Școala primară evanghelică de fete din municipiul Bistrița, județul Bistrița Năsăud, a luat ființă în anul 1850. În anul 1855 școala cuprindea două clase iar în anul 1869 patru clase fiind condusă de un  director numit. Școlile primare săsești au adoptat în anul 1870 un regulament școlar nou, planul de învățământ cuprinzând următoarele materii: Limba maternă germană, Religia, Scrisul german și latin, Limba maghiară, Aritmetica, Geometria, Geografia, Istoria, Științe naturale, Muzică și Desen, Educația fizică și Lucrul manual fiind materii specifice pentru fete. S-a stabilit ca elevii să înceapă școala la vârste diferite, astfel băieții între vârsta de 6 și 9 ani, iar fetele la 8 ani. În lunile de iarnă tinerii băieți între 15-19 ani iar fetele între 14-18 ani, care nu erau căsătorite, trebuiau să ia parte de două ori pe săptămână la școala serală de perfecționare.

Legea școlară particulară din 1925 pretindea de la școlile particulare și private din care făceau parte toate școlile confesionale evanghelice să adapteze planurile de învățământ, manualele școlare regulamentul școlar, pregătirea cadrelor didactice și aprecierea elevilor la învățătură după cele ale școlilor de stat. Din clasa a 3-a fost introdusă predarea obligatorie a limbii române. În anul 1886 a urmat separarea acestei școli într-o școală elementară pentru fete de 4 ani și o școală cetățenească de patru clase, care a funcționat până în anul 1928. În perioada anilor 1865-1911 școala a funcționat într-o clădire din Piața Mică. În anul 1881 a fost construită pe promenada din parc o sală de gimnastică. Școala s-a mutat în anul 1911 în clădirea gimnaziului vechi de lângă biserica evanghelică din Bistrița, dar, în 1935, la dispoziția organelor de stat, a trebuit să părăsească acest edificiu care se găsea într-o stare avansată de degradare. Clădirea a fost demolată iar școala a fost mutată în clădirea nouă a Gimnaziului evanghelic C.A. Bistrița, actualul sediu al Colegiului Național „Liviu Rebreanu” de pe Bulevardul Republicii.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/05/udine-italia.html

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->