Nehoiu este un oraș din județul Buzău, care include și satele: Bâsca Rozilei, Chirlești, Curmătura, Lunca Priporului, Mlăjeț, Nehoiașu, Păltineni, Stănila și Vinețișu. Accesul către oraș se realizează pe DN10 (Buzău – Brașov) și pe calea ferată Buzău – Nehoiașu. La recensământul din anul 2011 orașul număra 10211 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 11631 locuitori), dintre care: români – 96,31% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului buzoian Nehoiu, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 94,35%, creștini după evanghelie – 1,38% și restul – nedeclarată sau altă religie. Comuna Nehoiu a fost declarată oraș în 1989.

Câteva dintre atracțiile turistice ale orașului sunt:

  • Biserica „Sfinții Împărați” din Lunca Priporului, monument istoric
  • Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (cu clopotnița), datând din anii 1700–1710, din zona Valea Nehoiașului.
  • Două suturi arheologice.

Denumirea localităţii s-ar părea că vine de la cuvântul de origine nemţească Nohai, care în traducere însemnă “fân nou“. Odată cu primele case ridicate aici, a fost înfiinţată în 1875 prima şcoală în satul Nehoiu şi a fost ridicată o bisericuţă din lemn care a funcţionat până în 1882 - 1884 când s-a construit actuala biserică.Chiar dacă factorii geografici şi istorici au făcut ca această localitate , după multiple transformări, să rămână în obârşia căpătată de secole, nu acelaşi lucru l-au făcut şi factorii politici care au influențat factorii economici, reușind într-un timp relativ scurt (aproximativ 30 de ani), să schimbe structura populaţiei datorită lipsei locurilor de muncă creând desigur, o relaxare maximă și o puritate mărită a aerului datorită dispariției totale a unei bogății incomensurabile a orașului Nehoiu, care a fost industria.

Caracterizat printr-un peisaj deosebit de pitoresc, defileul adânc şi prelungit pe mai mulţi kilometri, cu versanţi abrupţi, împăduriţi, care începe de la coada lacului Siriu şi coboară împreună cu apa Buzăului, deschide o vale care a făcut posibilă aşezarea caselor localității Nehoiu  constituind un nou potenţial turistic format din factorii naturali existenţi şi de mâna omului, după terminarea barajului Siriu. Principalul vector în dezvoltarea socială şi economică a Văii Buzăului a constituit-o construcţia căii ferate Buzău – Nehoiaşu, cea mai utilizată modalitate de transport, care la vremea dării ei în folosinţă a fost considerată o necesitate vitală, acum fiind o cale ferată izolată, pe cale de dispariţie, cu gări şi halte, vândute sau părăsite, dar care încă mai rezistă în ciuda vârstei. Dezvoltarea aşezărilor, industriei lemnoase, textile, de construcţii, mineritului şi petrolului a depins în mare măsură de această cale ferată care a fost construită de Banca Marmorosch Blanc & Comp în baza concesiunii ce i s-a acordat de către Ministerul Lucrărilor Publice în martie 1907, confirmată prin Decret Regal şi publicat în Monitorul Oficial din 11 - 24 martie 1907.

În anul 1909 calea ferată Buzău, având ca punct terminus gara Nehoiaşu, care se întinde de-a lungul râului Buzău pe o lungime de 74 de km, a fost terminată şi preluată pentru exploatare de la Marmorosch Banc de o societate constituită în acest scop cu denumirea “Societatea Română a Căii Ferate Buzău – Nehoiaşu”. Tot în anul 1909, odată cu terminarea acestei căi ferate, au luat fiinţă şi serviciile poştale în aproape toate gările de pe linia ferată Buzău – Nehoiaş, o mare realizare, având în vedere că exista un singur oficiu poştal care funcţiona din 1907 în Cislău. Marele avantaj al acestei localităţi îl constituia calea ferată care a asigurat un flux continuu de transport ce a permis o aprovizionare ritmică, facilitand deasemeni expedierea materialului lemnos şi nu numai, fără o pregătire prealabilă deosebită, cu cheltuieli mici realizând şi o integritate mai mare a mărfurilor, riscul de avariere fiind mult mai mic în comparaţie cu alte modalităţi de transport. În 2008 încă mai circulau 10 trenuri de călători, de fapt 5 perechi de garnituri, ca în următorul an să rămână numai una şi aceea numai pe ruta Buzău – Berca, fiind vândută unei companii private care a preluat şi transportul de marfă şi de călători, reluând traficul normal.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/10/bavikhove-olanda.html

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->