Biserica fortificată din comuna Cristian, județul Brașov este un ansamblu de monumente istorice format din: Biserica evanghelică și Dubla incintă fortificată, cu turnuri și barbacană. Cristian, în limba germană - Neustadt im Burzenland, în limba maghiară – Keresztényfalva, este o comună din județul Brașov,  formată numai din satul de reședință. Satul a fost fondat în secolul al XIII-lea, când Ordinul Cavalerilor Teutoni a construit mai multe cetăți în regiune și a recrutat coloniști sași. Biserica din Cristian, cu zidul său dublu de apărare și cu cele opt turnuri defensive bine conservate, este un exemplu impresionant de arhitectură militară medievală. Basilica gotică a fost construită între anii 1250–1270. Din secolul al XIII-lea și până în zilele noastre, construcția a suferit numeroase modificări datorate mai ales deselor cutremurelor care i-au afectat structura de rezistență. Actuala biserică sală clasicizată a fost construită între anii 1839 - 1841, pe ruinele vechii construcții din secolul al XIII-lea. Interiorul bisericii este segmentat de perechile de piloni ce susțin arcele dublouri și calotele a vela. Altarul și amvonul au fost construite odată cu biserica. Biserica este înconjurată de un zid dublu de incintă, care timp de trei secole a fost construit, extins și prevăzut cu nouă turnuri de apărare, din care s-au păstrat doar opt. Turnul de poartă a fost transformat în casă parohială. În anul 1792, în locul unor fortificații, a fost amenajat cimitirul. Până în anul 1899, pe partea interioară a zidului din prima incintă se aflau cămările cu provizii, identice constructiv cu cele din Prejmer. Intrarea în biserică este străjuită de panouri unde sunt consemnate numele celor decedați în primul război mondial și a celor deportați. Altarul este dominat de Christos binecuvântând. Apostolii Petru și Pavel veghează din vitraliile ferestrelor. Corifeii reformei religioase, Martin Luther și Johannes Honterus, se regăsesc în lăcaș. În spatele altarului este piatra funerară a mormântului preotesei Ana May, decedată la 22 aprilie 1931. Orga bisericii, cu două claviaturi și 23 de registre pe sistem pneumatic, a fost reconstruită de Karl Einschenk în anul 1909, după vechea orgă a lui Heinrich Maywald din anul 1842.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/09/padova-italia.html

   

 

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->