Majoritatea descrierilor făcute orașului Tulcea, de acum 100-150 de ani, ar putea fi rezumate în felul următor: Un oraș cu câteva străzi centrale pavate, curate și bine iluminate dar, cu cât mergi spre marginile lui, străzile se transformă în ulițe înguste, întortocheate, tipic orientale, pline de praf și de o curățenie îndoielnică.
Bineînțeles, gama cromatică a prezentării orașului era mult mai bogată și nuanțată, dar în linii mari, aceasta era prima impresie a unui călător prin Tulcea de odinioară. În orice oraș respectabil, străzile sunt adevărate vase sanguinare prin care circulă seva economică și socială a urbei. Nici Tulcea nu face excepție de la această regulă, mai ales în perioada sa de odinioară, atât de dragă nouă. Una din străzile cele mai importante ale orașului era Sfântul Nicolae, numită de localnici și strada Grecească (actualmente strada Progresului). Importanța ei se datora, în primul rând faptului că aici se afla Biserica Sfântul Nicolae, construită în perioada 1862 - 1865 (fără a fi finalizată), de la care a primit ulterior și numele de strada Sfântul Nicolae, cea de Grecească fiind uitată. Având începutul în strada Babadag, cobora inițial, intersectându-se cu o altă arteră importantă a orașului strada Elisabeta Doamna sau Regina Elisabeta (din care a mai rămas un segment important, numită astăzi strada Gavrilov Corneliu, fostă 23 August).
Din vechile imagini ale străzii, aceasta era pavată cu piatră cubică (caldarâm, cum îi spuneau otomanii) și case din cărămidă și piatră, aliniate nemțește, majoritatea cu prăvălii la parter și camere de locuit la etaj. Din vechea stradă s-au mai păstrat două segmente, cel din capătul cu biserica Sfântul Nicolae, alcătuit din câteva case de patrimoniu, unul din puținele locuri din Tulcea, care pe o distanță de câțiva zeci de metri, cuprinde 6 - 7 clădiri vechi, dintre care se distinge casa Avramide. Al doilea segment de stradă, este situat în celălalt capăt, încercuit de câteva zeci de blocuri, într-un loc cunoscut de tulceni ca „în spatele la Spicu” și alcătuit din 3 case supraviețuitoare. Sistematizarea orașului din anii 1970 a făcut ca strada să fie secționată în cele două segmente și denumirea să fie schimbată în strada Progresului. Sursa NET – Nicolae C. Ariton
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2012/07/trei-zile-nu-s-de-ajuns.html
-->
Răspunsuri