Casa de cultură a sindicatelor “Constantin Tănase” din municipiul Vaslui a fost construită în stil modern în anul 1972, în conformitate cu un proiect realizat de Nina Popescu, arhitect din București. Clădirea este un edificiu impunător și face parte din ansamblul arhitectonic al noului centru civic al municipiului Vaslui, veghind piața Ștefan cel Mare, pe latura nordică. Casa este structurată în săli de curs, cabine pentru actori, birouri la demisol și parter, foaiere, sală de spectacole cu o capacitate de 575 de locuri, scenă cu toate dotările necesare la primul etaj, bibliotecă, săli de curs și cabina tehnica la etajul 2. Lăcasul este denumit după binecunoscutul actor român, născut la Vaslui, Constantin Tănase (1880-1945), fondatorul teatrului modern de revistă din România, unul dintre cei mai mari comici ai teatrului universal. Artist, inspirator de texte, regizor, trăsătura nativa a lui C. Tănase era comicul, stârnind doar prin simpla prezență pe scenă simpatia spontană a publicului, impresiona prin voce, mimică, gesturi caracteristice și inimitabile, calități care l-au singularizat în istoria teatrului românesc. Casa de cultura din Vaslui s-a remarcat in peisajul cultural al municipiului prin initierea si organizarea unor activitati cultural-artistice si stiintifice de mare valoare: consfatuiri cu participarea unor cadre universitare, sezatori literare cu concursul unor mari scriitori romani, proiectii de filme, lansari de carte, concursuri, spectacole si alte manifestari proprii si in colaborare. Una dintre cele mai prestigioase manifestari organizate de acesta institutie de cultura este Festivalul international "Constantin Tanase", cu sprijinul Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Vaslui. De-a lungul timpului, scena și sălile casei de cultură au fost onorate de prezența numeroaselor personalități ale științei, culturii si artei: Marin Preda, Nichita Stanescu, Fanus Neagu, Constantin Ciopraga, Valentin Silvestru, Ion Baiesu, Radu Beligan etc. Casa de Cultură a Sindicatelor ”Constantin Tănase” Vaslui având suprfața utilă de 2500 metri pătrați, se află într-un continuu proces de modernizare, întreaga clădire schimbându-și fața de la un an la altul. Suma alocată anual de conducerea instituției pentru investiții se ridică la 50000 de lei, una destul de consistentă, în condițiile în care funcționează doar din autofinanțare. Și asta după ce sunt plătite dările la stat, salariile către cei șase angajați, utilitățile și furnizorii de materiale de curățenie și întreținere. Casa de Cultură ”Constantin Tănase” Vaslui face parte din Asociația Națională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR), către care plătește o cotizație anuală, procent fix din încasările pe chirii.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/auvelais-belgia.html

 

 

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->