Fosta mănăstire “Răducanu” este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul orașului Târgu Ocna, județul Bacău, format din patru monumente: Biserica „Buna Vestire”,Construcțiile în incintă (ruine), Turnul intrare și Zidul de incintă. Adresa de corespondență a edificiului este Strada Răducanu, nr.6. Mănăstirea Raducanu – Buna Vestire, numită ulterior şi „Biserica Buna Vestire” sau „Răducanu”, a fost construită de marele logofăt Ion Buhuş şi un târgoveţ bogat, Pavăl, la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, în oraşul Tg. Ocna. Biserica Răducanu este un monument reprezentativ pentru barocul târziu moldovenesc. Din cele doua clopote ale bisericii, cel mare, turnat în Sfântul Munte Athos, cu o inscripţie în limba greacă – din 10 noiembrie 1810 – este expus in fata bisericii.

În exterior, lângă peretele sud-estic al bisericii, se gaseşte mormântul marelui om politic şi scriitor, Costache Negri (1812-1876). Biserica Răducanu este singura biserică din Romania cu text francez în pisanie. Biserica a trecut şi printr-o perioadă mai dificilă aceasta fiind devastată de către atacurile turcilor în anul 1821, însă a fost repictată şi refăcută în anul 1830 odată cu catapeteasma. Sunt păstrate părţi din vechea incintă a bisericii, un zid de 5,2 metri prevăzut cu porţi de stejar, câteva construcţii anexe şi un turn cu gang boltit. În anul 1864, la scurtă vreme de la secularizarea averilor mănăstirești, mănăstirea cu clădirile dimprejurul ei erau să devină loc de cazarmă pentru ostașii destinați cu paza deținutilor și numai stăruințele unor persoane influente pe lânga diversele autorități în drept au îndepărtat pericolul acestui proiect. De asemenea, în timpul primului război mondial, casele ecumenești ale fostei mănăstiri au servit ca depozit pentru provizii și muniții, dar au scăpat ca prin minune de bombardamentele inamice. Nu este lipsit de interes faptul că la această mănăstire funcționa o școala în limba greaca în care, pe la începutul veacului al XIX-lea, se pregăteau tineri pentru cariera preoțească. Din anul 1890 Mănăstirea devine Biserică de Mir, formând o parohie. Între anii 1843 – 1853 arhimandritul Procopie a făcut importante reparații la biserică: acoperirea cu tablă, pictarea interiorului, cât și la clădirile anexe. După anul 1998, sub ingrijirea preotului paroh Vasile Panțâru, s-a refacut exteriorul bisericii – fațada și acoperișul - și se vor demara lucrarile de restaurare în interior, inclusiv pictura.

Biserica are plan triconc, cu o turlă pe naos şi un turn-clopotniţă pe pridvorul vestic. Pronaosul este boltit în calotă sferică iar naosul are boltirile obișnuite moldovenești, boltit în boltă mănăstirească cu penetrațiuni. Arcaturile zidului dintre naos și pronaos, ferestrele atât înăuntru cât și înafară, sunt însemnate prin arcuri frânte. Acest zid este susținut de două coloane așezate pe un soclu masiv. Capitelurile greoaie au muluri de un aspect mai mult sau mai puțin clasic. Ușile au chenare în muluri, dar fără caractere bine definite. Fațada Mănăstirii Răducanu are o decorațiune mult mai simplă decât a celorlalte biserici din aceeași grupă. Caracteristic este brâul în formă de tor simplu, care înconjoară clădirea. Ferestrele de pe peretele vestic al pridvorului au arcaturile în plin centru, reprezentând o excepție față de celelalte. Turla naosului, octogonală, cu colonete în unghiuri, are o bază stelată cu opt vârfuri și o a doua bază pătrată, împodobită cu arcaturi de un slab relief. Turla prezintă patru ferestre, iar pe laturile care nu au ferestre apar, sub formă rudimentară, contraforturi mici. Turnul-clopotniță are colțurile teșite și prevăzute cu mici contraforți, asemanători celor de pe turla naosului.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/02/saint-john.html

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->