Mamaia este o localitate componentă a municipiului Constanța, situată în nordul orașului, stațiune turistică de vară, supraaglomerată, iar în afara sezonului cu doar 7 locuitori permanenți, în anul 2002, în prezent se pare că are 132 locuitori. La nord de actuala stațiune, a existat inițial un sătuc costier tipic, cu pescari greci și lipoveni, oieri români români și crescători de cai tătari, denumirea provenind de la un proprietar tătar al locului din vremea stăpânirii turcești, pe nume Mamai. Amplasamentul actual al Mamaiei era neconstruit până în anul 1906, când apar primele cabine de lemn reunite sub două Pavilioane, terminate cu câte un foișor, și o punte care înainta în mare. Inaugurarea primelor construcții a avut loc pe 22 august 1906, acestea fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist E. Recont. Pentru a înlesni accesul turiștilor către Mamaia (mai precis spre ceea ce este acum zona Cazinoului din Mamaia), între gara Constanța și stațiune s-a montat o linie de cale ferată pe traseul ocupat astăzi se află Bulevardul Mamaia, aceasta dispărând după anul 1960.

Puţini dintre cei care își pierd astăzi paşii pe nisipul fierbinte al plajelor româneşti ştiu că în staţiunea Mamaia exista o mică gară unde, în zilele calde de vară, trenurile îi debarcau pe amatorii „băilor de soare”... Înfiinţată în 1905, gara Mamaia „a trăit” până la începutul anilor ’60, iar azi n-o mai regăseşti decât în vederile vechi şi frumoase, mirosind a trecut, ale colecţionarilor. În anul 1905, după desfiinţarea căii ferate Constanţa-Băile de la Vii (3, 1 km), cu o parte din materialele recuperate, Direcţia Linii-Serviciul de Linii Constanţa a construit calea ferată Constanţa-Băile Mamaia (8 km). Inaugurată în ziua de 2 octombrie 1905, mica linie a fost folosită numai în sezonul de vară, pentru transportul turiştilor. În anul 1928, în scopuri strategice, Direcţia Generală C.F.R., împreună cu unităţile militare de căi ferate, au prelungit calea ferată, cu încă 11, 5 kilometri, pe traseul Băile Mamaia-Mamaia Sat-Şcoala de Tragere şi Bombardament, linia urmând să deservească şi Portul Militar Taşaul. 

Traseul iniţial pornea din vechea gară Constanţa, traversa zona centrală a oraşului, pe Calea Mangaliei (prin apropierea Cimitirului Musulman), iar de la intersecţia actualelor bulevarde Tomis şi Mamaia se orienta către Nord, prin cartierul Tăbăcărie şi pe malul mării, oprindu-se la Băile Mamaia. Deoarece linia devenise o frână în calea dezvoltării urbane, în anul 1938, micile trenuri turistice au fost scoase de pe străzile Constanţei, ele continuând să circule pe un nou traseu, ce a fost deschis în ziua de 14 iulie 1938. Tot în anul 1938, vechea staţie de debarcare de la Băile Mamaia a fost mutată pe un nou amplasament (situat la kilometrul 9 al liniei), iar la kilometrul 10 s-a înfiinţat Halta Rex, ce urma să deservească hotelul cu acelaşi nume, proaspăt inaugurat de Direcţia Generală C.F.R. Între anii 1944-1960, calea ferată Constanţa-Mamaia a fost folosită doar pentru transportul de mărfuri, iar în anul 1949 a fost legată cu calea ferată Palas-Capul Midia, traseu folosit pentru construcţia Canalului Poarta Albă-Midia. În anul 1960, linia a fost desfiinţată, o mică porţiune a sa, cuprinsă între Ramificaţia Mamaia şi Mamaia Sat, fiind folosită până în anul 1962, pentru transportul materialelor utilizate la ridicarea blocurilor de locuinţe din cartierul Tăbăcărie.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/11/albatana-spania.html

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->