Carei, mai demult Careii Mari, în limba maghiară - Nagykároly, în limba germană – Großkarol, este un municipiu din județul Satu Mare, care include și satul Ianculești, fiind situat în partea de sud-vest a județului, într-o regiune de câmpie, la 35 km de reședința de județ. Istorici maghiari și români au arătat că numele orașului Carei derivă din denumirea românească veche "Carul", care pe parcursul timpului a suferit modificări.
Numele orașului (villa Karul) apare într-un document datat din anul 1320, dar întemeierea localității este anterioară acestei date. În secolul al XIV-lea localitatea era o așezare mică, cu câteva străduțe, casele țăranilor fiind făcute din chirpici și acoperite cu trestie, în jurul domeniului familiei Károlyi.
La sfârșitul sec. al XVIII-lea în oraș existau următoarele cartiere: Cartierul Meseriașilor, al Șvabilor, al Haiducilor (al românilor care formau paza localității), al Străzii-Mari, al Orașului-Nou, al Evreilor și al Țiganilor, având magistraturi aparte pe cartiere (Judele, notarul și un funcționar), iar țiganii aveau un voievod. Tot în secolul al XVIII-lea sunt amintiți și nobilii curiali, cum erau familiile Vaday și Tompe, care aveau proprietăți în oraș. Familiile Csiszar, Fekete, Jasztrabszky, Irinyi, Luby, Medc, Szaploncai și Suhanyi, erau nobili inscripționali, aflându-se sub jurisdicție nobiliară.
Deci, orașul avea un caracter agricol (marea majoritate erau iobagi și jeleri), se dezvoltă comerțul și meșteșugurile. În anul 1784 în oraș existau 370 de meseriași care practicau 54 de meserii și erau uniți în bresle meșteșugărești. În anul 1727 își începe activitatea gimnaziul piariștilor (primul director fund Bentsik Gabor, iar ultimul - în anul 1948 - Kovacs Bela). În 1754 contele Karolyi Ferenc înființează în oraș prima tipografie a comitatului Satmar, iar în anul 1765 se deschide prima farmacie a orașului (farmacia Jclinek).
Dintre evenimentele secolului al XVIII-lea consemnăm arderea pe rug, la Carei, a ultimelor vrăjitoare. În anul 1730 Toth Borka din localitatea Sarollyan a fost condamnată la moarte și arsă pe rug la Carei, iar în anul 1745 vrăjitoarele Rekettye Pila și Varga Anna din comuna Csaszlo, au fost interogate și supuse la chinuri groaznice, condamnate la moarte și arse pe rug în oraș. În secolul al XIX-lea se continuă dezvoltarea și urbanizarea orașului.
După revoluția de la 1848 orașul primește statut organizat, care intră în vigoare în anul 1876, când Hegedus Jozsef devine cel dintâi primar al orașului. Sigiliul și stema orașului datează din 1848, reîntărite în 1902 și 1907 de împăratul Ferenc Jozsef. În anii 1920 se constitute în oraș noi cartiere: cartierul Petrești, Tireamului, Căplenilor, se populează cătunul Galamboș, "Tiszlviselo-telep" (str. Nicolae Iorga) cu locuințele funcționarilor din oraș. Până în secolul al XVI-lea populația orașului a fost maghiară, dar tabloul etnic se va schimba în urma colonizărilor și a mișcării populației.
Astfel, în anul 1779 în domeniul "Karoly Mezo Varos" al contelui Karolyi Antal, compoziția etnică a populației se prezintă astfel: "Natio maghiar, rus, român, evrei, șvab, german. Gospodari cu locuință proprie 939, în cartierul Haiducilor 72, tot acolo jelerii 20, evreii au 32 de case. Suma 1063".
Prezint acum sumare informații despre principalele atracții turistice ale orașului. Istoria Castelului Karolyi din Carei începe în anul 1842, când Karoly Laszlo construia o casă întărită. Construcția a stârnit împotrivirea nobililor din comitatul Sătmar, fiind nevoie de intervenția regelui Matei Corvin pentru aplanarea conflictului. În anul 1592 datorită deselor incursiuni ale turcilor, Karoly Mihaly ia decizia de a întări construcția existentă.
Clădirea veche a fost înconjurată cu ziduri puternice, întrerupte cu bastioane, având un șanț exterior întărit cu palisade peste care trecea un singur pod suspendat. Blazonul familiei Karolyi existent pe zidul castelului de la Carei are in mijloc o lebădă fiind asemănător blazonului cu lebădă al familiei Carol Coroi de Oncești și Hodor de Bârsana, indicând originile familiei. De asemenea exista o garnizoană numeroasă și bine înarmată.
Cetatea a jucat un rol important de-a lungul secolului al XVII-lea, făcând parte din rândul marilor fortărețe de apărare a frontierei vestice a Transilvaniei. Importanța cetății este menționată mai ales după reconstrucția ei între anii 1661-1666. Importanța ei continuă și în timpul războaielor duse de principele Rakoczi Francisc al II-lea împotriva habsburgilor (170—1711).
Cetatea este asediată de armata principelui, dar după câteva zile Karoly Sandor trece de partea principelui fiind numit conducătorul armatei. În 1705 cetatea este atacată de austrieci și distrusă parțial, fiind refăcută în același an. Deoarece la sfârșitul secolului al XVIII-lea cetatea nu mai juca nici un rol militar, Karoly Jozsef a hotărât demolarea zidurilor și astuparea șanțurilor. Păstrând fundația și unele ziduri a fost construit un castel patrulater, cu un singur etaj.
Construcția a fost terminată în anul 1794, era în stil baroc și cuprindea 20 de camere la parter, 21 la etaj și o capelă. Tot în această perioadă se formează parcul cu plante rare și se construiește un manej pentru 24 de cai. În urma cutremurului din 1834, castelul în bună parte s-a dărâmat, restaurarea fiind făcută abia între 1894-1896.
Cu această ocazie castelul este mult modificat, adăugându-i-se încă un nivel la fațadă, trei turnuri mici și patru mari. Restaurarea s-a făcut în stil neogotic, condusă de arhitectul Meining Arthur ajutat de meșteri din Carei. Elementele de apărare din actuala formă a clădirii au doar rol decorativ (bastionul, șanțul cu apă). Arhitectura interioară a clădirii, ușile, ferestrele, balustrada scării interioare precum și obiectele din fier forjat au fost făurite de meșteri locali. Holul era destinat primirii oaspeților, sălile de la parter erau folosite ca sufragerii și bucătărie, în timp ce încăperile de la etajele I și II erau locuințe. În prezent, în castel se află un muzeu istoric (bogate colecții arheologice) și de științele naturii, aici funcționând și biblioteca cu peste 80000 de volume.
Prin proiectul cofinanțat de Uniunea Europeană, sub numele Castellum, în interiorul castelului au fost realizate expoziții de interioare istorice și de istorie locală. Pe lângă amenajarea propriu zisă, obiectivul mai larg al acestui proiect a constat în integrarea expozițiilor și a monumentului istoric, în circuitul turistic al regiunii. Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - Romania 2007 - 2013. Expoziția de interioare istorice, numită ”Castelul de altădată”, de la primul etaj al Castelului Karolyi încearcă să redea, cu ajutorul reconstrucțiilor de interioare istorice în zece săli diferite, atmosfera istorică a unui castel din epoca modernă.
La baza concepției expoziționale a stat ideea de a reda cât mai fidel aspectul interior al unei rezidențe aristocratice funcționale de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În cadrul expoziției a fost utilizat mobilier original în diverse stiluri artistice (în special baroc, biedermeier, neo-renaștere), specifice ambientului eclectic de la finalul epocii moderne. Expoziția de istorie locală, numită ”Careiul de altădată” a primit loc la parterul Castelului Karolyi și cuprinde patru săli organizate tematic, abordând trecutul Careiului din perspectiva vestigiilor arheologice descoperite în zona orașului, a istoriei localității, a meșteșugurilor tradiționale, a artei și istoriei ecleziastice careiene.
Alegerea temelor de expunere a avut la bază crearea unui muzeu axat pe specificul local, care să joace rolul unui muzeu orășenesc. Din acest motiv, expoziția cuprinde aspectele regionale cele mai importante și sugerează caracteristicile proprii zonei, integrate într-un cadru mai amplu de dezvoltare și influențe istorice. În jurul castelului în anul 1700 a existat o grădină frumoasă, amenajată în stil baroc. În anii 1790 grădinarul Bode Gyorgy amenajează în jurul castelului nou o grădină engleză. Grădina avea și o seră cu plante exotice. Forma actuală o primește pe o suprafată de 12 ha, în anul 1890. Luând în considerare plantele rare din grădină (208 specii si subspecii de plante arborescente),în anul 1982 a fost declarat parc dendrologic ocrotit (platanul uriaș din fața castelului cu un diametru de 205 cm, a fost plantat în anul 1810).
Teatrul Municipal din Carei a fost construit în 1907, după proiectul lui Kopeczek Gyorgy. El purta numele scriitorului careian Gall Joszef (născut în anul 1811) până în anul 1920, când este numit Teatrul Carmen Sylva, iar după 1945, Teatrul Popular. În anul clădirea, construită în stil secesionist, a fost "modernizată", transformată atât în exterior, cât și în interior (lojele au fost desființate). În anul 1779 se construiește școala normală în oraș, cu două clase. Clădirea școlii a fost incendiată în 1887. Clădirea actuală a fost construită în anul 1889. După 1948 și această școală romano-catolică a fost naționalizată. Clădirea a fost retrocedată Romano-catolicilor. În prezent, în clădire nu functionează nimic.
Monumentul Ostașului Român este amplasat în centrul municipiului, monumentul este opera sculptorului Vida Gheza și a arhitectului Anton Dâmboianu, fiind inaugurat în anul 1964,în prezența ministrului Forțelor Armate de atunci, Leontin Sălăjan. Complexul monumental este realizat din piatră albă și are dimensiuni impresionante: deschiderea frontală de 18 m, adâncimea de 5 m și înălțimea de 12 m. Acest însemn comemorativ se compune din cinci elemente cu semnificații simbolice: un cap de țăran, care inspiră demnitate și statornicie (simbolul răscoalelor țărănești), o poartă cu incrustații asemănătoare celor care împodobesc porțile maramureșene (“poarta jertfelor”), o femeie plantând o floare (simbolul reînnoirii), chipul unui ostaș care impresionează prin masivitatea și trăsăturile sale aspre și un obelisc asemănător turlelor bisericilor maramureșene (simbolul flăcării veșnice). Pe acest obelisc este înscris următorul text: "Glorie ostașilor armatei romăne, căzuți în luptele pentru eliberarea patriei". nr. 2314/8 iulie 2004. Prima gară a fost construită în anul 1871, când a fost dată în circulație linia ferată Debrecen-Satu Mare. Calea ferată Carei – Zalău a fost inaugurata pe 23 decembrie 1887. La începutul secolului al XX-lea, când Carei devine nod feroviar, între 1910 – 1912 este construită clădirea actuală a gării. În timpul celui de-al 2-lea Război Mondial a fost bombardată, dar pagubele și distrugerile au fost remediate în scurt timp. Primăria orașului Carei se afla în anul 1778 pe strada Boldog (azi strada Someș). În anul 1808 s-a construit o nouă primărie în curtea Mede, acolo unde azi este cazarma. În anul 1890 primăria se mută în fosta clădire a hanului "Arany Szarvas" (azi cazarmă) și în 1968, în clădirea actuală, care a fost construită în anii 1910 – 1911 ca și clădire a asociației "Albina". Actuala Școală Gimnazială Vasile Lucaciu a funcționat ca liceu românesc din anul 1919. Anterior a fost liceu maghiar de stat.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/04/monede-euro-de-colectie-belgia-13.html
-->
Răspunsuri