Biserica evanghelică fortificată din comuna Șelimbăr, județul Sibiu, este un ansamblu de monumente istorice, format din două monumente: Biserica evanghelică și Incinta fortificată. Este o clădire impozantă, situată pe Strada Mihai Viteazu, la nr. 284, fiind vizibilă de la mare distanță. Biserica a fost construită în secolul al XIII-lea, fără turn, cu cor dreptunghiular și absidă semicirculară. În anul 1423 s-au înalțat zidurile navei. Inițial biserica avea două centuri de apărare, construite înainte de anul 1507, dar s-a păstrat doar cea interioară. Interiorul bisericii a suferit mai multe transformări, șirul evenimentelor fiind inscripționat pe bolta clădirii. Acolo se poate citi despre lucrările de refacere și despre două distrugeri provocate de voievodul Michael (Mihai Viteazu - în anul 1599) și de Rakoczi (în anul 1659), precum și numeroase refaceri până în anul 1986. Turnul bisericii a fost construit în anul 1807. Edificiul este o biserică săsească, foarte frumos ornată. În corurile cu casete vopsite, amplasate pe cele două laturi stăteau băieții, pe o parte cei necăsătoriți iar pe partea cealaltă cei care aveau armata terminată. Altarul a fost construit în anul 1742, iar orga în anul 1911.

Șelimbăr, denumire alternativă Șilimbăr, în dialectul săsesc -Schällembrich, Šelembriχ, Šallembriχ sau Soelembriχ, în limba germană - Schellenberg, în traducere  "Dealul Clopotelor", în limba maghiară –Sellenberk, este o comună din județul Sibiu care include și satele: Bungard, Mohu și Veștem. La recensământul din anul 2011 comuna număra 7028 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4912 locuitori), dintre care: români – 92,43%, romi – 1,36% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei sibiene Șelimbăr, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 89,44%, creștini după evanghelie – 1,05% și restul – nedeclarată sau altă etnie.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/12/roma-italia.html

   

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->