Sulina, în limba greacă - Σουλινάς-Soulinás, este un oraș în județul Tulcea. Orașul nu este legat direct de rețeaua de drumuri din România și poate fi vizitat numai pe calea apelor, fie pe Dunăra, fie pe Marea Neagră. Sulina este orașul din România situat la cea mai mică altitudine medie, de numai 4 m deasupra nivelului mării și în extremitatea estică a țării. Orașul se întinde de-a lungul Dunării, cu cea mai mare parte a habitatului pe malul drept.
Spre deosebire de restul Deltei Dunării, împrejurimile orașului sunt formate din soluri nisipoase și sărate, parțial umede, brăzdate de canale. În zonele uscate și sărate vegetația este cea specifică dunelor, ca de exemplu cătina roșie (Tamarix ramosissima). În zonele mlăștinoase predomină stuful (genul Phragmites), papura (genul Typha), izma broaștei (Mentha aquatica), cucuta de apă (Cicuta virosa), cornaciul (Trapa natans) și mai rar nufărul alb (Nymphaea alba).
Zona extravilană se remarcă prin absența copacilor de mari dimensiuni, existând un singur pâlc de salcâmi (Robini pseudacacia) la intrarea în oraș. Altfel, în oraș se pot întâlni sălcii (Salix babylonica), plopi, frasini (Fraxinus excelsior) și corcoduși (Prunus cerasifera), pomii fructiferi consacrați fiind mai rari.
La capitolul legendar există presupunerea că Sulina ar fi existat încă din secolele VI - VII î.Hr., ca „meleag al vestiților traci cimerieni”. La capitolul istoriei verosimile, se știe că Grecii și Romanii antici traversau Delta Dunării în expedițiile lor pe Dunăre și mare, fără ca vreun port să fie semnalat sau să fi lăsat vreo urmă arheologică în actualul areal al Sulinei, și fără ca să fie cert că navigația era atunci posibilă pe brațul ulterior denumit Sulina, pe atunci mai întortocheat de meandre și mai neînsemnat ca debit decât azi.
La capitolul „istoriei dovedite și scrise”, documentele prezintă Sulina începând cu perioada bizantină, prima mențiune datorându-i-se lui Constantin Porfirogenetul, care, în lucrarea sa De Administrando Imperii, îl pomenește cu numele de Solina.
Tot cronicile bizantine menționează că flota grecească a trecut pe aici în cadrul expedițiilor de apărare împotriva bulgarilor, premergătoare bătăliei de la Ongal (anul 680). Apoi, Sulina poate fi întâlnită în mai multe portulane și hărți italiene din secolele XIV și XV, printre care se numără harta întocmită de Pietro Visconti în anul 1327 și portulanul genovez din secolul al XIV-lea, tipărit de către cărturarul Dimitrios Tagias.
Cele mai multe informații despre localitatea Sulina încep să apară din secolul al XVIII-lea, când turcii aleg drumul apei până la Constantinopol, trecând pe brațul Sulina, devenit la acea vreme cel mai ușor navigabil. La 1800, Sulina număra 8722 de suflete fiind formată cosmopolit din români, turci, greci, armeni, evrei, ruși și italieni în egală măsură și numită de scriitorul Jean Bart (Eugeniu P. Botez), fost căpitan al portului Sulina, „Europolis”.
Sulina a căpătat statut de oraș în secolul al XIX-lea, odată cu stabilirea Comisiei Europene a Dunării, care a transformat localitatea dintr-un sat de pescari într-un oraș important pentru traficul fluvial european. Palatul Comisiei Europene a Dunării și Farul din Sulina sunt două din monumentele importante ale orașului, datând din anii 1860 și 1870. În timpul celui de-al doilea război mondial, conform informațiilor oferite de Muzeul Farului Comisiei Europene a Dunării, Sulina a fost distrusă în proporție de peste 80% de bombardamentele sovietice.
Aici se găsește un cimitir maritim, unic în țară și chiar în Europa. Cimitirul din Sulina este o „rezervație istorică”, în care își au locul de veci înalți funcționari ai Comisiei Europene a Dunării, danezul Magnusen - inginer-șef al lucrărilor din Sulina, inginerul Carl Kühl un cuplu tânăr îndrăgostit – o prințesă și-un prinț grec de demult, dar și mulți oameni ai apelor.
Sunt și nume exotice, cu povești amplificate în legendă. Caz unic, în perimetrul lui sunt înmormântați cetățeni de 21 de naționalități, aparținând cultelor creștin, musulman și iudaic. Unele monumente funerare sunt adevărate opere de artă, iar poveștile unora dintre cei înhumați aici sunt tulburătoare.
Un alt obiectiv turistic este Farul Vechi din Sulina - astăzi muzeu - a fost construit între anii 1869 - 1870. Având o înălțime de 17,34 metri și o formă tronconică, farul găzduiește cabinetul de lucru al lui Eugeniu Botez, cunoscut sub pseudonimul literar Jean Bart. Tot la parterul farului se află o altă sală dedicată Comisiunii Europene a Dunării, organism internațional constituit în urma Tratatului de la Paris din 30 martie 1856.
Sulina mai are și kilometri de plajă la Marea Neagră, însă aceasta nu atrage un număr mare de turiști. Mai nou acestă plajă este folosită pentru nudism, în locurile ei izolate. Plaja, în mare parte nu este amenajată, ceea ce îi oferă un aspect virgin. Plaja este cea mai lată porțiune de acest fel de pe litoralul Mării Negre și are o granulație asemănătoare cu cea din Mamaia.
Este o alternativă la stațiunea Vama Veche. La recensământul din anul 2011 orașul număra 3663 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4601 locuitori) dintre care: români – 81,92%, ucrainieni – 1,22%, ruși lipoveni – 9,88%, greci – 1,69% și restul – necunoscută sau altă etnie.
Componența confesională a orașului tulcean Sulina astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 91,48% , ortodocși de rit vechi – 3,82% și restul – nedeclarată sau altă religie.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2012/07/trei-zile-nu-s-de-ajuns.html
-->
Răspunsuri