Piața Libertății, denumire veche – Piața Unirii, este zona centrului istoric al municipiului Baia Mare. Piața are forma dreptunghiulară care s-a păstrat de sute de ani, cu toate că edificiile care o mărginesc și-au schimbat fațada de-a lungul timpului. Sub clădiri există pivnițe ce au trezit imaginația unor scriitori locali. Volumul „În afara cercului” de autorul băimărean Walter Übelhart este un exemplu în acest sens.
Volumul este o continuare a romanului „În umbra lui Shakespeare”, de același autor, care vorbește cu curaj despre un argintar care a trăit în anii 1600 în Baia Mare, chiar într-una din locuințele acestea și care ar fi ajuns în Anglia, având acces la înalta societate. Unele dintre secvențele filmate la ecranizarea romanului au fost turnate chiar aici, în beciul în care se presupune că avea laboratorul argintarul băimărean.
Piața a fost trasată și construită în perioada secolelor al XV-lea – al XIX-lea și astăzi este încadrată de străzile: Olarilor, Horea, Pintea Viteazul, Andrei Mureșanu, Tineretului, Pietrosului, Rodnei și râul Săsar. Vechi imagini păstrate la Arhivele Naționale ori Muzeul de Istorie vorbesc despre un centru economic în dezvoltare, o piață în care comerțul era în floare.
„Edificiile trainice din piatră sau cărămidă erau, fie sedii de instituții, (cum era sediul magistratului/Curie civitatis, Casa fiscului, Sediul Ordinului Minoriților, Casa Provizoratului etc), fie proprietatea unor membri bogați ai comunității”, scriu autorii Viorel Rusu și Lucia Pop în volumul „Clădiri, edificii, monumente și statui cu poveste”.
În secolul al XVIII-lea multe din aceste case au aparținut unor funcționari ai monetăriei. Cele mai multe dintre case erau construite din lemn și erau destinate locuitorilor de rând”, se mai arată în volum.
De altfel, lemnul a fost principalul material de construcție chiar și în mediul urban, până după anii 1800. „Puține din casele de lemn aveau o fundație mai trainică sau pivnițe, acestea din urmă fiind elemente edilitare care indicau o stare socială ceva mai bună, construcțiile fără fundație fiind clasificate ca și <căsuțe>, ele nefiind prezente în piața centrală, ci doar la periferia orașului și pe domeniile din afara lui”, mai arată autorii.
Aceștia mai spun că, deși orașul este atestat documentar de la 1347, nu există documente istorice prea multe despre cum arăta orașul în Evul Mediu din Baia Mare. „Despre cum arăta Baia Mare în Evul Mediu avem informații documentare de abia din jurul anilor 1600. Conform acestora, orașul a fost împărțit întâi în cinci sectoare – la 1604 – ulterior – în 1643, în patru sectoare, cu câte patru-cinci străzi fiecare”, mai arată autorii.
În incinta pieței - centrul vechi de astăzi - locuiau, la 1643, doar 70 de contribuabili (capul familiei fiind considerat contribuabil). În jurul anilor 1750, structura edilitară a orașului avea deja 555 de case, din care doar 48 erau din piatră sau cărămidă, 30 erau în piața centrală, iar 18 pe străzile adiacente.
Principala funcție a pieței centrale sau a pieței mari, cum era numită, era găzduirea unor târguri anuale, foarte căutate de negustori și comercianți care veneau de la mari distanțe pentru a vinde și cumpăra mărfuri diferite. Veneau negustori din Grecia, Imperiul Otoman, Polonia sau multe altă țări pentru că Baia Mare era un cunoscut centru comercial.
„În zilele de târg era mare forfotă în piață și în jurul pieței. Pe lângă negustorii străini, comercianții și meșteșugarii locali își expuneau produsele diverse și de bună calitate. Nu trebuie să uităm că locuitorii satelor din jur, care făceau parte din domeniile orașului, asigurau cele necesare traiului zilnic cu produse ale muncii lor”, mai arată autorii.
Prin secolul al XVIII-lea aici au avut loc transformări majore, iar în secolul al XIX - lea s-au accentuat simțitor tendințele de urbanziare și modernizare a orașului. Populația a crescut constant de la 3744 locuitori, câți erau la 1820, la 4250, în anul 1842 și chiar 9089, în 1896. Elementele de capitalism care au apărut treptat au dus la schimbări esențiale în viața economică a orașului. „A crescut simțitor numărul meseriașilor și al meșteșugarilor, acest lucru fiind în directă corelare cu dezvoltarea și diversificarea nevoilor cotidiene ale locuitorilor. Pe de altă parte, apar noi elemente de identitate culturală care impun importante transformări în aspectul și organizarea urbană”, mai spun autorii.
Cercetarea caselor din centrul vechi ce a avut loc între anii 2003-2004 a scos la iveală diferitele concepții arhitecturale și tehnici de construcție care au fost folosite de-a lungul timpului în orașul Baia Mare. „Existau mai multe construcții care comunicau cu vechea monetărie a orașului, deoarece se aflau în imediata vecinătate a unor imobile care făceau parte din aceleași parcele medievale”, mai arată Viorel Rusu și Lucia Pop. De prin anii 1850, 1860 au început să apară fotografiile care ilustreză vechiul oraș Baia Mare. După Primul război Mondial a început o dezvoltare vizibilă a orașului.
Edilii au început să construiască în mod sistematic, după un plan. Astfel, locul unde avea loc târgul anual și săptămâna s-a transformat într-un parc ce invita băimărenii la relaxare. Ceea ce a mai rămas din vechiul oraș Baia Mare se află în Piața Libertății, un amestec eclectic și atrăgător de clădiri multicolore, majoritatea datând din secolul al XVII-lea, al căror aspect este știrbit numai de faptul că o mare parte a pieței este utilizată ca parcare. Piața Libertății este dominată de Turnul lui Ștefan, însă nu a eroului moldovean, Ștefan cel Mare, ci a unui alt Ștefan, de această dată de origine magiară, regele Ștefan Istvan. Ca elogiu al victoriei lui Iancu de Hunedoara în bătălia de la Ialomița, acesta a dispus în anul 1446 ctitorirea unei catedrale, numite Sfântul Ștefan, care în prezent nu mai există.
Singura parte a construcției păstrată, este doar turnul bisericii, denumit Turnul lui Ștefan, simbol peste veacuri al orașului Baia Mare. În anul 1993 municipalitatea a declanșat un amplu proiect de reabilitare a Centrului Vechi (Piața Libertății), printr-un concurs de idei în urma căruia s-a selectat echipa care a întocmit planul urbanistic zonal pentru refacerea nucleului original al orașului care și-a trăit gloria timp de o jumătate de mileniu (1450-1950).
Execuția lucrărilor a început în februarie 2003 (valoarea proiectului a fost de 4,3 milioane de euro) și s-a finalizat la sfârșitul anului 2004. Zona cuprinde un complex arhitectural de patrimoniu declarat monument istoric și peste 20 de construcții medievale, realizate în stil gotic târziu. Parcelarea terenurilor din jurul pieței prezintă analogii cu configurația orașelor din Centrul Europei, din aceeași perioadă istorică (secolele al XIV-lea și al XV-lea). Loturile au axa perpendiculară pe latura pieței, cu case de locuit ocupând toată lățimea parcelei spre stradă. Accesul se realizează printr-un gang ce traversează clădirea etajată și ajunge în curtea interioară. Piața a devenit astfel un spațiu expozițional, dominat de terasele restaurantelor și de o fântână arteziană - loc ideal pentru promenadă.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/08/bystrzyka-klodzka-polonia.html
ÎȚI MULȚUMESC
-->
Răspunsuri