Biserica “Sfinții Voievozi” din Scânteia este un lăcaș de cult ortodox, cu statut de monument istoric, construit în satul Scânteia din comuna omonimă, județul Iași ce este atribuită epocii lui Ștefan cel Mare. Localitatea a fost cunoscută inițial sub denumirea de Filozofi, apoi Schinteia, devenind cu timpul Scânteia. Deși informațiile cu privire la anul construirii bisericii lipsesc, tradiția locală menționează că domnitorul Ștefan cel Mare și-a pregătit la Scânteia oștirea pentru luptele cu turcii de la Vaslui (1475). După luptă, în semn de mulțumire pentru obținerea victoriei, ar fi construit la Scânteia o biserică. Biserica "Sf. Voievozi Mihail și Gavriil" din Scânteia a fost construită în secolul al XV-lea. În biserică este păstrat un amplu tablou votiv pictat în 1846 și care are, la partea inferioară, următoarea inscripție: „Acest sfânt locaș cu hramul sfinților mai mari voievozi Mihail și Gavriil, din temelie ridicat întâiul de fericitul întru pomenire de Ștefan voievod cel Mare și apoi de Duca voievod înfrumusețat, iar acum, în zilele de prea înălțatului domn Mihail Grigore Sturza voievod, din nou întocmit; și s-au împodobit din porunca Prea Fericitului Patriarh al Ierusalimului Chirie Chirio Chirii, fiind stăruitor și îngrijitor prea cuvioșia sa arhimandritul Paisie, Exarhu logofăt și cavaler, Alexandru Ghica, efor și comisul Panaite Papazoglu, epitrop asupra averilor sfântului mormânt în Moldova; la anul 1846, noiembrie 13.” Există și altă părere privind vechimea bisericii: anii 1636 – 1637 sub domnia lui Vasile Lupu. Biserica "Sf. Voievozi" din Scânteia a fost reparată de mai multe ori în decursul timpului; în domnia lui Gheorge Duca, apoi Mihail Sturza și anul 1903. În urma cercetãrilor arheologice din interiorul bisericii s-a formulat concluzia că Biserica „Sf. Arhangheli” are două faze de construcție. Absida altarului a fost temeinic consolidată, probabil ca urmare a existenței unei fisuri în parament. Biserica actuală este puțin deviată față de edificiul inițial, baza absidei de sud fiind retrasă spre mijloc cu circa 0,20 m, iar cea de nord este evazată tot cu 0,20 m față de paramentul actual. În jurul bisericii există un cimitir vechi, în care se află pietre funerare din secolul al XIX-lea, sculptate cu motivul soarele și luna și care au inscripții cu caractere chirilice. Pe un mormânt se află stema Moldovei, unele tradiții locale afirmând că acesta ar fi mormântul cronicarului Axinte Uricariul (c. 1670 - c. 1733). Alte morminte sunt atribuite comisului Panaite și boierului Ștefan Scânteie. Biserica "Sf. Voievozi" din Scânteia a fost construită din piatră, având formă de navă, cu altar semicircular. Ea este compartimentată în trei încăperi: pronaos, naos și altar. Deasupra pronaosului a fost înălțat un turn-clopotniță. În dreptul naosului, absidele laterale au fost înlocuite prin rezalite vizibile la exterior (îngroșare a zidurilor), acoperite de copertine cu profile obișnuite. În rezalite s-au construit câte o fereastră cu chenar dreptunghiular.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/09/info-numis-mondo-63.html
Răspunsuri