Strada Regală a fost o veche și importantă stradă a municipiului Bârlad, județul Vaslui, care a rămas în conștiința bârlădenilor chiar și astăzi cu numele Strada Mare sau Strada Principală.
Oricum s-ar fi numit de-a lungul timpului, artera principală a Bârladului a fost martora tuturor evenimentelor, fericite sau triste, în care s-a călit străvechea urbe. La fel ca multe locuri de aici, a avut perioada ei de strălucire, de faimă exclusivă, fiind cel mai viu și cel mai tranzitat loc din oraș. Un fel de inimă a orașului, la fel ca și Calea Victoriei în București.
Artera avea o lungime de circa 4 kilometri și era parte integrantă din marele drum al Moldovei, drum care venea din Polonia, străbătea Moldova și Muntenia, trecea Dunărea și se oprea la Constantinopole. Strada Regală se întindea de la Căzărmi (actualmente Unitatea Militară) și până la Grădina Publică.
La începutul secolului trecut, avea trei feluri de pavaj: în centru – din piatră cubică de granit, în zona Grădinii Publice era asfaltată, fiind singura porțiune cu asfalt din tot orașul, iar în rest era pavată cu bolovani rotunzi de râu. Canalizarea lipsea complet, iar lumea arunca rezidurile menajere “la rigolă”, adică pe porțiunea dintre carosabil și bordura trotuarului, excepție făcându-se doar în centrul orașului, unde proprietarii aveau curți cu hazna.
În zilele de sărbătoare, strada era măturată de muncitorii de la Salubritate cu niște târnuri. Târnurile erau niște măturoaie cu coadă lungă de doi-trei metri. Lucrătorii stăteau în mijlocul străzii și învârteau în semicerc târnurile, astfel că dintr-o învârtitură parcurgeau toată lățimea străzii și praful se ridica în nori. În urma măturătorilor se înălțau nori de praf și de aceea operația aceasta se executa dimineața, când se crăpa de ziuă, înainte de a se trezi orașul, praful depunându-se pe firmele și obloanele magazinelor. Cu toate că Strada Mare era salubrizată ocazional, era cât se poate de curată. Asta se întâmpla datorită constiinciozității și bunului simț al oamenilor care nu așteptau ca alții să strângă în urma lor. Bârlădenii din trecut erau foarte responsabili, având grijă să facă zilnic curățenie în propria bătătură și în vecinătatea acesteia. Vara, de exemplu, toată lumea ieșea pe trotuar pentru a mătura, stropi și a șterge praful adunat pe obloane și pe copertinele prăvăliilor. Majoritatea clădirilor de pe Strada Regală nu aveau etaj. Doar în centru erau astfel câteva case. Tot cu etaj era și unele instituții: Prefectura Tutova, liceele, Primăria Bârlad. În ciuda simplității lor, toate casele bârlădenilor erau foarte îngrijite, înconjurate de curți și grădini, pline de pomi fructiferi, flori și viță-de-vie. Doar cele din centrul orașului aveau un aspect mai citadin, fiind lipite unele de altele și neavând curți nici măcar în spate. Pe Strada Principală existau zeci de magazine, cârciumi, frizerii, cizmării, librării, măcelării, debite de tutun, cofetării, tâmplării, croitorii, farmacii, ceasornicării, ateliere foto, mercerii, ateliere de mobilă sau de sticlărie, croitorii, depozite de vinuri, florării, cafenele etc. Funcționau și unele ateliere de manufactură sau magazine ce purtau denumiri nemaiîntâlnite astăzi: plăcintării, tinichigerii, băcănii, fierării, coloniale, drogherii, bragagerii, lăptării, mezelării, ceaprazerii. Tot aici își aveau sediul redacțiile unor ziare (“Dimineața”), a unor bănci (“Pacific”, “Deșteptarea”, “Creditul Comercial”), sedii de partide (PNL). Strada Regală le mai punea bârlădenilor la dispoziție un cinematograf și o grădină de vară (ambele numindu-se “Majestic”), o stație de “trăsuri de piață”.
Între cele mai renumite magazine și ateliere ale timpului – unele nu aveau o denumire anume, oamenii identificându-le după numele proprietarilor – se numărau: Cofetăria Guguianu, care aparținea tatălui marelui sculptor Marcel Guguianu, Cofetăria Petpenic, colonialele lui Alecu Iancu, Tutungeria Golstein, Curelăria Heinerik, Fierăria Halpern, studioul foto Wexler, Drogheria Rapaport, Manufactura Poplinger, Merceria Simon Călin, Drogheria Rabinovici, Ceasornicăria Max Făinaru, Drogheria Perlmann, Ceasornicăria Abramovici, Farmacia Droc. Iată și câteva nume de firme, extrem de căutate pe Strada Mare: Cârciuma “Mielul Alb”, Încălțăminte “Pui de lei”, Manufactura “Luvru”, Magazin manufactură “La doi cocoși”, Librăria “Globul verde”, Manufactura “Au bon marche”, Depozit de ziare și tutungeria “Nicolae Petrovici”, Librăria “Sava Petroff”, Foto “Aron”, Băcănia “Golstein”, Magazinul “Kaufman”. Pe Strada Regală își aveau casele vestiți avocați, judecători, moșieri, cadre militare, doctori. Din dreptul Spitalului “Bârlad și Elena Beldiman”, Strada Mare se transforma în bulevard. Această porțiune a străzii era mai largă, asfaltată, cu trotuare, cu pomi bătrâni și bănci vopsite în verde. Bătrânii spun că era mândria orașului, locul de refugiu sentimental în vremea când ei erau la prima iubire. Își amintesc de curățenia sclipitoare și de liniștea de pe această stradă. Exista, însă, o perioadă din an când devenea de nerecunoscut: în timpul iarmarocului. Atunci, bulevardul se însuflețea foarte tare: gălăgie, muzicuțe, trompete, tobe, veselie, chiuituri. Toată lumea alerga încoace și încolo.Strada Mare sau Strada principală, a fost în tinerețea bunicilor și străbunicilor noștri cel mai viu loc al Bârladului, acolo de unde plecau cele mai alese bunătăți culinare, cele mai noi creații vestimentare “aduse de la modistele din București sau din buticurile din Franța. Aici trăiau familii de vază ale târgului, aici se rosteau cele mai explozive bârfe; aici se consumau drame, idile și cancan-uri savuroase. Pe Strada Regală se întâlneau eleganța cu ordinăria, curățenia cu slinul, clasa cu vulgarul, bogatul cu săracul.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/03/montay-franta_6.html
-->
Răspunsuri