Prima fabrică de ciment Portland din Brăila, având ca emblemă „Capul lui Traian”, a fost construită de inginerul Ioan G. Cantacuzino în anul 1880 și a purtat cu mândrie numele acestuia. Sediul central al firmei era la București, dar fabrica s-a construit la Brăila din rațiuni economice pure – transportul pe apă, fluviul Dunărea, fiind un enorm avantaj. Fabrica a fost singura ce deservea teritoriul românesc cu ciment după reţeta englezească a cimentului Portland, considerat cel mai bun. Dacă la începuturi fabrica a fost o societate în comandită simplă, în anul 1910, s-a transformat în societate anonimă pe acţiuni. A fost una din cele mai atractive firme de gen, se spune chiar că ar fi fost cea mai importantă din sud-estul Europei. Se producea foarte mult și pentru export. Evident că inginerii societății au realizat și marci proprii de ciment, marca proprie “Traian” se producea în 300 de tone de ciment pe zi, ceea ce dovedește cât de mare era cererea și ce capacitate de producție avea firma. Cu cimentul de Brăila s-a construit, printre altele, Podul de la Cernavodă, al lui Saligny. Fabrica „I. G. Cantacuzino” vindea, în anul 1899, 22000 de tone de ciment de cea mai bună calitate, iar în 1936 peste 41000 tone. În anul 1941, valoarea investiţiilor mobile şi imobile ale fabricii depăşea 231 de milioane de lei.
Faptul ca a fost o societate importantă în epocă o dovedește și faptul ca la Expoziţia universală de la Paris, din anul 1900, a primit Medalie de argint. Marea criza economică a adus schimbări în acționariatul fabricii, 50% dintre acțiuni fiind vândute unei firme belgiene. Se știe că însuși inginerul Anghel Saligny a lucrat pentru fabrica de la Brăila, construind silozurile înalte. Distrusă în timpul Primului Război Mondial, fabrica a fost reconstruită, reuşind să-şi extindă activitatea. Suprafaţa totală a fabricii brăilene era, la 1900, de 52123 metri pătrați, având la Dunăre o deschidere de 326 de metri, iar suprafaţa construită era de 11773 metri pătrați. De-a lungul Dunării, fusese construit un cheu cu o lărgime de 30 de metri, care permitea ca vapoarele mari să poată acosta aici fără probleme. Terenul pe care era construită fabrica se afla la 7 metri desupra nivelului cheiului. Căi ferate industriale permiteau încărcarea materialelor în vagonete, printr-un elevator dublu electric. De la 1901, exista o cale ferată permanentă între fabrica de ciment şi Gara Brăila, ale cărei urme s-au putut vedea până de curând. Calcarul era extras din cariera fabricii, situată în Dobrogea (Topalu, jud. Constanţa) pe o suprafaţă de 100 de hectare, iar încărcarea se făcea direct în ceamurile (şlepurile) fabricii, putând încărca, fiecare, 300 metri cubi de piatră. Iniţial, argila necesară în procesul de producţie era luată de pe malul Dunării, apoi din Ialomiţa.
În primii ani de existenţă a fabricii, aburul necesar era dat de trei cazane. Două dintre ele erau furnizate de Sachsische Maschinenfabrik, Chemnitz, Germania, iar al treilea de Babcock & Wilcox Ltd. Presiunea aburului era de 7 atm. Cazanele, încălzite cu păcură, aveau un coş de 40 de metri înălţime. Demn de remarcat este faptul că „maşina principală” avea 373 CP fiind, la acea vreme, cea mai mare maşină cu abur din România. Beneficiind din plin de avantajele legii de încurajare a industriei naţionale, din 1887, fabrica s-a făcut remarcată în epocă prin calitatea deosebită a produselor. În afară de clădirea propriu-zisă a fabricii, mai existau şi clădirile administraţiei (trei etaje) ce adăposteau şi laboratoarele şi apartamentele direcţiunii; de asemenea existau şi 12 apartamente ale funcţionarilor (fiecare având 2-4 camere); pentru lucrători era amenajată o „cazarmă” ce permitea găzduirea a 36 de oameni; în sfârşit, în acelaşi perimetru se aflau un magazin şi o cantină. În anul 1948, regimul comunist a naţionalizat fabrica, numele ei devenind „Stânca”. Prin anul 1981 și-a schimbat până și obiectul de activitate începând a produce chiar materiale refractare. După anul 1989 fabrica a intrat în faliment. În anul 2006 clădirea a fost dinamitată iar pe locul ei s-a ridicat Hypermarketul PIC, și el falimentar. Fabrica a existat la adresa strada General Gheorghe Avramescu (fostă Fabricilor), la nr. 21.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/02/lumea-bancnotelor-lumii-151.html
-->
Răspunsuri