Fruntișeni este o comună din județul Vaslui care include și satul Grăjdeni. Comuna Fruntișeni a fost înființată în anul 2004, prin desprinderea de comuna Grivița, aflându-se la o distanță de 15 kilometri de municipiul Bârlad. Trebuie amintit că în istoria sa, comuna a mai ființat în perioada 1900 - 1968, fiind formată din trei sate. Principalele îndeletniciri ale locuitorilor sunt agricultura și creșterea animalelor. De interes turistic și cultural deopotrivă, menționăm Mănăstirea Grăjdeni, ctitorită în secolul al XV-lea. Majoritatea tinerilor sunt plecati la muncă în străinatate. La recensământul din anul 2011 comuna număra 1795 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 1848 locuitori), dintre care: români – 97,04% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Fruntișeni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 97,04% și restul – nedeclarată sau altă religie. La Fruntișeni s-a născut viitorul general de aviație Gheorghe Negrescu (1877 - 1977), erou aviator din Primul Război Mondial, unul dintre pionierii aviației române. Școala cu clasele I-VIII din Fruntișeni poartă numele generalului; tot acolo a fost dezvelit bustul său, sculptat de artistul Gheorghe Alupoae.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/03/montay-franta_6.html

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->