12992446870?profile=RESIZE_400x

Fildu de Sus este un sat din comuna Fildu de Jos, județul Sălaj, atestat documentar din anul 1415 și numărând în anul 2021 doar 407 locuitori.

12992448264?profile=RESIZE_400x

Biserica de lemn din Fildu de Sus, este un lăcaș al cultului greco-catolic, din secolul al XVIII-lea, cu statut de monument istoric, având hramul "Coborârea Spiritului Sfânt". Aceasta este una dintre cele mai cunoscute biserici de lemn din Sălaj, studiată, publicată și considerată reprezentativă pentru regiune în numeroase lucrări de specialitate. Ea este renumită pentru coiful foarte ascuțit peste acoperișul cu ape repezi și pentru pictura murală interioară de factură populară bine păstrată. Construcția este datată din 1727 însă este mai puțin cunoscut faptul că în forma ei actuală ea este rezultatul unei lărgiri de la mijlocul secolului al XIX-lea, care cuprinde în continuare și vechea biserică.

12992448466?profile=RESIZE_400x

Începutul acestei biserici este fixat de pisania peste intrare care reține următoarele: "+ Să să știe și c[e]asta cine au fostu meșteri acești sfi[n]te besiarec[i] Freanț Nicoaria din Agrig[i] și unulu din Chendre a Petri Brudului fec[i]oru Gligorie. Ai d[e] la Is[us] Hr[istos] 1727". Biserica este de plan dreptunghiular, cu absidă decroșată, cu pridvor pe toată latura sudică și cu un impozant turn-clopotniță cu foișor și coif prelung. Ea se numără printre cele mai desăvârșite realizări ale arhitecturii de lemn românești, având picturi murale populare din secolul al XIX-lea.

12992448476?profile=RESIZE_400x

Fildu de Jos este o comună din județul Sălaj, care include și satele: Fildu de Mijloc, Fildu de Sus și Tetișu. Din punct de vedere etnografic, comuna face parte din Țara Călatei. La recensământul din anul 2021 comuna avea 1280 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 1441 locuitori), dintre care: români – 50,86%, romi – 25,78%, maghiari – 15,16% și restul – alte etnii sau necunoscută. Componența confesională a comunei sălăjene Fildu de Jos, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 65,62%, reformați – 14,61%, penticostali – 1,86% și restul – alte religii sau nedeclarată. Atracțiile turistice ale comunei sunt:

  • Biserica de lemn din satul Fildu de Sus, construcție 17817, monument istoric
  • Biserica reformată din satul Tetișu, construcție secolul al XIV-lea

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/04/monede-euro-de-colectie-belgia-13.html

ÎȚI MULȚUMEASC!

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->