Cabana “Cristianul Mare” sau “Postavarul” a primit numele nemtesc “Schuler” probabil pe baza faptului ca venitul din pădurit ii revenea scolii (Schule) sau, mai bine spus, elevilor (Schüler) liceului brasovean (scola coronensis) intemeiat de Honterus in anul 1543, elevi care faceau anual, mai ales in august, o excursie in Postavarul si „se distrau cu glume şi jocuri“. Excursiile „in aceasta forma“ s-au sfarsit in 1716. Administatia liceului Honterus permitea de altfel numai o data pe luna excursii in munti (exire ad montes). Poate ca elevii liceului au fost cu adevarat primii turisti ai orasului Brasov. In 1857 doi liceeni de la cursul superior (Eduard Gusbeth si Eduard Copony) reusisera sa urce pe Postavar iarna, fapt excepţional pentru vremea respectiva, discutat si comentat indelung in ziare ca si primele urcari pe timp de iarna in Piatra Craiului din 1883, in Bucegi in 1884 si in 1890 in Piatra Mare. Sectiunea brasoveana a SKV (Asociatia Carpatină Ardelene - Siebenbürgische Karpaten Verein a construit si marcat două drumuri pe Postavarul: „Drumul roşu“, care porneste de la actuala „Capra Neagra“ şi „Drumul albastru“, care porneste de pe Tampa peste Creasta Krukur. La acestea s-a adăugat in 1883 prima cabana pe Postavarul, construita in intervalul 2 aprilie 1881 – 7 octombrie 1883. Cabana s-a numit initial Schulerhütte – Cabana Schuler, dupa numele sasesc al Postăvarului. Cabana a fost extinsa in 1891(din 1885 gospodarita si pazita in timpul verii, incepând cu 1906 si in timpul iernii) care si astazi se mai poate vedea incorporata in actuala cabana, fiind cel mai vechi adapost montan in functiune din tara. In 1903 a fost construit asa numitul Pavilion iar în 1907 o anexa gospodareasca. In Poiana Brașov, la vremea aceea nu exista nicio casa locuita permanent. Terenurile apartineau fie orasului, fie unor persoane particulare (Bobiţ, Lupan, Capaţana, Toropoiu, Govna, Ristea), fie unor institutii (Biserica Sf. Nicolae). Se puteau vedea ici si colo numai suri de fan. Doar turismul şi schiul au animat acest colt de natura, a carui peisaj s-a schimbat complet intr-un sfert de secol. Incă din 1918, seful secţiunii Braşov a SKV (dr. Gustav Philippi) a anticipat ca „in scurt timp Brasovul va fi vizitat de mult mai multa lume.(…) Scopul asociatiei noastre este deschiderea muntilor prin amenajarea si darea in folosinta a drumurilor si prin construirea de cabane”.Cu ocazia sarbatoririi a 50 de ani de la infiintarea Sectiunii Brasov, in anul 1931, in semn de multumire pentru activitatea depusa, Administratia orasului Brasov (Primaria municipiului Brasov de astazi) a donat SKV terenul pe care erau construite cabanele si imprejurimile sale, pe o suprafata de 6 jugăre. In anul 1933 s-a simtit nevoia de a avea o cabana mai mare. Dupa planurile inginerului G. Frank au fost adăugate două sali de mese, un bar, o garderoba pentru schiuri si o camera pentru ceruit schiurile. Lucrarile au fost finantate de catre Asociatie si printr-o campanie de donatii. S-a efectuat multa munca voluntara – zeci de mii de caramizi au fost aduse in rucsacuri. In anul 1935 a avut loc la Brasov cea de a 54-a adunare generala a Asociatiei, ocazie cu care a fost sfintita „cabana cea noua” la data de 1 septembrie 1935 de catre primpreotul Dr. Konrad Möckel, oferindu-i-se numele „Julius Römer-Hütte“ după merituosul membru de onoare Dr. Julius Römer.
O viata de munte deosebita a inceput sa se dezvolte in aceasta cabana, unde pe parcursul mai multor ani „parintii Postavarului“ (Morawetz, Gust) au condus si indrumat ziua la schi, seara la activitati de cabana multi turisti si pasionati ai schiului. Schiorii erau ca dintr-o mare familie. Era loc destul pentru toti in cabana si pe partii… Pe atunci mai exista inca in stare originara padurea de basm dintre cele doua cabane. Se mergea pe jos din Poiana spre Postavaru… unii reuseau chiar 2-3 coborari zilnice. In chiar anul inaugurarii cabanei, a trecut pe acolo scriitorul Mihail Sebastian care cativa ani mai tarziu a publicat romanul “Accidentul” a carui actiune se petrece in cea mai mare parte in zona cabanei. Imprejurimile, cabana, potecile, partiile si atmosfera vremii sunt descrise cu multa exactitate si farmec iar numele SKV este mentionat in cuprinsul cartii de zeci de ori. In 1945 cabana Iulius Römer este nationalizata si trece impreună cu celelalte cabane SKV la nou infiintatul Oficiu National de Turism care facea parte din Ministerul Propagandei. Timp de 50 de ani cabana a gazduit sute de mii de turisti, degradandu-se lent, fara reparatiile mult necesare, doar carpita si vopsita cand si cand. Imediat după reinfiintare, presedinte SKV de atunci Wolfgang Werner Fuchs urmat la conducere de Johann Mantsch si preotul Lothar Schullerus in calitate de imputernicit au inaintat documentatia si au depus eforturi in vederea retrocedarii cabanei. Prin decizia din 6 aprilie 2004 Societatea Poiana Brasov SA restituie in natura catre SKV cabana Postavarul si terenul aferent. Administratia cabanei este incredintata lui Mihai Sarbu, vechi montaniard, ajutat de sotia sa Florentina, incep lucrarile de reconditionare si reparatie iar cabanei ii este redata atmosfera prietenoasa si familiara de pe vremuri. In toamna lui 2004 este refacută complet instalatia de gaz de la Poiana pana la statia de telecabina, SKV fiind principalul investitor. Lucrările de reparatie a cabanei si a instalatiilor continua apoi sub conducerea lui Rolf Truetsch care preia cabana din 2007 si ajutat de intreaga familie au facut din redenumita cabana Iulius Römer de pe muntele Postavaru locul minunat si indragit care este acum. Cabana Postavaru este situată la o altitudine de aproximativ 1604 metri și este mai veche decât Ateneul Român (ridicat în 1888). Cabana Postavaru este singura cabana din România care este și azi în administrarea SKV iar asta se vede clar în aerul special, atmosfera și calitatea condițiilor din cabană. Cabana Postavaru este deschisă tot timpul anului, dar cea mai plină perioadă este cea de iarnă.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/09/padova-italia.html
-->
Răspunsuri