ce mai mare, ca să fie nu numai un factor de muncă serioasă a pregătirii generațiilor viitoare de adevărați pionieri, dar și un cuib al gândirii și simțirii românești și un cheag între Vechiul Regat și provinciile, care prin vitejia noastră au fost pentru veacuri aduse la vechea noastră țară. Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.” Ultimele sale cuvinte vor deveni deviza întregii politehnici timișorene. Evenimentul este eternizat pe o placă de marmură, la intrarea în edificiu. Inițial clădirea conținea un amfiteatru, două săli de curs, două săli de desen, 15 laboratoare, 3 muzee, 9 birouri și un atelier. În anul 1970 clădirii i s-a adăugat înspre nord aripa nouă, care va fi supraetajată în anul 1978, spațiile obținute prin supraetajare fiind folosite ca ateliere de cercetare-proiectare.
-->
Răspunsuri