Hotelul Splendid”, denumiri alternative: Marele Hotel Hugo, Banca Belgiei, Hotelul “Danubiu”, denumire și destinație actuală Sucursala  BRD Brăila este o frumoasă clădire cu statut de monument istoric situată pe Calea Călărași, la nr. 46. Imobilul a fost construit prin anul 1882 de către marele antreprenor și proprietar Hugo Filip primind denumirea Marele Hotel Hugo. Acest antreprenor mai deținea Hotel de France de pe Calea Victoriei din București și Brăila, ocupând colțul de sud-est al Pieței Sfinții Arhangheli. În anul 1885 clădirea avea două niveluri cu decorația concentrată la etaj în jurul ferestrelor cu ancadramente simple și balcon din fier forjat în central fațadei sudice. În anul 1899 hotelul a fost transformat după planul arhitectului Dufour, prin supra înalțarea lui cu un nivel, reamenajarea spațiilor și remodelarea fațadelor. La subsol a fost amenajată o sală de popice, la parter, două spații mari au fost repartizate pentru restaurant, cafenea și sală de biliard cu acces spre sala de jocuri, iar la cele două etaje câte 15 camere de închiriat.

După această transformare, noul antreprenor, Hugo Singer, pe la 1900 îi dă numele Hotel Splendid. În anul 1907 hotelul este preluat de firma Carrivelli & Bucur, are loc o nouă reparație, se introduce iluminatul electric, cu intenția de a i se schimba numele în Marele Hotel Principele Ferdinand și Cafee Savoia. Ulterior devine Banca Belgiei până la naționalizarea din 1948. În perioada 1948 – 1980 clădirea a avut destinația de:

  • Sediu al Comitetului provizoriu al orașului (1949 – 1950)
  • Sfatul Popular al orașului (1951 – 1968)
  • Consiliul Popular municipal Brăila (1968 - 1980).

Din anul 1982 clădirea a devenit Hotelul și restaurantul Danubiu. Acest restaurant era foarte frecventat aici având loc multe chefuri, beții și scandaluri. Astăzi edificiul are menirea de sediul central al băncii BRD, de ceva timp renovat, cu o frumoasă înfățișare.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2017/02/chodziez-polonia.html

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->