Cetatea de la Hârşova, județul Constanța, este un subiect inepuizabil. De-a lungul timpului, s-a scris foarte mult despre aceasta şi cu toţii ştim că din acea zonă au fost scoase la lumina zilei o mulţime de resturi de ziduri necunoscute, despre care nici măcar nu se ştia că există. Mai mult decât atât, săpăturile arheologice din ultimele decenii au arătat, pentru prima dată, că fortificaţia antică începe, undeva, aproape de partea centrală a oraşului de astăzi. Acest lucru înseamnă că, în cea mai mare parte, bogăţiile antice sau ce a mai rămas din acestea, se ascund sub actuala aşezare. O moştenire fabuloasă, grea, dar şi complicată. În puţinele morminte antice săpate până acum au fost aduse la zi dovezi uimitoare ale civilizaţiei locului. Unele obiecte din aur, care pot fi întâlnite astăzi în sala Tezaurului Istoric de la Muzeul Naţional de Istorie a României, au o poveste demnă de scenariu de film. Acestea au făcut parte din expoziţii naţionale şi internaţionale de prestigiu, iar somnul de veci al celor care au clădit cetatea şi oraşul Carsium-numele antic al Hârşovei, a rămas prins între betonul caselor de astăzi şi asfaltul uliţelor. Nimic nu poate fi mai greu pentru istoria noastră trecută şi prezentă...Totul stă încremenit aşa, de mai bine de o sută de ani. Din acest motiv, cei care vin la Hârşova şi caută vechea cetate rămân oarecum dezamăgiţi.
Pe malul Dunării se găsesc doar resturi de ziduri şi un turn de aproape opt-nouă metri înălţime. Reprezintă ultima fază a cetăţii, cea medieval-târzie, datată în epoca otomană. Pe faleza Dunării, sub stâncile înalte de aproape 30 de metri, se deschide, spectaculos, un zid de aproape 40 de metri, în spatele căruia se aflau birourile vamale ale portului medieval din secolele XIII, până în secolul al XIX-lea. La începutul secolului al XIX-lea, Contele de Langeron descria cetatea de la Hârşova ca fiind de origine genoveză. Călătorul turc Evlia Celebi scria, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, că Hârşova avea 1600 de case şi o cetate cu un zid de 3000 de paşi. Privind oraşul de astăzi trebuie să facem un exerciţiu de imaginaţie pentru a vedea că ruinele acestora se găsesc sub fiecare dintre paşii noştri. Cetatea romană şi romano-bizantină Carsium s-a construit, probabil, peste o fortificaţie getică, încă din a doua jumătate a secolului I p. Chr. La începutul secolului al II-lea p. Chr., în timpul războaielor dacice, în anul 103 p. Chr., împăratul Traian întăreşte fortificaţia cu ziduri din piatră. Cetatea este menţionată frecvent în toate documentele antichităţii începând din secolul al II-lea p. Chr., până în secolul al VII-lea ( Ptolemeu, Tabula Peutingeriana, Itinerarium Antonini, Notitia Dignitatum, Hierocles, Procopius, Geograful din Ravenna) cu numele de Carsum, Carsio, Carso, Carsos. Cel mai probabil, toponimul are origine tracică şi este legat de aspectul stâncos al locului. Nu se cunoaşte, nici la această dată, conturul fortificaţiei antice. Deşi s-a presupus că zidurile de pe platoul Cetăţii, vizibile în apropierea Dunării, sunt de origine romană, crecetări recente au infirmat acest punct de vedere.
Construcţiile de aici sunt de origine medievală, cu toate că nu este exclus ca unele să fi fost ridicate la sfârşitul antichităţii şi apoi, înglobate în fortificaţia târzie. In campania arheologică din 2009, pe strada Unirii, a fost scoasă la lumină, la cca 250 m de Dunăre, poarta de nord a cetăţii romano-bizantine. Descoperirea are o importanţă majoră deoarece, pentru prima dată, este atestată, cu certitudine, limita de nord a fortificaţiei de la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Această poartă a fost străjuită de două turnuri monumentale în forma literei „U”, cu orientarea spre N-NV, adică pe direcţia vadului de trecere a Dunării şi a bălţii ce străjuia partea de miazănoapte a teritoriului pe care-l apăra. Descoperirile arheologice ilustrează, pregnant, existenţa unei puternice vieţi spirituale. Cu siguranţă, multe provin din templele construite aici, dedicate unor zeităţi din lumea romană a timpului. Altele au aparţinut mormintelor cercetate în necropolele antice. Una din cele mai importante dimensiuni a civilizaţiei de la Carsium este cea creştină. Cercetările noi au identificat în cetate, o construcţie absidată, cel mai probabil o bazilică creştină. Din săpăturile arheologice mai vechi provin vase cu simboluri creştine (peşti, cruci), opaiţe cu toartă în formă de cruce. În morminte au fost identificate o serie de elemente de ritual creştin. Toate acestea sunt explicabile dacă ţinem seama de faptul că în secolul al V-lea Carsium figura între cele 14 oraşe, reşedinţe episcopale din Scythia. Din ruinele cetăţii, astăzi, se mai văd câteva ziduri impunătoare. „Turnul comadantului”, pe latura de nord a incintei mici, se păstrează pe înălţimea de peste 9 m. La Dunăre, un zid monumental, lung de cca 40 m, marchează zona în care a activat portul din antichitate până la distrugerea cetăţii, vreme de 17-18 secole! Oraşul de astăzi se ridică peste cetatea romană, romano-bizantină, medievală şi necropolele acestora. Alături de cetate se găseşte o aşezare neolitică cu o vechime de şapte milenii. Evoluţia acestora este oglindită în vitrinele Muzeului Carsium. Prin marea zestre istorică, Hârşova are o semnificaţie cu totul specială: este locul unde poţi învăţa să convieşuieşti cu propria istorie.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/11/albatana-spania.html
-->
Răspunsuri