În prezent, nimic în Vrancea, nici o stradă și nici un imobil nu poartă numele celui care în prima jumătate a secolului al XX-lea a fost personajul nr.1 al orașului Mărășești (chiar și primar), poate al întregului teritoriu de la Curbura Carpaților, cu o avere fabuloasă, constând în zeci de mii de hectare de teren arabil și viticol, dar și un domeniu semnificativ în centrul orașului, exact pe locul unde a fost înființat parcul Joffre, dar și în alte zone centrale ale acestei localități. Acesta se numea Georges Ulisse Negropontes, născut în anul 1871 la Galați (decedat în anul 1945 la București) și descendentul unei familii cu sânge grecesc. Era un pasionat crescător de cai de rasă, iubea aceste animale mai mult decât pe copiii săi, își muncea pământurile cu seriozitate, folosind munca mărășeștenilor, dar le oferea un mijloc de trai, spre deosebire de zilele noastre, când aceștia trebuie să procure cele necesare prin străinătate sau prestând în orașele mai mari din regiune. Mai mult chiar, acest Negropontes a investit până și în industrie, lui datorându-i-se deschiderea Fabricii de zahăr de la Mărășești, unde își puteau desfășura activitatea până la 500 de angajați, apoi Fabrica de parchete din zona de sud a orașului, precum și cea de sticlă și de produse chimice, dintre care doar ultima a prins vremuri mai recente, dar nu pentru a rezista ci pentru a sucomba. Așa că pe cât de apreciat era de locuitorii din Mărășești, probabil că era și invidiat de unii pentru bogăția sa , astfel încât la venirea comuniștilor, aceștia parcă s-au bucurat când a fost desființată orice amintire despre moșierul care a dorit doar prosperitatea orașului Mărășești. Atunci numele Negropontes a fost șters cu buretele din memoria și nomenclatura urbană a orașului Mărășeștiului și indiferent dacă cei care au făcut asta au fost comuniștii, nici noi cei de azi nu am îndreptat acest rău la aproape 3 decenii de când vremea regimului lor de tristă amintire a apus. Cum a ajuns familia Negropontes prin acest locuri, e simplu de aflat, părinții lui George cumpărând această moșie a Mărășeștiului de la vestitul boier Catargiu, reținut în istorie ca un mare antiunionist. După Unirea Principatelor, puterea economică a lui Catargiu a început să scadă, în condițiile în care avea de înzestrat numeroși copii, așa că a vândut tot ce avea pe aceste meleaguri, părinților lui George Negropontes, de la care acesta a moștenit pământul Mărășeștiului (aproximativ 42000 hectare), cam după anul 1893, când i-a murit tatăl. Odată cu suprafețele de teren, George Negropontes a primit și vestitul castel din care a mai rămas doar o urmă în mijlocul Parcului Joffre, din centrul orașului. Palatul a fost construit după planurile arhitectului italian Giovanni Culluri. Edificiul Negropontes de la Mărășești domina satul și deoarece regiunea era viticolă, clărirea avea o pivniță care se putea ușor transforma în adăpost pentru garnizoană. Frumosul castel Catargiu-Negropontes, nume preluate de la cel care l-a construit, dar și de la cel care l-a stăpânit spre final, a fost sacrificat, fără milă, de artileria combatanților în timpul bătăliei din august 1917, la fel ca și fabricile din zonă. Lupta din 6 august 1917 a rămas în conştiinţa naţională ca fiind decisivă împotriva nemţilor, iar contribuţia lui Ulise Negropontes a fost substanţială. ,,În ziua de 6 august pe la 5 dimineața inamicul dă drumul unui bombardament strașnic asupra pozițiilor noastre, prefăcând în praf tranșeele românești și castelul Negropontes; vița de vie sărea din pământ împrăștiindu-se pe arătură.” scria George Cornea în Simfonia Morții. „George Ulise Negropontes a aprobat bombardarea Comandamentului german încartiruit pe o proprietate a sa, contribuind din plin la marea victorie de la 6 august. Ostaşii români căzuţi eroic în acea zi au fost înmormântaţi în viile moşierului”, scrie regretatul muzeograf Maria Mihăilescu în lucrarea „Cronica Vrancei”. Rămas fără majoritatea pământurilor, ca urmare a reformei agrare din 1921 și fără sursele de venit oferite de industria locală, datorită distrugerii acesteia, George Negroponte nu a mai putut reface castelul respectiv, nici el și nici copiii săi, iar după 1945, când a decedat, familia a fost deposedată de orice avere îi mai rămăsese. Unele rude au fost trimise la închisoare, altele în câmpul muncii, iar cei mai norocoși au luat calea exilului. Ca o amintire a ceea ce a reprezentat familia Negroponte pentru istoria regiunii, mai ales George și sora sa, Elena, soția generalului Eremia Grigorescu, cel care a salvat România acum un secol, poate fi considerat impozantul Mausoleu al Eroilor Neamului ce a fost edificat pe cele 20 de ha dăruite în acest scop de către celebra, de odinioară, familie Negropontes, dar și 50000 lei. În prezent acest nume abia dacă mai este uneori pomenit pe actualul pământ al Vrancei, spre deosebire de alte zone ale lumii precum din Franța, Grecia sau chiar Italia /orașele Lido, Padova, Genova/unde via Negroponte, hotel Negroponte, galeria Negropontes etc sunt cu adevărat un omagiu adus acestei ilustre familii. http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/savona-italia.html
-->
Răspunsuri