Sărata-Monteoru (denumit pe scurt și Monteoru; în trecut, Fundul Sărății) este o stațiune balneară de interes local, situată în zona central-vestică a judetului Buzau, Muntenia, Romania, la aproximativ 14 km distanță de municipiul Buzau. Localitatea aparține administrativ de comuna Merei și a fost întâi cunoscută între localnici pentru apele tămăduitoare ale izvoarelor sărate.
Stațiunea a avut perioada de glorie până la cel de-al doilea razboi mondial, fiind distrusă după instaurarea regimului comunist și confiscarea proprietății. În anii 1970, statul comunist a încercat sa redreseze stațiunea amenajând două hoteluri și a unei baze de tratament. Ele au fost completate, după căderea regimului și revenirea la economia de piață, de alte inițiative private în domeniul turismului. Localitatea este cunoscută și pentru cultura Monteoru, o cultură arheologică ce cuprinde situri datând din epoca bronzului și a cărei așezare eponimă se află în apropiere de marginea de est a satului de astăzi, pe dealul Cetățuia.
Localitatea este plasată la o altitudine de 86 metri într-o depresiune intracolinară drenată de râul Sărata. Climatul depresiunii este temperat continental, cu veri calde și însorite și fără curenți de aer, iar precipitațiile și nebulozitatea sunt reduse. În această zonă, petrolul există în subsol la adâncime mică, iar apele din subteran au conținut mare de petrol, brom, iod și sare, motiv pentru care localnicii folosesc doar apă îmbuteliată, cea din fântâni nefiind utilizabilă. Aceste ape sunt, însă, folosite pentru tratamente medicinale; ele curg din 15 izvoare aflate în toată depresiunea.
Apele cu proprietăți curative au fost menționate încă din 1837, localnicii folosindu-le pentru tratarea unor boli. Grecul Grigore Stavri (care ulterior și-a luat numele de Grigore Constantinescu-Monteoru a achiziționat în perioada anilor 1860 – 1880 toate terenurile petrolifere, precum și întregul sat denumit pe atunci Fundu Sărății și s-a îmbogățit din afacerile cu petrol, comercializând atât țiței brut, cât și ulei mineral fabricat în distileria deschisă în anul 1871.
Dr. Guyenot, medic consultant la Aix les Bains, Franța și medicul personal al omului de afaceri, l-a sfătuit pe acesta să se trateze cu apele folosite de localnici, iar Constantinescu-Monteoru (stabilit deja acolo) a sesizat potențialul afacerilor din turism. Astfel, el a solicitat serviciile arhitectului german Eduard Honzik, care în 1888 construise vila familiei Monteoru, să elaboreze un proiect pentru construirea unei stațiuni balneare.
Lucrarea a fost finalizată până în vara lui 1895, între timp fiind descoperit și captat izvorul numărul 2, izvor ale cărui ape aveau să fie studiate din punct de vedere chimic. Inaugurarea a avut loc în ziua de 1 iulie 1895 Monteoru a construit acolo o capelă, un cazinou, un parc în stilul grădinilor englezești, hoteluri și o vilă personală. Monteoru a murit în anul 1898, stațiunea fiind moștenită de ginerele său doctorul Constantin Angelescu și soția sa Virginia Monteoru, precum și de cealaltă fiică a sa Elena. Cutremurul din anul 1940, al doilea război mondial și naționalizarea comunistă, ce au urmat, au dus la abandonarea stațiunii și la părăginirea ei, multe dintre vechile clădiri ajungând să fie demolate iar grădina englezească să fie distrusă.
Urmașii lui Grigore Monteoru au reprimit drepturile de proprietate asupra capelei familiei, a unor zone de pădure, precum și asupra vilei aflată în parcul dendrologic în care a funcționat, pană de curând, o tabără de elevi, astăzi fiind închisă publicului.
Merei este o comună din județul Buzău care include și satele: Ciobănoaia, Dealul Viei, Dobrilești, Gura Sărății, Izvoru Dulce, Lipia, Nenciulești, Ogrăzile, Sărata-Monteoru și Valea Puțului Merei. Extremitatea sudică a comunei este aproape de zona străbătută de șoseaua națională DN1B care leagă Buzăul de Ploiești. Lângă Popasul Merei aflat pe drumul național, DN1B se intersectează cu șoseaua județeană DJ203G, care duce spre sud-est la Stâlpu și Costești și spre nord peste dealul Istrița la Tisău. La recensământul din anul 2011 comuna număra 6803 locuitori în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 7251 locuitori); dintre care: români – 92,44%, romi – 3,79% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Merei astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 94,82%, adventiști de ziua a șaptea – 1,16% și restul – nedeclarată sau altă religie. Satul Lipia, parte integrantă a comunei, a dezvăluit o necropolă și o așezare din secolul IV-V e.n. fiind atestat din anul 1583 de pe vremea lui Mihnea Turcitul într-un document prin care acesta i-a scutit pe locuitorii satului de vinărici. În localitatea balneară sezonieră Sărata Monteoru se poate vizita parcul dendrologic amenajat în curtea vilei Monteoru, fost proprietar al stațiunii, precum și mina de petrol unică în Europa și situl arheologic de pe dealul Cetățuia. În comuna Merei se află situl arheologic de interes național din zona Dealul Cetățuia-Poiana Scorușului, unde s-a descoperit o mare așezare cu necropolă din Epoca Bronzului (mileniul al III-lea–al II-lea î.e.n.). În rest, în comuna Merei se află alte nouăsprezece obiective incluse pe lista monumentelor istorice de interes local. Nouă dintre acestea sunt situri arheologice, cinci sunt monumente de arhitectură: biserica de lemn „Sfântul Pantelimon” de la Ciobănoaia datând din secolul al XVIII-lea; pivnița brâncovenească de la sfârșitul secolului al XVII-lea din satul Izvoru Dulce; biserica „Sfânta Troiță” cu clopotnița, din același sat (construită la 1813); mina de petrol de la Sărata Monteoru (1874) și ansamblul „Băile Monteoru” cuprinzând bazinele vechi (1888–1895) și vila Monteoru (1903) și altele cinci sunt clasificate ca monumente memoriale și funerare, toate fiind vechi cruci de piatră răspândite pe teritoriul comunei.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/10/bavikhove-olanda.html
-->
Răspunsuri