La un kilometru de oraşul vrâncean Panciu, pe un platou de munte (Dealul Neicului), se află Schitul "Sfântul Ioan", metoc istoric al Mănăstirii Brazi, unde a trăit Sfântul Ierarh Teodosie. Zona de munte a Vrancei s-a aflat timp de sute de ani sub autoritatea duhovnicească a mai multor stareţi, învăţători ai isihasmului, între care cel mai cunoscut a fost Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. Schitul "Sfântul Ioan", la fel ca şi mănăstirea-mamă, a fost refăcut începând cu anii ‘90, iar viaţa monahală se desfăşoară după regulile ei. Schitul "Sfântul Ioan" este situat la aproximativ 2 kilometri vest de oraşul vrâncean Panciu, iar în raport cu Mănăstirea-mamă Brazi, se află la aproximativ 700 de metri nord, pe un platou ceva mai înalt decât aşezământul monahal din vale. De aici, din mijlocul viilor de pe Dealul Neicului, se pot vedea Măgura Odobeştilor, unde se află Mănăstirea Tarniţa, oraşul Panciu şi aproape toată Valea Şuşiţei. Istoria Schitului "Sfântul Ioan" începe în anul 1807, când stareţul Mănăstirii Brazi, ieroschimonahul Dimitrie, a mutat în locul de astăzi al schitului vechea biserică din lemn de la Brazi, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, ctitorită de Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie, căreia îi adaugă, la hramul cel vechi, "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", al doilea hram: "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul", de unde provine şi numele pe care îl are schitul de atunci încoace. Schitul a avut statutul unei bolniţe pentru că stareţul Dimitrie a aşezat spre a fi îngrijite aici mai multe călugăriţe bătrâne şi bolnave. Întrucât, cu vremea, biserica din lemn, veche de două sute de ani, făcută de Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie, s-a ruinat, în locul ei a fost ridicată, la "Sfântul Ioan", între anii 1892 şi 1894, o nouă biserică, din zid, cu cheltuiala lui Dumitrache Filip, ajutat de stareţul Irinarh Borşescu de la Brazi; lăcaşul de cult va fi însă aproape complet distrus în anii 1917-1918 ai primului război mondial. În urma luptelor ce s-au dat în zonă, nemţii au bombardat şi au ocupat oraşul Panciu. În urma războiului, biserica a rămas cu pereţii ciuruiţi de gloanţe, geamurile sparte, iar mobilierul distrus. În 1919, cu ajutorul reginei Maria a României, au fost puse uşi, ferestre şi pardoseala în chilii, astfel încât viaţa monahală a renăscut. În anii paşnici şi bogaţi de după 1933, preotul Teodor Antohe, slujitor la Biserica "Sfântul Nicolae" - Şelari din Bucureşti, a ridicat din temelie (între 1934 şi 1936), cu cheltuiala lui şi a unor credincioşi, o biserică nouă, din zid, încăpătoare. Atunci a fost perioada de înflorire a Schitului "Sfântul Ioan", atât spirituală, cât şi materială. Deşi vârstnice şi suferinde, cele 40-60 de maici şi surori din schit îşi asigurau traiul de fiecare zi lucrând la torsul cânepei şi al lânei, la împletit lucruri de îmbrăcăminte, dar mai ales la ţesut carpete şi covoare. Locuiau în căsuţe modeste, însă exemplar de curate şi bine chivernisite, iar cele mai tinere, deşi foarte puţine, se străduiau şi la îngrijirea maicilor bătrâne şi bolnave. Cutremurul din dimineaţa zilei de 10 noiembrie 1940 a distrus, până-n temelii, biserica din zid. Întrarmate cu puterea rugăciunii şi având nădejdea toată la Dumnezeu, călugăriţele de la Schitul "Sfântul Ioan" au ridicat, imediat după război, o nouă biserică din lemn, foarte modestă. În anul 1949, autorităţile bisericeşti, pentru a salva lăcaşul de cult de la Schitul "Sfântul Ioan", ameninţat a fi desfiinţat de către regimul comunist, a unit schiturile de la Brazi şi "Sfântul Ioan" într-un singur aşezământ călugăresc. Decretul de stat din anul 1959 izgoneşte, în acel an, toate cele 65 de călugăriţe din acest aşezământ monahal, distrugând totul şi în deal, la "Sfântul Ioan", unde au rămas, acoperite de ierburi şi copaci, doar zidurile ce aminteau de biserica dărâmată de cutremur în 1940. Până în 1999, aşezământul monahal de maici Schitul "Sfântul Ioan" a stat în toată vremea sub oblăduirea duhovnicească a mănăstirii-mamă de la Brazi. În acest an, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, călugăriţele de la Mănăstirea Brazi au ridicat o nouă biserică la schitul din deal şi un corp de chilii. În prezent, Schitul "Sf. Ioan" - Brazi are o obşte formată din trei călugăriţe, egumenă fiind stavrofora Pavelina Cafagiu, fostă stareţă la Mănăstirea Brazi din apropiere, unde a lucrat cu mult folos duhovnicesc şi material. Astăzi, la "Sfântul Ioan", doar ruinele din faţa noii biserici atestă vechimea acestui aşezământ monahal şi stau ca mărturie a trecutului dureros ce şi-a lăsat amprenta şi aici. Liniştea din schit, aerul curat ce învăluie ţinutul, florile ce înveselesc incinta, turla lăcaşului de cult ce te întâmpină maiestuoasă şi semnul sfintei cruci, toate arată dorul nestăvilit după Dumnezeu, după mântuire.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/savona-italia.html
-->
Răspunsuri