Mănăstirea Bistriţa din județul Neamț, este situată în satul cu același nume, comuna Alexandru cel Bun și a fost zidită înainte de anul 1407 (prima atestare documentară) de către domnitorul Alexandru cel Bun (1400 - 1432), care a înzestrat-o cu sate, moşii şi odoare scumpe. În anul 1498, Ștefan cel Mare a zidit un turn clopotniţă, cu paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cu o pictură în frescă de o mare valoare artistică şi iconografică, care se păstrează până astăzi. În anul 1546 Petru Rareș a renovat mănăstirea şi a construit un zid împrejurul ei.Tot el i-a dăruit satul Mojeştii cu tot cu venitul produs de acesta. În anul 1554 Alexandru Lăpușneanu a renovat mănăstirea complet. Bistriţa are o foarte mare valoare istorică şi arheologică fiind inclusă în Lista monumentelor istorice din România. Este zidită în stil bizantin, bogat ornată, având uşa de la intrare păstrată din momentul construirii fiind lucrată cu multă artă. Se remarcă icoana Sfintei Ana, mama Maicii Domnului. După tradiţie, această icoană a fost dată ca „dar de patron” Doamnei Ana, soţia lui Alexandru cel Bun, de către împărăteasa Irena (Ana), soţia împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul (1391-1425) şi de Patriarhul Matei, ai Constantinopolului, în 1401. Ulterior, familia voievodală dăruieşte icoana Sfintei Ana Mănăstirii Bistriţa. Cu toate că Mănăstirea Bistriţa este una dintre ctitoriile cele mai de seamă ale Moldovei, ctitorie a patru domnitori, că are o vechime de mai bine de şase secole, că a avut un însemnat rol duhovnicesc şi cultural, este cunoscută în mod nedrept de puţin.
Mănăstirea Bistriţa, vechea ctitorie muşatină, este situată în partea de apus a Municipiului Piatra – Neamţ, la 8 kilometri distanţă, pe valea râului Bistriţa, spre oraşul Bicaz, în comuna Alexandru cel Bun. Ea străjuieşte aici de peste şase veacuri ca o neclintită mărturie de credinţă, ca un odor de mare preţ şi turn de veghe al Moldovei, spre lauda lui Dumnezeu, spre mângâierea bunilor creştini şi dăinuirea neamului românesc. În partea de răsărit a mănăstirii se înalţă dealul Cetăţuia, îmbrăcat în păduri de stejar şi molid, în partea de apus străjuieşte „platoul lui Petru Rareş”şi muntele Simon, la nord opcina Ciprianei, acoperită de poieni, iar spre miazăzi se întinde satul Bistriţa. În mijloc, între păduri şi sate, se află străjuind, ca o adevărată cetate, Mănăstirea Bistriţa. Incintă mănăstirii are o formă aproape pătrată, fiind înconjurată de un zid din piatră, înalt de 4-6 metri, prevăzut, pe alocuri, cu metereze şi zid de strajă. Incinta închisă de aceste ziduri păstrează o atmosferă caldă, liniştită, care te îndemnă la meditaţie, nesimţindu-te claustrat, ci protejat, nu atât de ziduri, cât de sentimentul că eşti aproape de Dumnezeu şi de vrednicii strămoşi. Intarea în mănăstire se face prin bolta unui turn, cu un paraclis la etaj închinat Sfântului Ierarh Nicolae, care, împreună cu clădirea din stânga şi zidul înconjurător al mănăstirii au fost zidite de Petru Rareş între 1541-1546.
Zidul a servit, în scurgerea vremurilor, nu numai ca împrejmuire, ci şi ca zid de apărare, din spatele căruia se va fi auzit zgomot de arme şi se vor fi văzut viteji încordând arcurile. A fost refăcut în 1776 de egumenul Iacov Arhimandritul. În centrul incintei se înalţă, stăpânind împrejurimile şi răspândind, ca o mireasmă, duhul marilor voievoizi şi clerici, biserica, adevărată catedrală muşatină, zidită de Alexandru cel Bun între 1400-1402 şi refăcută apoi de Alexandru Lăpuşneanu la anul 1554. În partea nord-est a bisericii se află turnul clopotniţă zidit de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare la 1498, cu un paraclis la etaj, închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. De clopotniţă este lipit un adaos ce completează paraclisul lui Ştefan cel Mare, zidit de Petru Rareş între anii 1541-1546. În unghiul de nord-vest al incintei vedem casa domnească a lui Alexandru cel Bun, restaurată şi înnoită de Petru Rareş, de care se leagă un corp de chilii din secolul XVIII, în care astăzi se află trapeza şi bucătăria mănăstirii. În partea de est a incintei se află un corp de chilii, precum şi în partea de nord, în acesta din urmă gasindu-se veşmântăria, biblioteca şi cancelaria mănăstirii. La intrare in incinta mănăstirii, în partea de sud, atrage atenţia o monumentală statuie (din marmură, înaltă de 3 m) a lui Alexandru cel Bun, ridicată în anul 1982, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la moartea marelui ctitor. În afara zidului de incintă, în partea de nord, este actuala stăreţie, un corp de chilii, arhondaricul şi gospodăria mănăstirii. Înainte de intrare propriu-zisă in incinta mănăstirii, în partea dreaptă, se găsesc cimitirul, biserica cimitirului, un corp de chilii şi spaţii de cazare pentru pelerini, iar în partea stângă livada mănăstirii.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/savigliano-italia.html
-->
Răspunsuri