Strada (Calea) Călărași este una din străzile municipiului Brăila care și-au păstrat denumirea de la înființarea orașului.

Ea străbate orașul de la nord la sud și începe din Piata Traian, intrarea fiind flancată de băncile: BCR și Banc Post. Pornind din nord către sud, la intersecția cu Strada Rubinelor se află Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, clădire finalizată în anul 1997. Imediat pe stânga se află sediul Băncii Naționale a României, inaugurat în anul 1888. Peste drum se află Biserica “Buna Vestire”, finalizată în anul 1872. La intersectia cu Strada Vapoarelor, pe locul sediului Pancronex, s-a aflat sediul Poștei Brăilei, care în anul 1828 avea 36 de cai. La stânga, pe strada Campiniu, se află Spitalul de Copii construit în anul 1940 și lângă el Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, inaugurat în anul 1940. În continuare, pe dreapta, se afla filiala județeană a  Arhivelor Statului, mutată recent în Strada Plevnei și care adapostește toate documentele de la 1828 încoace.

La prima intersecție, pe Strada Școlilor, se află prima școala din oraș înființată de Ioan Penescu. Lângă școală se află noul sediu al Direcției de Muncă și Protecție Socială, inaugurat în anul 1996. În continuare pe Strada Justiției, la nr.2, stradă care intersectează Calea Călărașilor în acelasi loc cu Strada Școlilor, se află singura casă turcească conservată din oraș. Fiind monument de arhitectură clădirea conține elemente tipice: „săceacul”, adică streașina prelungită; „gobecul”, adică tavanul din lemn decorativ pe motive orientale și inscripția „Ion Penescu, întemeietorul primei școli și tipografii din Brăila. Animator al orașului în perioada 1832 - 1844”. Școala, acum adăpostește Casa Corpului Didactic din Brăila. Lânga ea se află Catedrala orașului cu hramul „Sfântul Nicolae”. Pe stânga, lângă fostul sediu al Arhivelor Statului se află modernul sediu al Băncii Comerciale Române, inaugurată în anul 1994. Tot pe Calea Călărași se află și fostul sediu al Prefecturii, reamenajat în anul 992, aici aflându-se acum localul Facultății de inginerie. Trecând pe lângă mai multe magazine se ajunge la Palatul Justiției construit în anii ’80. Apoi, traversând Piața Independenței, ajungem la Spitalul Municipal, construit în anul 1884.

Mergând în continuare pe lângă sediul Societății de Construcții „Concivia”, la intersecția cu Strada Franceză, la stânga, pe această stradă, se ajunge la Uzina de Apă, construită în anul 1891. La intersecția cu Bulevardul Dorobanților, intersecție modernizată în anii 1990 - 1992 s-a început constructia Catedralei orașului, intitulată Catedrala Eroilor, ea fiind închinată celor care și-au jertfit viața în Revoluție. Aici, pe Strada Fabricilor se află mai multe unitati economice: Combinatul de Prelucrare a Lemnului, Fabrica de Chibrituri și Fabrica de Ciment „Stânca”. Pe cealaltă strada, a Celulozei se află Șantierul Naval Aker. Înaintand ajungem în modernele cartiere Viziru I, II, III, adevărate mini orașe. Pe partea dreaptă se află monumentul caporalului Vasile Mușat, executat din bronz, în anul 1927, de către sculptorul D. Barlad. În parcul înconjurător și-au pierdut viața în zilele Revoluției, mai mulți militari și civili. Pe partea stângă în fața unității se află amplasat un alt monument realizat de sculptorul S.D. Lysitis. La următoarea unitate militară, tot pe stâga, se află amplasat bustul lui Matei Basarab. Ieșind din oraș, la kilometrul 5 pe stânga, se află stațiunea balneară Lacu Sarat.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2017/02/chodziez-polonia.html

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->