Gara din orașul Odobești, județul Vrancea, este un monument istoric, lăsată în paragină de compania CFR, cât și de autoritățile locale. Gara a fost dată în folosință în anul 1893, odată cu linia de cale ferată Focșani – Odobești. Pe 22 septembrie 1893 Odobeştiul păşea în epoca modernă. Pentru prima dată o locomotivă cu vagoane mixte intra în Gara Odobeşti, unde o mulţime de podgoreni în frunte cu primarul, preoţii, învăţătorii şi curioşii veniţi din satele din jur au întâmpinat constructorii şi oficialităţile judeţului Putna. Lua naştere prima reţea de cale ferată între Focşani şi Odobeşti şi se puneau bazele extinderii căii ferate pe Valea Milcovului şi pe Valea Putnei. Pentru un secol, calea ferată Focşani – Odobeşti a fost principala axă pentru transportul strugurilor, vinului, lemnului, dar şi pentru transportul persoanelor. Deschiderea căii ferate Focşani – Odobeşti a dus la un adevărat boom economic pentru localitate, nemaiîntâlnit în istoria oraşului. Până spre sfârșitul anilor ‘40 edificiul era considerat un centru vital pentru economia orașului Odobești, fiind și nod de cale ferată către Valea Putnei și Valea Milcovului.

Cel mai celebru călător care a ajuns în Gara Odobești a fost împăratul Wilhelm al Germaniei, în timpul primului război mondial. Personajul a ajuns în oraș în iarna lui 1917, când a mers cu trenul până la Burca și de acolo, cu mașina, pe Măgura Odobeștilor. De mai bine de zece ani prin gara Odobești nu se mai aude glasul roților de tren. După ce nu a mai fost folosită, clădirea a devenit adăpost pentru oamenii străzii și s-a degradat de la o zi la alta. Primarul localității a vorbit la un moment dat despre transformarea imobilului într-un Muzeu al vinului, însă nu s-a făcut nimic. De asemenea, gara ar fi putut fi transformată în azil de bătrâni, proiect pe care ar fi dorit să îl pună în practică un om de afaceri vrâncean. Acesta însă a fost descurajat de prețul ridicat la care a fost evaluată clădirea monument istoric. Gara din Odobeşti este opera părintelui arhitecturii ferovoare româneşti - Elie Radu (1853-1931), de departe cel mai mare arhitect şi constructor de căi ferate din România. După jumătate de secol de imitaţii şi tatonări, în care arhitecţii nu au avut încredere în valorile româneşti şi au proiectat gări, copiind imobile din occident, Elie Radu a avut curajul să proiecteze gări inspirate din valorile arhitectonice româneşti, creind stilul românesc în domeniul arhitecturii feroviare. Gările proiectate de Elie Radu au preluat elementele originale româneşti, motive tradiţionale din diferite zone etnografice şi au adus în contemporaneitate linii arhitectonice uitate de vreme, de unde şi originalitatea creaţiilor sale. Gările proiectate de Elie Radu sunt brand-ul arhitecturii feroviare româneşti, aşa cum construcţiile proiectate de arh. Ion Mincu sunt actul de naştere al stilului neoromânesc in arhitectura imobiliară. Dacă superba Gară din Focşani a fost demolată cu dinamita pentru a construi o gară «europeană», adăpost pentru boschetari, care seamănă mai mult a depozit de materiale de construcţii, gara din Odobeşti a rezistat şi oferă celor care păşesc prin oraş o fărâmă din patrimoniul feroviar românesc.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/savona-italia.html

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->