Clisura Dunării este zona de defileu, ultima barieră muntoasă străbătută de fluviul Dunărea, în drumul său spre Marea Neagră. În România i se mai spune şi pur şi simplu Defileul Dunării, denumire incompletă căci Dunărea a mai creat şi prin alte părţi, în amonte (Austria, Germania), străpungeri prin lanţuri muntoase. O altă denumire este "zona Porţile de Fier", iar acest nume s-a încetăţenit încă din Evul Mediu, căci tot astfel sună şi denumirea zonei în maghiară (Vaskapu), germană (Eisernes Tor) şi chiar în turcă (Demirkapi).
Pentru a complica şi mai mult discuţia: există în Europa încă multe alte "Porţi de Fier", iar Balcanii sunt plini de "clisuri". Defileul începe la Baziaş, unde intră Dunărea pe teritoriul României, şi se termină în zona hidrocentralei Porțile de Fier (adică lângă Drobeta-Turnu Severin); doar însoţind Dunărea pe şoseaua de pe mal sunt circa 150 km! În plus, Clisura nu înseamnă nicidecum strict malul Dunării – vorbim şi despre văile adiacente şi munţii adiacenţi, căci la regiune se includ şi jumătăţile sudice din Munţii Locvei, Munţii Almăjului (până la culmea principală), precum şi terminaţiile sudice ale Munţilor Mehedinţi.
Zona constituie astăzi un parc natural, ale cărui limite corespund limitelor naturale menţionate mai sus; rezultă astfel un imens spaţiu natural protejat (circa 116 mii hectare!), al doilea ca mărime din România. Doar Delta Dunării este mai întinsă – însă pentru turist diversitatea de peisaje a Defileului Dunării (vezi imaginile mai departe...) atinge un grad de spectaculozitate şi de atractivitate pe care întinderile nesfârşite de stuf ale Deltei nu au cum să o egaleze. Şi totuşi, Clisura Dunării de-abia începe să "mişte" în turism, zona este încă o mare necunoscută chiar şi pentru cei mai mulţi dintre români. Este dificil de prezentat această zonă în rezumat, ţinând cont de marea diversitate a obiectivelor turistice din zonă.
Dacă ar fi să punem punctele de interes turistic pe categorii, descrierea schematică ar arăta cam aşa:
- Avem aici înainte de toate peisaje naturale excepţionale. Zona este frumoasă din punct de vedere natural mai peste tot, dar avem câteva puncte deosebite, de ex. În zona Cazanele Mari – Cazanele Mici (incl. Peştera Ponicova), muntele Trescovăţ şi/sau muntele Cozia, unele văi laterale (Sirinia sau Sirinea, Valea Mare), bălţile din vestul Clisurii cu multe specii de păsări etc.
- Puncte încărcătură istorică, căci aceasta a fost mereu o zonă de pasaj aproape obligatorie între centrul şi sud-estul Europei. Ne-au rămas multe ruine de cetăţi (înainte de toate spectaculosul Golubac de pe malul sârbesc, însă avem şi pe malul românesc ruinele cetăţilor Trikule, Sf. Ladislau, Drencova), tranşee din al doilea război mondial (Orşova, Dubova), biserici vechi sau mai noi (moderna biserica catolică din Orşova), mănăstiri (Baziaş, Vodiţa, ruinele de la Sirinea).
- Peisaj rural pitoresc, căci de-a lungul Dunării industria este aproape inexistentă. Pitorescul începe să fie deranjat pe alocuri de aglomerările de pensiuni şi vile, dar în multe sate nu s-au înregistrat schimbări majore de zeci de ani; există încă mori de apă şi costum popular, obiceiuri străvechi precum "Fărşancul" de la Moldova Nouă.
- Zona este multietnică şi multiculturalăşi are tradiţie în acest sens; de sute de ani aici trăiesc români, sârbi, cehi şi romi, pe lângă grupuri mai mici de germani şi maghiari, alcătuind interesantul mozaic etnic al Clisurii Dunării.
„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere….” Aşa începe o veche poezie românească despovărând bătrânul fluviu de praful obositor al căilor de pe uscat… Încă nu ştim cine au fost primii navigatori care înfruntîndu-i, primejdiile, şi-au condus ambarcaţiunile până aici în ostrovul de la Moldova Veche, nu departe de strânsura de la Pescari Alibeg, poarta de intrare în impresionantul Defileu al Dunării de la Porţile de Fier…
Simbol al pericolelor care-i pândeau, în acest sector dunărean, pe navigatorii de odinioară, doar stânca de la Baba Gaia, se mai ridică astăzi, din mijlocul apelor lacului de acumulare, format în spatele barajului din aval de Orşova, de la Gura Văii – Şip. Controlul navigaţiei şi negoţul, dar mai ales pescuitul au fost dintotdeauna, ocupaţiile de bază ale celor de aici, din Coronini sau Pescari aşezare cuibărită în versantul stâng al Dunării lângă stînca al cărui nume, într-o variantă autohtonă aminteşte de mitul facerii lumii, iar după o poveste ceva mai nouă, de vaietele unei domniţe exilate pe vremea turcilor în vîrful şteiului de piatră. Chiar şi aşa înjumătăţită, de prăbuşirea unuia din cei doi pinteni de calcare, ce-i dădeau până de curând o înfăţişare stranie, stînca de la Baba Gaia îşi păstrează aura de mister.
Disputat fără încetare de marile imperii care s-au perindat de-alungul istoriei, în această parte a lumii, fluviul a reprezentat încă din cele mai vechi timpuri cea mai importantă cale de legătură dintre Ţinuturile de la Marea Neagră şi Centrul Europei… Ca şi aici, la Golubăţ, pe malul drept al Dunării, o istorie zbuciumată a făcut ca peste ruinele aşezărilor dacice, ale castrelor romane sau cetăţilor medievale timpurii, să se ridice zidurile fortificaţiilor turceşti şi mai apoi austriece… În aval de ruinele cetăţii de la Golubac se desfăşoară, pe aproape 110 km lungime, unul dintre cele mai impresionante şi mai sălbatice defilee din Europa…După ultimele ipoteze, evoluţia lui, extrem de complexă, s-a încheiat, probabil, în timpul Erei Cuaternare, cu mult înainte de cristalizarea primelor comunităţi umane pe aceste meleaguri…
Există date certe care atestă faptul că peşterile şi adăposturile sub stîncă care se întâlnesc pretutindeni în versanţii calcaroşi din zona Defileului au fost locuite cu intermitenţă încă din paleolitic. În aval de Şviniţa, nu departe de locul în care Dunărea coteşte sub un unghi de 90 de grade şi se îndreaptă spre Cazane, o ciudată continuitate a pus faţă în faţă, cea mai amplă aşezare paleolitică din Europa, situată pe malul iugoslav al Dunării, la Lepenski Vir, a cărui vechime, de 10.000 de ani, o face contemporană cu Yerihonul, şi ruinele cetăţii medievale de la Tricule. Unii oameni de ştiinţă susţin că, în zona Cazanelor Dunării, s-ar găsi răspunsul la întrebările legate de apariţia impresionantului Defileu…
În amonte de golful Dubovei, restul unei străvechi depresiuni, ocupată cândva de un lac intramontan, anterior defileului, se află Cazanele Mari…Aceste uriaşe gropi, separă masivul calcaros al Stirbăţului Mare, de pe malul iugoslav, de Ciucarul Mare situat pe malul românesc, iar despre ele, unii specialişti, susţin că sunt de dată recentă, şi că au apărut în condiţiile actualei circulaţii a apelor fluviului…Acolo, fundul Dunării, continuă să fie coborât, cu peste 70 de metri sub nivelul actual al Mării Negre… şi asta doar la 400 de kilometri distanţă, în linie dreaptă faţă de litoral. Verticalitatea versanţilor, ca şi distanţa mică dintre cele două maluri la intrarea şi ieşirea apelor din “Cazane”, i-a pus pe gânduri pe specialişti… cum se explică adâncimile mari din Cazane?… Sfredelirea şi dizolvarea calcarelor a fost cauzată de neregularităţile din patul văii şi lărgimea variabilă a acestuia, proces care creşte în intensitate odată cu nivelul apelor… Iată de ce, uriaşele marmite, de peste 100 de metri adâncime, nu s-au acoperit cu sedimentele cărate de fluviu niciodată.
În această regiune plină de mister, în locul în care sălbatica vale a Mraconiei se uneşte cu fluviul un grup de tineri temerari au supus stânca conform unui străvechi obicei al acestor meleaguri, şi au modelat-o după chipul şi asemănarea unuia din marii eroi ai neamului intrat şi el în legendă Decebal… Să fie doar o simplă coincidenţă? Dar să ne reîntoarcem la problemele legate de apariţia şi evoluţia Defileului Dunării de la Porţile de Fier.
Există la ora actuală trei mari categorii de ipoteze care încearcă să explice formarea acestuia…
- Ipoteza “antecedenţei” presupune că Dunărea s-a instalat pe actualul curs odată cu secarea braţului de mare ce lega, cu multe milioane de ani în urmă, bazinul Getic de bazinul Panonic, iar defileul s-ar fi format treptat pe măsura ridicări Carpaţilor…
- Un alt scenariu este propus de ipotezele care susţin “captarea”…Ea s-ar fi produs în zona cumpenei de ape dintre două râuri ce curgeau în sens opus, pe traseul actualului defileu… Opiniile devin totuşi, divergente când se indică râurile, cumpăna de ape, numărul şi sensul unor asemenea captării.
- Ultima categorie de ipoteze, presupune “deversarea” unui lac dinspre Câmpia Panonică peste cumpăna de la Porţile de Fier… aflată, în opinia unor cercetători, în zona barajului de la Gura Văii-Şip, sub culmea „Sfântul Petru” dominată de silueta stranie a „Moşului”, ce ocrotea odinioară navigaţia la fostele Gherdapuri sau cataracte ale Dunării…
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/auderghem-belgia.html
-->
Răspunsuri