Horezu este un oraș în județul Vâlcea, care include și satele: Ifrimești, Râmești, Romanii de Jos, Romanii de Sus, Tănăsești și Urșani. Orașul Horezu este situat în partea centrala a judetului Vâlcea, fiind dispus cam la jumătatea distanței dintre Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea. Descoperirile făcute în urma cercetărilor arheologice din zona Ferigile de lângă Horezu au scos la iveală mărturii arheologice din secolele al IX-lea – al XIII-lea privind localizarea unor așezări umane. Regiunea subcarpatică a actualei zone Horezu a făcut parte din Cnezatul lui Farcaș, menționat documentar prin Diploma regelui Bela al IV al Ungariei.
Localitatea Horezu, este atestată documentar într-un hrisov aparținând domnitorului Vlad Călugărul din anul 1487, care pomenea de satul Hurez. Denumirea actuală provine de la numele de "ciuhurez", pasăre asemănătoare bufniței care populează pădurile din jur. La sfârșitul secolului al XVII-lea este menționată documentar cifra de 100 de locuitori rumâni în satul Romanii de Jos. Aici, la Romanii de Jos, domnul martir Constantin Brâncoveanu a construit o mănăstire care reprezintă o sinteză a artei și măiestriei poporului român până în acel timp, mănăstirea Horezu, construcție care s-a realizat între anii 1690 – 1690 și s-a târnosit la data de 8 septembrie 1693.
Cu timpul, vatra satului se mută peste deal la circa 2 km, probabil datorită faptului că traseele de transhumanță, cât și celelalte drumuri se intersectau în acel loc. Era deci un loc prielnic dezvoltării unui târg, unde oamenii din zonă puteau proceda la diferite schimburi comerciale. Oierii vindeau lână și brânză, cumpărau cereale și produse de băcănie. Olarii vindeau produse ceramice necesare în gospodăriile rurale și-și luau hrană. Începând cu anul 1971 aici se organizează Târgul ceramicii românești de Horezu. Cocoșul de Hurez, ca motiv popular, este simbolul depresiunii Horezu și reprezintă trezirea la viață a țăranului român.
La recensământul din anul 2011 orașul număra 6263 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 6807 locuitori), dintre care; români – 95,41%, romi – 1,26% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului vâlcean Horezu astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 95,8% și restul – nedeclarată sau altă religie. Iată cum prezenta Alexandru Vlahuță ținutul Horezului în lucrarea sa de căpătâi “România pitorească”: "Aici suntem în mijlocul judetului Vâlcea, podoaba mândrei Oltenii si unul dintre cele mai frumoase ținuturi ale țării." Din punct de vedere turistic Horezu atrage anual mulți turiști. Principalele atracții turistice ale zonei sunt: Cermaica de Horezu; Mănăstirea Horezu, aflată în patrimoniul mondila UNESCO; Cheile Bistriței Vâlcene; Cheile Oltețului; Parcul național Buila-Vânturarița; Biserica “Duminica Tuturor Sfinților” din Râmești; Biserica “Sfinții Îngeri” din Romanii de Jos; Biserica Bolniței Mănăstirii Hurezi și Bisericile “Intrarea în Biserică” și “Sfântul Ioan Botezătorul” din Urșani.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/04/mauritania.html
Răspunsuri