Istoria are momentele ei de cumpănă, când valorile se-ntorc cu susul în jos şi starea de normalitate devine anormalitate. Sau invers, după cum se-nbină roţile complicate care compun societatea umană. Povestea statuii marelui paşoptist Ion C. Brătianu, ce străjuieşte acum zona „La Elice” de pe Faleza Dunării (principalul loc de promenadă al gălăţenilor), se înscrie chiar în acest tipar, căci, de-a lungul istoriei, a fost – ca şi originalul - admirată, renegată şi-apoi din nou admirată, într-un scenariu parcă desprins dintr-o producţie cinematografică. În anul 1924, un comitet de iniţiativă condus de avocatul Mihail G. Orleanu (fost ministru al Industriilor, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi senator de Covurlui), propune municipalităţii gălăţene ridicarea unui monument închinat marelui patriot I.C. Brătianu. Propunerea este întâmpinată cu entuziasm de primarul din acea vreme, Ioan N. Prodrom, aşa că este demarată o acţiune de strângere de fonduri care se finalizează cu succes în numai câteva săptămâni. Spre finalul anului 1924, lucrarea era comandată artistului Oscar Spaethe, aflat în acel moment în apogeul carierei, iar în 1926 monumentul era gata să impresioneze publicul. Turnată în bronz la Fabrica „V. V. Răşcanu” din Bucureşti, statuia avea 3,5 metri înălţime, iar cu tot cu soclul din piatră ajungea la opt metri. Este inaugurată cu mare pompă (mai ales că la guvernare erau liberalii), la eveniment participând aproape întreg Guvernul ţării. Printre ei se aflau, evident, şi doi dintre descendenţii lui I.C. Brătianu, respectiv Ion I.C.Brătianu (preşedintele Consiliului de Miniştri la acea vreme) şi Vintilă I.C. Brătianu (ministru al Finanţelor în acel moment). Se pare , însă, că evenimentul de la Galaţi a fost ultimul la care a participat cabinetul Brătianu, care în 29 martie 1926 avea să-şi înceteze, pentru a face loc cabinetului format de Alexandru Averescu. Deşi au existat speculaţii că la căderea guvernului Brătianu a contribuit şi „bâlciul de la Galaţi” (aşa cum a numit o parte din presă deplasare întregului guvern la inaugurarea statuii de la Galaţi, dosarele istoriei consemnează cu totul altceva. Amplasamentul statuii n-a fost ales la întâmplare. Comisia de iniţiativă (dar şi primul.ministru, evident) şi-a dorit un loc privilegiat, în inima comercială a Galaţiului, la intersecţia străzilor Griviţei şi Portului (undeva în zona actualului Liceu de Marină). Au existat, evident, şi ceva controverse şi acuzaţii de favoritism (în zilele noastre s-ar numi „trafic de influenţă”), căci, să nu uităm, Internele şi Finanţele erau în mâna a doi dintre fiii lui I.C. Brătianu.
Pentru că nebănuite sunt căile istoriei, la vremea inaugurării, pe strada Griviţa, la doar două sute de metri distanţă de noul monument, locuia Gheorghe Gheorghiu-Dej. Viitorul lider comunist , care era la acea vreme doar un muncitor oarecare la atelierele CFR, tocmai se căsătorise cu Maria Stere Alexe (fata unui sifonar din Galaţi) şi locuia cu socrii. Se pare că Ghiţă Dej a şi participat la inaugurarea monumentului şi, ulterior, a avut un rol foarte important în demolarea statuii. Piaţeta unde s-a amplasat iniţial statuia lui I.C. Brătianu se numea „Sfinţii Apostoli” şi era în vecinătatea unei clădiri din care nu a mai rămas decât amintirea: Şcoala „Cuza Vodă”. O confirmă o carte poştală pusă în circulaţie în anul 1934, care înfăţişează monumentul şi vecinătăţile acestuia. În anul 1940, monumentul lui I.C. Brătianu aveau să treacă prin primele momente grele ale existenţei sale. Câteva zile la rând, o grupare legionară a folosit statuia drept ţintă de tir, provocându-i daune importante. Autorităţile din acea vreme s-au ferit să ia vreo măsură, dat fiind că România trecea prin perioada în care liderul legionar Horia Sima era vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, iar grupările legionare era considerate ca făcând parte din forţele de ordine. Şapte ani mai târziu, în 1947, comuniştii au desăvârşit „ opera” legionară. Se spune că ordinul a fost dat la solicitarea expresă a lui Gheorghiu-Deja care, cum spuneam mai înainte, asistase la inaugurare. Regimul comunist venit la putere a dat statuia jos de pe soclu. A fost adăpostită un timp în grajdul Primăriei, iar mai apoi în curtea Muzeului de Artă Vizuală. Deşi pare că totul s-a întâmplat rapid, trebuie să se ştie că n-a fost chiar aşa de simplu. Demolarea monumentului a durat aproape o săptămână. Mai întâi au tras-o jos cu patru perechi de boi, după care au târât-o către malul Dunării. După aceea, au demolat soclul cu târnăcoapele şi au folosit piatra pentru a astupa câteva din gropile de pe strada Griviţei. În fine, după câteva zile au dus statuia la grajdurile unde se ţineau caii de poliţie. La grajd, lucrarea a stat mai bine de două decenii, fiind folosită de grăjdari ca suport de hamuri, furci şi lopeţi. Noroc că vremea aceea nu existau centre de colectare a fierului vechi, căci dacă ar fi existat cu siguranţă că statuia nu ar mai fi existat acum. În anul 1968, la un an după înfiinţarea Muzeului de Artă din Galaţi, statuia este luată şi dusă în curtea instituţiei de cultură, unde avea să zacă, în stare de degradare, încă 24 de ani. Legenda spune că un activist de partid ceva „mai citit” şi-a dat seama că personajul bărbos şi ciuruit de gloanţe din grajdul Primăriei era de fapt un revoluţionar paşoptist care merita ceva mai mult respect. Înfăptuind un act reparator faţă de memoria lui Ion C. Brătianu, Primăria Municipiului Galaţi a luat, în 1992, iniţiativa reinstalării statuii în piaţa de pe Faleză, loc în care se află şi în prezent. Soclul, asemănător cu cel din 1926, a fost construit de o echipă de la Regia Autonomă de Drumuri şi Spaţii Verzi Galaţi condusă de Nicolae Malamatidis, maistru specializat în zidărie, ornamentaţii şi lucrări din marmură, format la şcoala unor antreprenori italieni existenţi la Galaţi în perioada de aur de dinainte de război ( Pepi, Rocco, Ştefan Ramiris ). Tot această echipă a restaurat şi statuia. La reinaugurarea monumentului a participat, în 5 noiembrie 1992, mai mulţi descendenţi ai familiei Brătianu, dar şi liderul PNL Radu Câmpeanu, iar evenimentul nu a fost lipsit de peripeţii, căci un grup de „oameni de bine” a huiduit îndelung delegaţia liberală. Erau vremurile când Galaţiul era supranumit „oraşul roşu”. Monumentul de astăzi, care este împrejmuit cu un grilaj din fier, îl reconstituie pe cel din 1926, din Piaţa „Sfinţii Apostoli”. Pe soclu se află următoarele inscripţii: în faţă - „Galaţi, Marelui român Ion C. Brătianu”; în spate - „Ion C. Brătianu, 28 iunie 1821 - 4 mai 1891”; lateral stânga (pe partea dinspre Biserica Precista) - „Libertatea Dunării este o condiţie esenţială pentru propăşirea economică a ţării - 16 noiembrie 1882”); lateral dreapta (pe partea dinspre Palatul Navigaţiei) - „Are să se facă un regim care să asigure libertatea Dunării, de unde începe să fie navigabilă, până la Mare - 28 mai 1882”).
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/malaezia.html
-->
Răspunsuri