Palatul sindicatului ziariștilor din municipiul București, astăzi Teatru Foarte Mic, este o veche clădire bucureșteană, având statut de monument istoric. Impunătorul edificiu este situat pe Strada Carol I, la nr.21, colţ cu strada Jean-Louis Calderon (pe atunci, strada G. C. Cantacuzino) și a fost construit între anii 1912 – 1921 după planurile arhitectului Ion D. Berindey. Proiectele purtând semnătura I.D. Berindey (1871 - 1928) sunt impresionante prin precizia tehnică dar sunt, în acelaşi timp, pline de savoare, vii, realizate în cel mai elegant stil Beaux-Arts. Sindicatul Ziariştilor din Bucureşti a reuşit să-şi construiască un palat cu bani adunaţi de la diferite instituţii şi pe un teren obţinut gratuit, de la primăria Capitalei. Preşedintele Sindicatului era Ion Procopiu, membru marcant al Partidului Naţional-Liberal, pentru care Berindey a construit în 1911, o reşedinţă situată pe strada Dumbrava Roşie, nr. 5 şi care era căsătorit cu verişoara primară a arhitectului, Irina Procopiu, născută Berindey, doamnă de onoare a Reginei Maria. Situat pe un teren central, de formă triunghiulară, la intersecţia a două străzi, imobilul ocupă aproape toată suprafaţa acestuia, rezultând un volum compact, desfăşurat pe patru niveluri, cu faţade la străzile ce formează un unghi ascuţit, care se racordează printr-un volum semicilindric, încununat de o cupolă. Pentru anteproiectul Sindicatului, Berindey a desenat în 1912 o perspectivă la două puncte de fugă, în care volumul de colţ al clădirii este scos în evidenţă. Impresia de elansare este accentuată de unghiul ascuţit pe care străzile îl fac şi de înălţarea acoperişului cu o cupolă cu lanternou, prevăzută cu o lucarnă pe colţ, bogat decorată. O primă variantă de faţadă a acestuia este realizată la 25 ianuarie 1913, o alta cu cupola ce marchează colţul înălţată este datată ianuarie 1914. utorizaţia de construcţie este obţinută la 31 octombrie 1915. Construcţia Palatului Sindicatului Ziariştilor a fost întreruptă în 1916, în timpul Primului Război Mondial, reluată în 1919 şi terminată în 1921/1922. Execuţia clădirii a fost încredinţată antreprenorului Tiberiu Eremie. Ca la toate clădirile sale, Ion D. Berindey dirija şi supraveghea lucrarea.Din punct de vedere funcţional, clădirea a fost concepută drept imobil de raport, cu sală de spectacol la etaj şi mezanin şi prăvălii la parter. Intrarea în holul principal se face printr-o poartă ce era acoperită de o copertină (marchiză) din sticlă şi metal, situată în axul faţadei dinspre bd. Carol. După ce se trece de o succesiune de holuri axiale, accesul spre etaj se realizează pe o scară balansată cu balustradă din fier forjat, proiectată de arhitect în maniera sa caracteristică. Ion D. Berindey a fost un pionier al realizării balustradelor, porţilor şi grilajelor din fier forjat în România. Piesa principală, sala de festivităţi, bogat decorată, ocupă etajul I şi în prezent este folosită pentru reprezentaţiile Teatrului Foarte Mic. La etajele 2 şi 3, funcţiunea iniţială, aceea de locuinţă, s-a păstrat până astăzi. Deşi terminat în 1921, după Primul Război Mondial, Berindey păstrează cu mici modificări stilul ales încă din 1912 pentru faţade, acela eclectic, pe care îl folosise şi la majoritatea locuinţelor proiectate până atunci. Faţadele Sindicatului sunt tratate în registre orizontale, la parter golurile vitrinelor prăvăliilor sunt ample, la etajul 1 ferestrele franceze ce corespund sălii de adunări dau într-un balcon continuu, decorat cu sigla Sindicatului Ziariştilor, la etajele superioare, fiecărui gol de la etajul 1 îi corespund câte două goluri, iar la etajul al doilea, câte două ferestre sunt unite de balcoane din fier forjat deasupra cărora etajul al treilea are ferestre franceze. Construcţia este încununată de o cornişă proeminentă, un atic cu baluştri şi de acoperişul tip Mansart, prevăzut cu lucarne. Arhitectul foloseşte linii curbe, specifice Art Nouveau-ului, atât la exterior, cât şi în decoraţia interioară. Faţadele sunt decorate cu capete de lei şi de berbec, simbolizând „forţa şi poziţia primordială pe care trebuie să o aibă orice presă într-o ţară care se consideră liberă”, respectiv îndrăzneala şi spiritul combativ. Decoraţiile sunt de tip heraldic şi simbolice, sunt folosite elemente vegetale şi animale, simboluri ale presei – sulul de hârtie încrucişat cu o pană.
Teatrul Mic este un teatru din municipiul București, cu sediul pe strada Constantin Mille (fostă Sărindar). Fondat ca o companie privată de teatru în anul 1914 sub denumirea Teatrul Maria Filotti, teatrul a devenit instituție de stat după al doilea război mondial, schimbându-și denumirea în Studioul Actorului de Film "Constantin Nottara", apoi în Teatrul pentru tineret și copii. Poartă denumirea actuală din 1964, când intră în familia teatrelor mici din Europa. De la înființare și până în anul 1979 a funcționat cu o singură sală de spectacole, sala Teatrul Mic, în sediul de pe strada Constantin Mille. În anul 1979 sub direcția lui Dinu Săraru s-a inaugurat și o a doua sală, Teatrul Foarte Mic, situată pe Bulevardul Carol I, nr. 21, în apropierea Pieței Rosetti. Teatrul Foarte Mic este locul de întâlnire al tinerilor creatori cu publicul, într-un mediu profesionist, elegant și central. Are multe premii cucerite pe parcursul timpului, și vine în întâmpinarea publicului cu piese contemporane și foarte îndrăznețe. Teatrul Foarte Mic se află sub egida Teatrului Mic și și-a căpătat în timp o entitate de sine stătătoare prin strategia managerială.
-->
Răspunsuri