Mănăstirea (Schitul) "Măgura Ocnei” este o mănăstire ortodoxă situată pe Măgura Ocnei, din orașul Târgu Ocna, Județul Bacău. Mănăstirea a fost fondată de către Salomia monahia în anul 1653, aceasta dăruind partea sa de moștenire pentru construirea schitului. Lăcașul est situat pe şoseaua Târgu Ocna-Slănic Moldova, la câteva sute de metri după trecerea podului peste Trotuş, intersecţie dreapta, drum de beton prin pădure circa 3 km până în mănăstire.
Se pare că, pe la 1757, schitul devine metoc al Epitropiei generale a Casei Spitalelor Sf. Spiridon şi doar aşa se poate explica faptul că, în pomelnicul acestei sihăstrii, Constantin Racoviţă voievod apare ca prim ctitor al aşezământului monahal. Schitul a avut în lunga sa existenţă trei biserici construite succesiv. Prima, cu hramul Înălţarea Domnului, a existat până pe la 1757, când cu sprijinul domnului Constantin Racoviţă se construieşte un nou lăcaş cu hramul Sf.Gheorghe. Ruinându-se, o nouă biserică, cu hramul Buna Vestire, va fi ridicată, în anul 1803, de către arhimandritul Iacov.
În timpul Primului Război Mondial, Schitul a fost bombardat, însă nu a putut fi distrus. A fost reparat în 1923. Biserica mănăstirii a fost demolată de către autoritățile comuniste în 1960, iar piatra rezultată a fost folosită pentru împrejmuirea iazului mănăstirii și amenajarea unui complex turistic. Ulterior, după căderea regimului comunist, mănăstirea a fost reinfiinţată iar biserica actuală a fost construită în perioada 1990-1993. Biserica mănăstirii este o construcţie masivă din cărămidă şi piatră , placată cu piatră în exterior , în formă de cruce. Altarul spaţios este luminat de o fereastră cu vitralii la est. Catapeteasma este din lemn de stejar frumos sculptat. Pictura bisericii este executată în tehnică frescă , iar icoanele în ulei. Faţadele exterioare au în partea superioară, sub cornişe, de jur împrejur, ocniţe pictate.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/02/saint-john.html
Răspunsuri