Hotelul Carol din stațiunea Băile Herculane, județul Caraș Severin, denumire actuală Hotelul Traian, denumiri vechi Hotelul Rudolf, Hotelul 6 Martie sau Pavilionul 1, este o clădire impunătoare din centrul stațiunii, cu statut de monument istoric, aflată într-un avansat stadiu de degradare.

Hotelul are 74 de camere, o suprafață construită de 1800 metri pătrați și un teren de circa 1900 metri pătrați. Astăzi hotelul este parțial dezafectat, unele încăperi fiind locuințe sociale, existând încă aici o farmacie și un cabinet medical. Adresa de corespondență a edificiului este Strada Cerna, nr.4.

Astăzi hotelul aparține companiei Hotel Dacia, din Onești, aflată în insolvență și cu bunurile scoase la vânzare. Hotelul este scos la vânzare pentru suma de 1,3 milioane de euro, ceea ce reprezintă jumătate din valoarea sa de evaluare. Hotelul Traian a făcut parte dintr-un dosar DIICOT, fiind pe lista imobilelor înstrăinate din patrimoniul SC Hercules S.A. Băile Herculane de grupul infracţional constituit de Iosif Armaş.

Construit între anii 1869 - 1871, în perioada împăratului Franz Joseph al Imperiului Austroungar, hotelul a fost denumit, inițial, Rudolf, după numele unicului fiu al lui Franz Joseph. După primul război mondial, hotelul a fost cedat României şi a primit numele de Hotel Carol.

Hotelul a continuat să fie folosit până la închiderea în 2005 din cauza degradării, iar actualul proprietar, familia Antoanela, Alexandru și Artimiza Gavrilescu, a început lucrările de renovare din 2011. Curios e că, deși hotelul e scos la vânzare încă din 2016, nici Administrația Locală, nici cea Județeană și nici Ministerul Culturii nu și-au exercitat dreptul de preemțiune la vânzarea hotelului.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/09/monede-euro-de-colectie-belgia-2.html

 

 


 

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->