Biserica Reformată din orașul Tăşnad, județul Satu Mare, a fost ridicată în anul 1476, în perioada lui Ladislau Geréb, episcop de Alba Iulia şi rudă a regelui Matei Corvin. Biserica, centru de protopopiat în evul mediu, şi-a păstrat în ansamblu aspectul original, fiind înscrisă pe lista monumentelor istorice și este situată pe Strada Ștefan cel Mare, la nr.1. Biserica se evidenţiază în rândul bisericilor sală din târgurile Transilvaniei, prin dimensiunile sale considerabile şi lungimea corului, acesta din urmă amintind de planurile bisericilor medicante. Zidurile navei şi ale corului au şi acum ferestrele decorate cu muluri splendide. Construcţia a fost preluată de reformaţi în secolul al XVI-lea. Ulterior, în 1660, în timpul invaziei turceşti, a fost grav avariată. Turnul vestic, baroc, s-a construit la începutul secolului al XIX-lea, iar porticul sudic mai târziu, în formă neogotică. Iniţial, biserica era de confesiune romano-catolică, dar în secolul al XVI-lea, în urma trecerii unui număr mare de credincioşi la cultul protestant, a devenit reformată. Clădirea a fost avariată grav în 1660, în timpul atacului turcilor şi nu a mai fost folosită aproape 100 de ani. Restaurarea bisericii medievale s-a încheiat în 1770, iar ulterior a fost renovată de mai multe ori. Turnul a fost ridicat în perioada 1814 - 1822, în stil baroc nou, iar în interiorul său se află două clopote. Clopotul mic s-a inaugurat în anul 1796 şi a fost înlocuit în 1843, iar cel mare s-a turnat în 1836 şi a fost înlocuit în 1923. Orga a fost realizată în anul 1871 de Loyl Jozsef din Viena.În anul 2011, în turnul bisericii, s-a descoperit o ladă veche, datând din 1804, în care au fost găsite 31 de monede de argint, 54 de bronz şi 50 de scoici cu pete aurii. Monedele datează din secolul al XVII-lea şi au fost expuse la muzeul oraşului.Cel mai mare lăcaş de cult medieval din fostul comitat al Solnocului de Mijloc a fost edificat pe ridicătura de teren care constituie marginea dinspre Câmpia de Vest a Dealurilor Sălajului. Turnul bisericii domină panorama dinspre Valea Ierului. Edificiul se compune dintr-o navă dreptunghiulară de 12,5 x 27 m şi un cor de 14,3 m lungime. Acesta din urmă este format din trei travee şi se încheie la răsărit cu cele cinci laturi ale unui octogon. Faţada vestică este dominată de turnul scund, aparent cu trei niveluri, construit în 1822 în stilul barocului tardiv. Laturii sudice a bisericii i s-a adosat un portic neogotic. Iniţial, în vecinătatea nordică a corului se situa o sacristie mare, cu suprafaţa de 7,6 x 8 m, ale cărei fundaţii au fost descoperite recent. Atât corul cât şi nava sunt sprijinite de contraforturi înalte, cu câte două trepte, amplasate oblic pe colţuri, respectiv perpendicular în dreptul arcului de triumf. Zidurile în elevaţie au fost ridicate din cărămidă, doar ancadramentele golurilor sunt cioplite din gresie. Faţada sudică a navei este străpunsă de trei ferestre dispuse câte una în fiecare segment delimitat de contraforturi. Pe faţada sudică şi pe închiderea corului ferestrele sunt amplasate în mod similar, în timp ce faţada nordică a bisericii nu prezintă nicio fereastră.
Turnul baroc acoperă aproape integral faţada vestică originală a bisericii. Fereastra încheiată în arc frânt din axul faţadei a fost parţial înzidită. Forma şi dispunerea ferestrelor, deschiderile tripartite, cu glafurile neprofilate, încheiate toate la aproximativ aceeaşi cotă, conferă un aspect unitar edificiului. Ferestrele corului sunt proporţional mai înguste şi au parapetul cu cca. 80 cm mai înalt în comparaţie cu cele din navă. Porticul modern acoperă jumătatea inferioară a ferestrei din spatele acestuia. Menourile lipsesc la toate ferestrele bisericii. Stilul mulurilor diferă. La ferestrele navei se îmbină în compoziţii simetrice două-trei motive flamboiante mai mari, care înglobează la rândul lor motive secundare, asemănătoare unor oculi. În cazul ferestrelor din cor întâlnim muluri mai simple, compuse în primul rând din triunghiuri cu laturile arcuite, dar lipsesc complet motivele flamboiante. În zilele noastre biserica are trei porţi, dintre care aceea de sub turn şi cea sudică putând avea premise medievale. Poarta de pe latura răsăriteană a corului a fost amenajată la începutul secolului al XX-lea. În prezent nava (24,3 x 10,7 m în interior) este tăvănită, dar s-au păstrat semicoloanele şi arhivoltele bolţii originale care era compusă din trei travei. Semicoloanele suple pornesc de la nivelul solului. Nervurile profilate cu scotii se desprind de pe elementele de sprijin iar arhivoltele bolţii nu coboară direct pe semicoloane, ci pe capitelurile de epocă modernă ale acestora, compuse din echină şi abac. În colţurile navei, în locul semicoloanelor s-au utilizat console semicilindrice, păstrate însă foarte fragmentar. Nava este delimitată de cor printr-un arc de triumf înalt, încheiat în arc frânt, sprijinit pe stâlpi cu muchiile teşite. Corul are proporţii mult mai spectaculoase decât nava, cu lăţimea de 6,6 m şi înălţimea aproape dublă, de 12,2 m (cât înălţimea navei). Bolta în cruce pe ogive a corului porneşte la înălţimea considerabilă de 7,8 m. Nervurile acesteia se desprind din console identice (exceptând cele din colţurile vestice), cu secţiunea poligonală, profilate cu câte un listel respectiv un tor cuprins între cavete. Fiecare consolă este decorată cu câte un scut gol, ascuţit la bază. Ogivele profilate cu cavete care formează bolţile corului se întâlnesc în chei de boltă decorate tot cu scuturi goale, cu excepţia celei din traveea răsăriteană. Între scuturile din cor, unul singur – cel de pe prima consolă a peretelui nordic – poartă şi blazon. În partea superioară a câmpului despicat apare anul 1476, sculptat în relief, dedesubt, cartierul din dreapta heraldică este fasciat cu cinci brâuri, cel din stânga fiind gol. În cursul cercetărilor preliminare de parament, efectuate în 2010, s-au descoperit închiderea sediliei amenajate în peretele sudic, respectiv, tabernacolul şi ancadramentul medieval al uşii vechii sacristii, aflate pe peretele nordic. Nişa tabernacolului se încheia într-un arc în acoladă decorat cu motive vegetale, fiale şi fleuroane. Şarpanta de tip medieval a bisericii reprezintă una dintre cele mai frumoase exemple ale genului din Transilvania, însă nu avem repere pentru datarea acesteia. Biserica din Tăşnad se evidenţiază în rândul bisericilor sală din târgurile Transilvaniei, prin dimensiunile sale considerabile şi lungimea corului, acesta din urmă amintind de planurile bisericilor mendicante. Amploarea corului se justifică pe de-o parte, probabil, prin rangul important al bisericii şi dimensiunea corpului clerical (trebuie menţionaţi în primul rând preoţii altarişti ai bisericii), iar pe de altă parte prin pretenţiile de reprezentare. Aceleaşi motivaţii explică şi dimensiunile importante ale sălii sacristiei destinată probabil de la bun început ca loc de întrunire a scaunului de judecată al vicarului.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/12/blog-post_9.html
-->
Răspunsuri