Constantin I. Istrati (1850–1918) a fost academician român (din 1899), doctor în medicină şi chimie, profesor de fizică, ministru, iar în perioada 1913–1916 a fost preşedinte al Academiei Române.
Doctorul Constantin I. Istrati a fost numit prin decretul din 20 mai 1905, Comisar general al Expoziţiei Generale Române din 1906, realizată pe Câmpul Filaretului, actualul Parc Carol I.
Expoziţia sărbătorea 25 de ani de la încoronarea principelui Carol I ca rege al României şi 40 de ani de domnie a lui Carol I, dar şi 1800 ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian.
Comemorarea celor patru decenii de domnie a regelui a fost marcată de numeroase manifestări ce au avut ca trăsătură comună participarea reprezentativă a românilor din Regat şi din celelalte provincii româneşti, din afara hotarelor, capitala devenind un adevărat centru al românismului.
Aflată în sudul oraşului, în lunca inundabilă a Dâmboviţei, Câmpia Filaretului a început să fie cunoscută sub acest nume abia după 1793, când mitropolitul Filaret construieşte lângă heleşteul lui Şerban Vodă o fântână monumentală, captând un izvor binecunoscut bucureştenilor, cu apă rece şi bună.
Fântâna era construită din marmură sub forma unui chioşc cu etaj. În 1863, fiind ruinată, fântâna mitropolitului Filaret a fost demolată din ordinul Primăriei şi, în locul ei, primarul George Grigore Cantacuzino, poreclit „Nababul” pentru uriaşa sa avere, a construit în 1870, o altă fântână aflată şi astăzi în Parcul Carol.
Aceasta a fost construită în stil neoclasic, după planurile arhitectului Grigore Cerchez şi ale inginerului Gogu Constantinescu. La 1 august 1905, dr. Constantin I. Istrati încredinţează conducerea lucrărilor din Câmpul Filaretului arhitectului Ion D. Berindey (1871–1928), astfel încât acesta va fi numit Inspector General.
În calitatea de inspector general al lucrărilor Expoziţiei Jubiliare din 1906, Ion D. Berindey a determinat stabilirea amplasamentului Parcului Carol, în favoarea poziţiei iniţial alese, de pe Cheiul Dâmboviţei.
Concepţia peisagistică a parcului datorată arhitectului peisagist francez Édouard Redont (1862–1942) s-a conservat până astăzi, în mare parte. Apele izvoarelor au fost captate pentru a da naştere lacului din mijlocul parcului, peste care a fost construit primul pod din beton armat din România.
Comisar general adjunct a fost numit inginerul Grigore Greceanu, care l-a ajutat pe Constantin I. Istrati la transformarea mlaştinilor şi la executarea construcţiilor necesare. Aleile principale ale parcului purtau denumirile provinciilor istorice române: Muntenia, Oltenia, Moldova, Dobrogea, iar cele laterale aminteau de scriitorii şi domnitorii români: Eliade Rădulescu, Kogălniceanu, Andrei Mureşanu, Alexandru cel Bun, Brâncoveanu, Ion Ghica, Vasile Lupu.
Pavilioanele ridicate în scurt timp pe Câmpul Filaretului, din materiale uşoare, în număr de circa 165, erau destinate a prezenta evoluţia României, în plan economic, politic, militar şi cultural în perioada 1866 – 1906. Au fost construite pavilioane ce reprezentau Primăria, Camera de Comerţ, Palatul de Industrie, Lucrările Publice, Pavilionul de Agricultură, Industria Casnică, Minele, Carierele şi Domeniile, Pavilionul Poştei etc, arhitectura clădirilor fiind inspirată din diferite monumente arhitecturale reprezentative ale culturii şi istoriei românilor.
Astfel, Pavilionul Regal a avut ca model mănăstirea Cozia, iar Pavilionul Penitenciarelor un castru roman ce amintea de latinitatea românilor. După cum relata în 1906 publicistul francez Frédéric Damé, comisariatul general al Expoziţiei stabilise că aceasta trebuia să poarte, ca aspect exterior, „o amprentă absolut românească. Din acest motiv, nu a admis decât construcţii concepute în stilul naţional al ţării şi trebuie să recunoaştem că arhitecţii s-au descurcat onorabil şi au demonstrat astfel că stilul românesc nu este utilizabil doar pentru biserici şi case ţărăneşti, ci poate fi folosit şi la scară mai mare pentru edificii publice şi palate de mari proporţii. Din motive politice, au fost atribuite pavilioane unor ţări străine precum Italia, Elveţia, Franţa, Germania, dar şi Comisiei Europene a Dunării, care găzduia o hartă în relief a Dunării ce prezenta lucrările executate la gurile Dunării în 50 ani de existenţă a Comisiei.
Expoziţia trebuia să reprezinte naţiunea română în totalitatea sa, incluzând etnicii români din afara Regatului, de aceea, au participat şi Austria şi Ungaria. De asemenea a fost construit un lac, insule, o cascadă, o peşteră şi diferite statui şi ansambluri statuare, un cinematograf, o grădină zoologică etc. Grotele şi terasele din jurul lacului, scara de acces către Palatul Artelor au fost executate de arhitectul Remus p. Iliescu şi de sculptorii Karl Storck şi Dimitrie Paciurea. Au existat totodată şi pavilioane ale unor întreprinderi private româneşti şi străine. Trebuie remarcat şi Turnul lui Vlad Ţepes, un turn de apă, construit după modelul cetăţii Poenari din Argeş, conceput de arhitectul Scarlat Petculescu. A fost reconstituită şi o moschee cu altarul îndreptat spre Mecca (mutată astăzi în zona Pieptănari). Expoziţia Generală Română, prima mare expoziţie naţională de nivel internaţional, s-a închis oficial la 23 noiembrie 1906. Dintre lucrările proiectate pentru această expoziţie, astăzi se mai păstrează în Parcul Carol, câteva contrucţii realizate în 1906: Biserica Cuţitul de Argint, Arenele Romane (teatru în aer liber construit după planurile arhitectului Leonida Negrescu şi ale inginerului Elie Radu), Uzina Electrică Filaret, Turnul lui Ţepeş cu Castelul de Apă, mici pavilioane şi fântâni.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/noyales-franta.html
-->
Răspunsuri