Vizantea-Livezi este o comună din județul Vrancea care include și satele: Mesteacănu, Piscu Radului, Vizantea Mănăstirească și Vizantea Răzășească, fiind situată în zona de nord a județului, în valea râului Vizăuți. Este străbătută de șoseaua județeană DJ205E, care o leagă spre nord de localitatea Câmpuri și spre sud-est de Vidra. La recensământul din anul 2011 comuna număra 3793 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4220 locuitori), dintre care: români – 97,91% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Vizantea-Livezi, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 67,86%, romano catolici – 29,87% și restul – nedeclarată sau altă religie. Până în anul 1964 satul Livezile s-a numit Găurile iar satul Mesteacănu s-a numitb Purcei. În comuna Vizantea-Livezi se află fosta mănăstire Vizantea, monument istoric de arhitectură de interes național datând din secolul al XVII-lea. Ansamblul monumental cuprinde biserica nouă „Sfânta Cruce” construită în 1850–1854, turnul cloponiță și zidul de incintă. După cum rezultă și doar privind cărțile poștale, în vechime pe meleagurile acestei comune au funcționat niște băi aici existând ape tămăduitoare ce izvorăsc de peste 130 de ani, din dealurile împădurite ale unuia din cele cinci sate ale comunei Vizantea-Livezi, și anume la Vizantea Mănăstirească. Descoperite întâmplător, prin anii 1800, de un felcer din Panciu, recunoscute prin anii 1900 ca ape minerale ce rivalizează cu cele mai renumite „ape de leac” din țară și străinătate, aceste izvoare au făcut, odată, din Vizantea Mănăstirească o stațiune în toată regula, căutată anual atât de vrânceni, cât și de mii de vizitatori din toate colțurile țării. Dar odată cu trecerea timpului stațiunea s-a degradat continuu, așa încât astăzi, doar bătrânii își mai amintesc de vremurile înfloritoare când mai toată lumea oferea casă și masă turiștilor ce veneau să-și aline suferințele cu apele dăruite de Dumnezeu, plaiurilor vrâncene. Dintre toți, doar autoritățile locale care se chinuie din răsputeri să redea satului statutul de stațiune, și o familie, două la care încă mai vin bolnavi ca să facă băi în căzile vechi de lemn, se încăpățânează să nu ignore existența bogăției inestimabile ce izvorăște și curge revoltător de fără folos, pe pământurile Vizantei. În anul 1886 Vizantea a fost declarată stațiune, perioadă în care comuna avea 327 de case și 1335 de locuitori. În „Dicționarul geografic al județului Putna” din anul 1897, era consemnat că la sfârșitul secolului al XIX-lea existau la Vizantea „cinci barace mai mari, care fac fiecare pe zi câte 20 de băi”. Numărul acestora ajungea la 130 de băi calde pe zi, cu băile care se mai făceau la diverși localnici. Cercetări sistematice sunt întreprinse din 1888, de dr. Rafail Rosin, în vederea susținerii tezei sale de doctorat, la Facultatea de Medicină din București. În acea perioadă, medicul a locuit două luni la Vizantea, făcând observații clinice pe bolnavi. În 1900 apare, la Focșani, prima lucrare dedicată stațiunii și care se intitula „Apele minerale de la Vizantea, județul Putna”, de dr. R. Rosin, și tot în același an stațiunea este inclusă și în lucrarea „Apele minerale și stațiunile climaterice din România”, de dr. Saabner Tudurui, în care se specifica faptul că „apele minerale de la Vizantea rivalizează cu cele mai renumite ape din țară și din străinătate”. După anul 1900, organele județene aduc multe îmbunătățiri, transformând Vizantea într-o adevărată stațiune: se construiește o secție sezonieră a spitalului județean, cu 15 paturi, se înființează o farmacie, se instalează o rețea telefonică, se introduce iluminatul public cu felinare cu gaze, se amenajează un parc cu chioșc pentru muzică, se construiesc opt cabine din scânduri cu dușuri pentru băi reci, se construiește o șosea între Soveja și Vizantea, se detașează un ofițer de poliție și câțiva gardieni pentru păstrarea ordinii publice, se reduce transportul CFR cu 50% pentru cei care veneau la tratament și așa mai departe. Măsurile luate și fondurile alocate fac din Vizantea, conform scrierilor vremii, una din cele mai bune stațiuni din țară, iar numărul celor ce veneau la cură creștea de la an la an. Lucrurile s-au dezvoltat până acolo încât s-a înființat și un oficiu local de turism, cu gestiune proprie, care încasa taxe de cură, banii fiind folosiți pentru întreținerea stațiunii. După Primul Război Mondial, stațiunea își reia activitatea în condiții precare. Prin Decizia ministerială 5982 din data de 10.02.1927, Vizantea este recunoscută drept localitate balneo-minerală. Apogeul este atins în 1938 când s-au înregistrat circa 1200 vizitatori/an. Ulterior acestei perioade nu au mai fost făcute amenajări pentru dezvoltare. În 1939 a luat ființă Comitetul de realizări gospodărești, care avea 16 membri, iar în ședința din 28 aprilie 1939 s-a elaborat un plan de măsuri pe o perioadă de cinci ani, pentru îmbunătățirea activității stațiunii, prin care se prevedea construirea unui nou bazin pentru captarea apelor minerale, ridicarea unui hotel cu cazino, al unui monument al eroilor locali în parcul din localitate, extinderea parcului, repararea pompelor pentru extracția apelor minerale etc., măsuri care au rămas doar la stadiul de proiect, deoarece stațiunea s-a degradat continuu, fără a se mai face investiții de peste jumătate de secol. Presa locală scrie că se fac eforturi pentru revigorarea stațiunii Vizantea Mănăstirească, dar cine știe ce va mai fi.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/savona-italia.html
-->
Răspunsuri