Ceea ce localnicii din Mangalia numesc farul genovez sau vechiul far, unul dintre principalele puncte de atracţie din staţiunea situată în sudul litoralului românesc, are o poveste care începe în anul 1952. Era perioada în care sovieticii restituiseră României navele confiscate ca pradă de război, iar dezvoltarea economică impunea modernizarea portului şi realizarea unui dig şi a unui far. În acest context, oficialii de la SOVROM (n.r. – societăţile mixte româno-sovietice înfiinţate la sfârşitul războiului cu scopul oficial de a recupera datoria României faţă de Uniunea Sovietică) au construit un canal, care să lege lacul Mangalia de portul de la Marea Neagră, şi un far de navigaţie modern, proiectat după un model legendar. Este vorba despre un far ridicat în jurul secolului XIII de negustorii genovezi ajunşi la Callatis (n.r. – vechea denumire a Mangaliei). Construcţia a dispărut ulterior, fiind înghiţită de înaintarea spre uscat a apelor mării, dar referinţele s-au păstrat în istorie. Totuşi, în 1958 la Mangalia a fost construit un nou far, al Armatei Române, iar bijuteria arhitectonică ridicată cu şase ani mai devreme şi-a pierdut utilitatea, rămânând doar un simbol al oraşului. În zidurile construcţiei au apărut crăpături, iar vopseaua s-a coşcovit. Lentila uriaşă care genera lumina puternică a fost scoasă din turn şi transportată la Muzeul Naţional al Marinei Române din Constanţa. Frumoasa construcţie ar fi fost şi astăzi o ruină dacă un fost consilier local din Mangalia, Ozzy Menabit, nu s-ar fi luptat pentru renovarea sa.
În ianuarie 2018 a început cu forţe proprii o campanie de reabilitare a farului şi a cerut în consiliul local să se aloce bani pentru această investiţie, urmând ca experţii să evalueze necesarul. Cert este faptul că în zid apăruseră crăpături ce afectau structura de rezistenţă a obiectivului, iar mulţi turişti şi localnici care vizitaseră farul îşi lăsaseră semnătura pe ziduri. Din păcate, iniţial, s-a aprobat doar suma de 1000 de lei, insuficientă pentru lucrările la far şi la dig, însă, în cele din urmă s-a găsit o soluţie de compromis şi s-a introdus şi farul pe lista unor obiective ce necesitau reabilitare. Misiunea sa nu s-a sfârşit nici după desemnarea firmei care să depună oferta de reabilitare a farului. Menabit povesteşte că a fost zilnic pe şantier. „Am stat pe capul lor, eu vrând ca farul să fie gata până de 15 august 2018, de Ziua Marinei, dar şi a Mangaliei. Atunci s-a aprins şi iluminatul pe dig pentru prima oară după foarte mulţi ani. Lumea întreba dacă este doar pentru o zi sau pentru totdeauna. Din păcate, farul a fost terminat la începutul lui septembrie“, spune el. Lucrările la far şi la iluminatul digului s-au ridicat la aproximativ 55000 de lei, bani care au provenit de la bugetul local. La puţin timp după finalizarea lucrărilor de restaurare, farul din Mangalia a apărut într-un videoclip viral în cadrul proiectului „România Educată“, iniţiat de Administraţia Prezidenţială. „Avem nevoie de repere ca de apă ca să nu ne dicteze valurile direcţia“, este mesajul de la începutul videoclipului. Ziarul „Adevărul“ a găsit oameni care au fost martori la construcţia farului din Mangalia. Viaţa sublocotenentului Emil-Corneliu Ninu este strâns legată de cea a construcţiei. Familia Ninu a fost strămutată în Mangalia în 1953, tatăl sublocotenentului fiind un artilerist care a luptat pe ambele fronturi în cel de-Al Doilea Război Mondial. Ca să facă loc militarilor în oraşul de la malul Mării Negre, mai multe familii de localnici au fost strămutate cu forţa în alte zone ale ţării. Oraşul de pe litoral a devenit unul militarizat, care avea unitate de artilerie, de transmisiuni şi de infanterie marină. Prin urmare, căpătând acest statut, dar fiind şi localitate de frontieră, în oraş se intra doar cu buletinul, iar străinii, inclusiv rudele celor care locuiau acolo, nu aveau voie să stea mai mult de 48 de ore. Chiar bunicul lui Ninu a fost forţat să plece din Mangalia, fiind urmărit pe tren. Farul a fost parte din viaţa lui Emil-Corneliu Ninu. „Am fost prieteni buni, eu şi farul din capul digului“, mărturiseşte acesta. „De Ziua Marinei asistam de pe dig la ieşirea în larg a navelor. Am prins navele vechi, cu trei coşuri. Iarna, era un spectacol de nedescris, când valurile treceau dintr-o parte a alta a digului” - povesteşte el.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/11/albatana-spania.html
-->
Răspunsuri
Ne-așteaptă MAREA!!!