Politehnica, denumire actuală - Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) este o instituție de învățământ superior cu profil tehnic din Timișoara ce a fost înființată prin Decret regal semnat de Regele Ferdinand în data de 15 noiembrie 1920. Universitatea Politehnica Timișoara este una din cele mai mari universități tehnice din Europa Centrală și de Est, purtând de-a lungul vremii mai multe denumiri: Școala Politehnică din Timișoara (1920 - 1948); Institutul Politehnic Timișoara (1948 - 1991); Universitatea Tehnică din Timișoara (1991 – 1995) și Universitatea „Politehnica” Timișoara (1995– prezent). Universitatea Politehnica Timișoara cuprinde 10 facultăți și 25 de departamente, care asigură programe academice moderne, actuale, de un înalt nivel profesional. Cele 10 facultăți sunt: Arhitectură, Automatică și Calculatoare,Chimie industrială și Ingineria mediului, Construcții, Electronică și Comunciații, Electrotehnică și Electroenergetică, Management în producție și transporturi, Mecanică, Științe ale comunicării și Inginerie – Hunedoara. “Timişoara are un caracter per eminenţiam de oraş industrial, are o viaţă economică dezvoltată şi superioară altor oraşe. O şcoală superioară cum e Politehnica va avea înrăurire uriaşă asupra întregii vieţi, nu numai dintre aceste ţinuturi, dar va influenţa şi viaţa ţinuturilor mai îndepărtate”, spunea Stan Vidrighin, primarul Timişoarei, în memoriul său adresat la 27 februarie 1920 Consiliului Dirigent de la Cluj şi apoi Guvernului. Primul rector al Universităţii Politehnica, matematicianul Traian Lalescu, scria în ziarul Banatul Românesc, din 5 noiembrie 1919: „Frumoasa şi moderna Timişoară, capitală de provincie, cea mai populată a României după Bucureşti, oraşul industrial prin excelenţă, nu posedă nici un institut de cultură superioară. Provincia Banatului, aşa de înaintată pe terenul economic şi social, graţie bogăţiilor naturale şi hărnicia locuitorilor săi, se găseşte astfel, din punct de vedere cultural, într-o situaţie de vădită inferioritate faţă de alte provincii româneşti. Către acest acest institut de cultură vor converge sforţările tuturor naţionalităţilor din banat, fiindcă mai presus de orice pe bănăţeni îi leagă între dânşii înţelegerea firească a intereselor lor sociale iar acestea nu pot avea altă temelie decât integritatea provinciei lor”. Ideea unei universităţi tehnice în Timişoara datează din 1907, în 1916 a existat un memoriu întocmit de profesorul Cornel Zelovich care a fost trimis la Budapesta. Venirea războiului a stopat toate dorinţele. După război, primăria a pus la dispoziţie un teren opt hectare în centrul oraşului care va fi ulterior mărit la 14 hectare, o subvenţie bănească de două milioane de lei, achiziţionarea unei clădiri şi amenajarea ei pentru desfăşurarea procesului de învăţământ. La 15 iunie 1920 regele Ferdinand decreta: „Se aprobă de Noi, sub rezerva ratificării ulterioare a Corpurilor legiuitoare, înfiinţarea şi organizarea şcoalelor politehnice din România...Se impune înfiinţarea unei şcoli politehnice la Timişoara unde este un centru cultural, comercial şi industrial care ia din ce în ce o dezvoltare cât mai mare...”.Urmare a tuturor diligeţelor despuse, regele Ferdinand decretează:„Se aprobă înfiinţarea pe ziua de 15 noiembrie 1920 a unei şcoli politehnice la Timişoara, care va funcţiona în conformitate cu dispoziţiunile din Decretul Lege nr.2521 din 15 iunie 1920 relativ la înfiinţarea şi organizarea şcoalelor politehnice din România”. Regele Ferdinand a rostit memorabila frază, care, între timp, a devenit deviza universităţii:„Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa”. Pentru început, Ministerul Lucrărilor Publice acordă un milion de lei în vederea primelor cheltuieli. În primul an, Şcoala Politehnică din Timişoara şi-a început activitatea cu 117 studenţi, printre care şi două fete. Primele cursuri s-au ţinut în actuala clădire a Facultăţii de Chimie, de pe strada Bocşa, iar pentru cazare oraşul a oferit o fostă închisoare militară, de pe actuala stradă Popa Şapcă. În 1923, la inaugurarea primei clădiri din complexul Politehnicii, Facultatea de Mecanică, a participat şi regele Ferdinand şi primul ministru Ion I.C.Brătianu. Înfiinţarea Şcolii Politehnice din Timişoara a contribuit din plin, aşa cum au gândit făuritorii ei, la dezvoltarea economică şi socială a regiunii. Politehnica s-a manifestat în primul rând ca un nucleu de ştiinţă şi a asigurat personal de înaltă calificare marilor întreprinderi din zonă, facilitând astfel dezvoltarea unei industrii puternice, moderne şi competitive.
Rectoratul, cunoscut ca și Palatul Lloyd este o clădire istorică situată în Piața Victoriei din Timișoara. Edificul a fost construit între anii 1910 – 1912 după planurile arhitectului maghiar de origine evreiască Leopold Baumhorn (1860 - 1932). Monumentul arhitetctonic Lloyd este realizat în stil eclectic cu influențe seccesion. Aici a funcționat cândva Bursa Agricolă, iar în prezent este sediul Rectoratului Universității “Politehnica” din Timișoara. La parter funcționează un restaurant cu numele chiar “Lloyd”.
Clădirea principală a Facultății de Mecanică a Universității timișorene este primul pavilion construit pentru Politehnică, fiind realizată în stil brâncovenesc după planurile arhitectului Duiliu Marcu și a fost inaugurată în 11 noiembrie 1923, în prezența regelui Ferdinand I și a reginei Maria. În cuvântul său, regele a spus: „Dinadins s-a ales mănosul Banat, pentru această școală atât de trebuincioasă dezvoltării noastre industriale din ce în ce mai mare, ca să fie nu numai un factor de muncă serioasă a pregătirii generațiilor viitoare de adevărați pionieri, dar și un cuib al gândirii și simțirii românești și un cheag între Vechiul Regat și provinciile, care prin vitejia noastră au fost pentru veacuri aduse la vechea noastră țară. Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.” Ultimele sale cuvinte vor deveni deviza întregii politehnici timișorene. Evenimentul este eternizat pe o placă de marmură, la intrarea în edificiu. Inițial clădirea conținea un amfiteatru, două săli de curs, două săli de desen, 15 laboratoare, 3 muzee, 9 birouri și un atelier. În anul 1970 clădirii i s-a adăugat înspre nord aripa nouă, care va fi supraetajată în anul 1978, spațiile obținute prin supraetajare fiind folosite ca ateliere de cercetare-proiectare.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/01/istoria-jocurilor-olimpice-3.html
-->
Răspunsuri