Mănăstirea franciscană din municipiul Deva, județul Hunedoara, a fost construită între anii 1669 - 1752, de către coloniștii bulgari de religie catolică aduși în Deva de comandantul Cetății Deva, generalul Steinville, pe locul donat ordinului franciscan de către judecătorul regal Lazăr Istvan, având astăzi statutul de monument istoric, situat pe Strada Progresului, la  nr.6. Edificiul aparține cultului romano-catolic, este o clădire sub formă de patrulater, construit în stilul caracteristic al mănăstirilor franciscane din Transilvania, la colțul din sud-est fiind alipită biserica barocă. Clădirea a fost mistuită de flăcări în repetate rânduri: în anul 1707 a fost incendiată de trupele generalului Acton, iar în anii 1748 și 1872 de neglijența enoriașilor. În anul 1749 din materialul clădirilor grav afectate biserica a fost mărită. Mănăstirea a fost reconstruită integral în anul 1752. După incendiul din anul 1872, reconstrucția este terminată în anul 1908. Cutremurul din anul 1940 face pagube importante în aripa de nord a mănăstirii. Până la începutul anilor 1900, mănăstirea a găzduit și o școală elementară.

Mănăstirea poartă hramul Sfânta Maria. Este construită în stil baroc, din piatră și cărămidă, cu decorațiuni interioare în relief și statuete aparținând barocului târziu. Începând cu anul 1951, mănăstirea a fost abandonată, iar funcționarea ei a fost interzisă din ordinului franciscanilor. În anul 1992, mănăstirea a devenit cămin şi şcoală pentru copii care nu pot fi crescuţi de părinţii lor. Atunci a luat fiinţă şi Fundaţia „Sfântul Francisc”, iniţiată de preotul franciscan Böjte Csaba, cu un scop deosebit, şi anume, acela de a ajuta copiii fără familie. Mai mult decât atât, ajutorul este dat prin faptul că aceşti copii au cunoscut reperele unei familii: mamă, fraţi, surori şi cămin. Căminul dispune de o şcoală, grădiniţă, cabinet medical, cantină pentru cei mici şi o casă de oaspeţi, legate toate parcă, prin fire nevăzute, care conturează un univers doar al lor. Programul copiilor „înfiaţi” de fundaţie este foarte bine organizat. Merg la şcoală ori la grădiniţă, iar după cursuri sunt angrenaţi în diverse activităţi. Preotul Böjte Csaba este preşedintele fundaţiei maghiare şi el este responsabil de toate activităţile desfăşurate de copii. Sunt copilaşi săraci, aşa că preotul le-a asigurat masa şi casa, haine şi rechizite. Toate cele necesare copiilor sunt achiziţionate din „buzunarul” fundaţiei ori din donaţiile, cele mai multe, din străinătate. Pe lângă părintele Böjte Csaba, alţi câţiva zeci de oameni se mai ocupă de educaţia acestor copii, încercând să-i facă să se simtă ca într-o adevărată familie „mai mare”.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2017/01/ben-ahin-belgia.html

  

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->