Mănăstirea Agafton este un lăcaș de cult ortodox, situată în satul Agafton, comuna Curtești, județul Botoșani ce este amplasată într-o zonă pitorească, pe culmea unui deal împădurit (la o distanță de 8 km sud-vest de municipiul Botoșani. Complexul mănăstiresc este declarat monument istoric alcătuit din următoarele 6 obiective:
- Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" - datând din perioada anilor 1838-1843
- Biserica de lemn “Sfinții Arhangheli” - datând din anul 1747
- 54 case (chilii) mănăstirești - datând din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea
- 5 fântâni
- 2 anexe gospodărești
- Turnul clopotniță
În anul 1729 într-o poieniță din mijlocul pădurii, pustnicul Agafton (de la numele căruia provine și denumirea mănăstirii) a construit o biserică de lemn, cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil". Așezământul monahal a fost cunoscut la început sub numele de „Sihăstria lui Agafton". Schitul s-a extins în timp pe culmea dealului și pe coastele sudicã și nordicã ale versantului din localitatea Agafton, la marginea pădurii Baisa. Schitul întemeiat de Agafton a avut obște de călugări până la începutul secolului al XIX-lea. Mitropolitul Veniamin Costachi a dispus prin 1814 transformarea Schitului de călugări de la Agafton în mănăstire de călugărițe. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Mănăstirea Agafton s-a extins, devenind una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din Moldova. Printre monahiile de la Agafton sunt de menționat și cele trei mătuși după mamă ale poetului Mihai Eminescu, Fevronia, Sofia și Olimpiada Iurașcu, ultima dintre ele fiind, pentru o vreme, stareță a mănăstirii. Tradiția povestește că de multe ori în copilăria sa, poetul Mihai Eminescu venea pe jos, din Ipoteștiul său natal pentru a-și vizita mătușile. Ca urmare a creșterii numărului de viețuitoare din mănăstire, bisericuța de lemn a devenit neîncăpătoare și s-a simțit nevoia unui lăcaș de cult mai mare. Între anii 1838-1843 a fost construită o biserică de zid, cu hramul "Pogorârea Sf. Duh", după planurile arhimandritului Veniamin Velișcu, prin osârdia stareței Agapia Curt. În anul 1860, obștea mănăstirii era formată din 156 de călugărițe. În anul 1860, potrivit legii votată de Adunarea Electivă și sancționată de domnitorul Cuza, Mănăstirea Agafton trebuia să se desființeze. În urma protestelor înaintate de călugărițe și de credincioșii din Botoșani către Ministerul de Justiție, Culte și Instrucțiune publică, hotărârea a fost anulată. În 1864, mănăstirea a înființat prima școală primară din sat. Începând din 1913 Crucea Roșie a organizat la Agafton cursuri pentru pregătirea medicală a călugărițelor, iar în anul 1915, un număr de 18 călugărițe făceau practică prin spitale. În anul 1912, mitropolitul Pimen Georgescu a înființat aici primul atelier mănăstiresc de covoare, unde lucrau 30 de eleve alese din obște. În anii următori au fost înființate aici și alte ateliere: unul de tricotaj (1913) și unul de pânzărie (1922). În aceste ateliere nu lucrau numai călugărițe, aici fiind pregătite și fetele de săteni care terminau școala primară. Elevele școlii de meserii de la Agafton urmau trei ani de studii și încă trei ani de ucenicie, după care putea lucra ca maistre în ateliere de specialitate. Biserica "Sfinții. Arhangheli" a ars în anul 1921, ea fiind restaurată în 1957. În perioada 1955-1957, pictorul arhimandrit Vartolomeu Dolhan (1912-1980) a restaurat pictura bisericii "Pogorârea Sf. Duh" și a pictat în frescă pereții interiori ai bisericii de lemn. În anul 1959, Mănăstirea Agafton a fost desființată abuziv, maicile de aici fiind trimise pe la casele lor. În acea perioadă, aici viețuiau peste 300 călugărițe. Ulterior în clădirile mănăstirii a fost instalat un Căminul de Bătrâni cu handicap. Mănăstirea Agafton a fost reînființată în martie 1991. În prezent, Mănăstirea Agafton se află într-un amplu proces de restaurare. Peste drum de poarta de intrare în curtea mănăstirii se află Tabăra de copii “Codrii de aramă”. O mărturie a faptului că Eminescu a citit în chiliile mănăstirii din cărțile religioase este prezența unei însemnări autografe a poetului pe fila 92, jos, a unui pateric manuscris, păstrat la Biblioteca Academiei Române, care a aparținut călugărițelor Fevronia, Sofia și Olimpiada Iurașcu. După tradiția atonită, călugărițele de la Agafton erau așezate în mormânt înfășurate doar în rogojini, fără sicriu. Această rânduială este întâlnită în poezia „Mai am un singur dor“ a poetului Mihai Eminescu: "Nu voi sicriu bogat / Nu-mi trebuie flamuri / Ci-mi împletiți un pat/ Din tinere ramuri." În anul 2002, cu sprijinul autorităților din Botoșani, maicile de la Mănăstirea Agafton au ridicat în curtea mănăstirii un mic monument cu bustul poetului.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/10/albarracin-spania.html
-->
Răspunsuri