Drumul ce traversa Craiova de la Nord la Sud pătrundea în oraș pe la bariera Amărăzii, continua prin mahalaua trăistarilor, ajungând apoi în Valea Vlăicii unde trecea peste un podeț de lemn pe sub care curgea un pârâu ce devea activ doar în sezoanele ploioase.
De aici, drumul urca ușor până da în centrul comercial al orașului unde se intersecta, în Răscruciul Mare, cu Ulița Mare, cea a neguțatorilor. După ce părăsea zona prăvăliașilor, drumul o ținea drept până la bariera Calafatului, prin mahalaua Măntulesii și peste Valea Tabacilor. Porțiunea cuprinsă între Valea Vlăicii și Valea Tabacilor va fi numită din a doua jumătate a secolului al XIX-lea “Strada Unirii”.
Prăvăliile ridicate de meșterii si neguțatorii orașului pe un segment din această stradă vor evolua de la construcții de lemn acoperite cu trestie și șindrilă până la clădirile cu două – trei etaje, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Zona comercială a străzii se formase de o parte și de alta a Răscruciului Mare, din locul unde aceasta întâlnea Ulița Episcopiei și până în răscruciul format cu Ulița Sfântului Dumitru.
Case lipite una de alta, cu prăvălie la stradă și dependințele în curtea din spate, se înșirau de o parte și de alta a uliței pavate cu scânduri de lemn, aglomerația clădirilor fiind vizibilă și în primul plan al Craiovei pe care îl cunoaștem, cel realizat în 1790 de generalul austriac Specht. În Răscruciul Mare, numit și Răscruciul de Pâine, se afla o piață de unde craiovenii își “săvârșeau trebile negoțiului de peste zi”.
Originile acestei piețe par să dateze din timpul epocii regulamentare, când Magistratul orașului propunea ca loc pentru “vânzare de carne, și zarzavaturi, poame, pește și oricare alte feluri de producturi care privește la îndestularea obștei, împărțite după osebirea isnafurilor sau a vănetorilor”, răscruciurile de pâine sau locul serdarului Panait. Piața urma să fie pavată cu piatră și închiriată la brutari, măcelari și precupeți. Brutarii vor închiria pivnițele prăvăliilor din apropiere pentru a păstra pâinea, ce trebuia să fie făcută din “făină de bună calitate, bine coaptă, fără miros și dreaptă la dreamuri”, după cum se îndatoraseră față de Sfatul Orășenesc pe la 1854. În 1865 Primarul și consilierii comunali, aleși în urma noii Legi administrative, vor cere mutarea localului brutarilor din Răscruciul Mare. Poate că noile autorități nu mai vedeau locul potrivit pentru o piață, tarabele comercianților așezate în stradă încurcând circulația pe această arteră a orașului. Un reper important al acestei străzi a fost Casinul Minerva. S-au păstrat puține relatări despre Casinul Minerva, vis-a-vis de care s-a aflat prăvălia cofetarilor Capșa din Craiova, în ciuda existenței sale îndelungate.
Cazinoul reprezenta în epoca locul preferat de întrunire al românilor, unde aflau cele mai recente evenimente la o cafea sau la un joc de biliard, puteau citi ziarele, ordonanțele municipalității sau puteau să încheie contracte comerciale. În sala Casinului Minerva au sărbătorit craiovenii după votul pentru unire al Adunărilor ad-hoc de la Iași și București din 11 octombrie 1857. Foaia comercială “Mercantilul” (1868 -1871), va reține numele unor firme din Craiova și, în cazul unora dintre ele, locul unde s-au aflat, ajutându-ne să ne formăm o imagine, fie și incompletă, a Străzii Unirii din această perioadă.
Multe magazine și ateliere, dacă nu chiar majoritatea acestora, se aflau în case închiriate. Des întâlnite par să fi fost prăvăliile băcanilor, cei mai mulți dintre ei fiind români, în care craiovenii puteau găsi ceai, cafea și alte coloniale, așa cum erau băcănia G. Ioanovits & Nepotul cu firma “La vaporul României” de lângă Casinul Minerva, băcănia “La Mihai Viteazul” a lui Ciacari & Co sau cea a lui Ganea Stancovici, în care se instalase și o agenție a Societății de asigurări austriece “Phoenix”.
Dacă băcanii erau, mai ales, autohtoni, numele farmaciștilor, Glatz, Fr. Pohll și Fr.C. Moss, arată originile străine ale acestora. Farmacia Glatz era peste drum de băcănia lui Ganea Stancovici. Numele Glatz apare în documente de pe la 1822, când este pomenit Ion Glațu, calfă de spițer în București. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea românii trecuseră la îmbrăcămintea croită din stofe, aduse de afară, femeile urmând moda de la Paris, iar bărbați pe cea de la Londra. Apar magazine de modă specializate pe sexe, unele dintre ele având inclus și câte un atelier de croitorie.
Și pe strada Unirii găsim o “Maison de modes et de lingerie”, aparținând Mariei Goldstein și situată în casele lui Statie Stoenescu. Pentru jobenurile domnilor sau pentru capișoanele și pălăriile împodobite cu pene ale doamnelor existau prăvălii specializate, așa cum era și cea a pălărierului P. Dimitriu. În “Noul magazin de bijuterii” al lui G. Silberman din casele lui Theodosie Nicolau de lângă farmacia Glatz, în cel al lui A. Sulder, proprietar al unui magazin de bijuterii și în București și care deschisese o sucursală și în orașul natal, deasemenea lângă farmacia Glatz și la bijutierul L. Taitelbaum, ce închiriase casele domnului Rigat, se puteau găsi bijuterii pentru doamne și domnișoare, ce urmau a fi purtate seara, puse în valoare de rochia decoltată sau carnetele de bal cu coperți din argint sau aur și cu paginile din plăci subțiri de fildeș, pe care urmau să fi scrise ordinea partenerilor de dans.
Probabil că în aceste magazine se aflau și diversele accesorii de la ținuta domnilor: ceasul cu lănțișor, ace de cravată, butonii de cămașă, monoclul cu rama de aur sau tabachera în care se păstra tutunul sosit de la Constantinopol, după cum anunța tutungiul Alexandru Dumitrescu, ce avea prăvălia “La doi lei de aur”, alături de spițeria Seyman. Alte nume de negustori și meseriași de pe strada Unirii ce apar în reclamele din săptămânalul “Mercantilul”, care în scurta sa apariție a surprins o fărâmă din comerțul ce se desfășura în prăvăliile acestei străzi, sunt: cofetarul Marcu Anastasiu, dentistul Lazăr Emanoil, tapițerul G. Ricke, magazinul de pânzeturi, cergi și saci Zieger & Hubl, prăvălia lui Moise A. Mendel, librăria lui Samitca, magazinul Rigat, magazinul de mobile I. Kohn & M. Spirt, etc.
Începând cu anul 1873 străzile orașului își schimbă aspectul, noul regulament de pavare a străzilor prevăzând adoptarea formei convexe și renunțarea la forma concavă cu șanț de scurgere pe mijloc. În locul pietrelor de râu începe a se pava cu piatra cubică, iar trotuarele se construiesc din bazalt artificial ce înlocuiește “pietricele mici și ascuțite de-ți rămâneau tocurile în ele. De o parte și de alta străzii, clădirile se dezvoltă pe înălțime și în adâncime. Casele Teodorei Bărbulescu, situate pe la 1885 lângă Librăria Samitca, erau compuse din trei corpuri de clădire, cel de la stradă având două nivele, iar celalalte două, un nivel.
Casele lui Nicolae Constantinescu de la nr. 55 erau, în jurul anului 1905, compuse dintr-o prăvălie și o cameră la parter, deasupra având un apartament cu mai multe camere. Pe la 1915 imobilul lui Aurel Geblescu aflat la nr.45, lângă casele Stoenescu, era compus din două apartamente despărțite între ele de un gang. Fiecare apartament avea o prăvălie și patru camere la parter și câte un salon și alte patru camere la etaj. O cameră mare și alta mai mică deasupra gangului, pentru fiecare apartament, erau situate la stradă. Între cele două corpuri se afla curtea cu o lățime de aproximativ 2 metri. În primăvara anului 1893, primarul orașului Ulysse Boldescu prezenta consiliului o listă a caselor “care amenință cădere și care sunt insalubre”, decizându-se dărâmarea lor, printre care se aflau și clădirile de pe strada Unirii de la nr. 50 ale lui Andrei Guran și cele de la nr. 53, proprietatea lui Grigorie St. Stoenescu, Ana Stoenescu și Epitropiei Bisericii Sfântul Ilie. Dar mai cu seamă casele lui Ștefan Geblescu situate la intersecția străzii Unirii cu cea a Sfântului Dumitru erau considerate “un adevărat focar de infecție”.Ștefan Geblescu își va demola în cele din urmă casele ce amenințau să se prăbușească, ridicând în loc un hotel cu restaurant, cafenea, berărie și “70 de camere de la 2 lei în sus”, dispuse pe trei etaje, ce va fi deschis la 10 iunie 1896.
Colțurile alăturate din acest răscruci erau ocupate de alte două hoteluri, de proporții mai reduse, vechi hanuri ce fuseseră transformate în a doua jumătate a secolului 19, Hotelul Theodoru și Hotelul Paris, în timp ce pe colțul opus se va ridica, cam în aceeași perioadă, Hotelul Minerva, pe locul vechiului Casin. Dacă Hotelul Theodoru, care dispunea și de restaurant propriu, reușea să se mențină în fața concurenței noilor hoteluri ce se ridicaseră la sfârșitul secolului al XIX-lea, Hotelul Paris va dispare din peisajul Craiovei, undeva în preajma primului război. Pe locul său se va realiza în anii ’30 o mică piațetă unde va fi instalată statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. O altă piață publică se realizase odată cu construirea Palatului Administrativ al județului Dolj (finalizat în 1913), clădire monumentală în stil neoromânesc, realizată după planurile arhitectului Petre Antonescu. Pentru piața din fața Palatului Administrativ fuseseră cumpărate și demolate imobilele din strada Unirii ale lui Ion G. Pleșea (în care se afla Magazinul Universal, la numărul 37), Andrei Dumitrescu și ale fraților Mendel, aflate pe partea stângă a străzii, între străzile Justiției și Primăriei. O altă expropiere în această zonă, pentru cauză de utilitate publică, se va face în 1939 când va fi demolat imobilului moștenitorilor I. Teodorescu-Pașa, de pe colțul cu strada Bibescu. Cam în aceeași perioadă cu construcția Palatului Prefecturii își ridica un nou sediu Banca Olteniei, pe colțul format de Strada Unirii cu Strada Justiției unde, până în 1913, se aflase Institutul grafic “Samitca”. În aceeași clădire, își va desfășura activitatea și Hotelul Palace, proprietate a Băncii Olteniei. Tot pe Strada Unirii se aflau și librăriile lui Benvenisti și Filip Lazăr. Imaginea străzii Unirii începe să ne devină cu adevărat cunoscută de pe la începutul secolului al XX-lea, odată cu apariția primelor cărți poștale. Magazinul lui “L.Mischonzniky & Co”, mare depozit de piane și pianine “din cele mai renumite fabrici din lume” (1907), prăvălia în care se afla pe la 1909 Biroul tehnic, agricol și industrial al Societății anonime “Plugarul”, unde se putea găsi motoarele cu benzină și gaz sărac “Kosmos”, garnituri de treierat, postamente pentru mori, pietre de mori franțuzești, pluguri, sonerii electrice, telefoane și multe altele, “Bazarul de Italia” de la numărul 66 al doamnei Sale H. Nadler, ce avea ca activitate “comerțul cu haine gata pentru bărbați și dame” (prin 1915), “Postăvăria modernă” a asociaților Erotocratos Langusis și Mateescu Matei (comerț de postăvărie, mușamale, covoare etc – în 1923) sau magazinul cu “haine bărbătești, dame și copii” al lui Emanuel David și al fiului său, Leonida David, asociați cu Leon Abramovici din București, cu emblema “La Amiralul Englez”, aflat pe colțul cu strada Lipscani și compus din două prăvălii, pivnițe și camere la etajul 1 (descriere din 1930), de la numărul 65, sunt câteva dintre magazinele ce apar în aceste cărți poștale. Imaginile luate la distanță de două, trei decenii surprind evoluția arhitecturală a străzii, cel mai bine observându-se transformările în porțiunea de la intersecția cu strada Edgar Quinet, unde mai multe clădiri câștigă în înălțime câte un etaj. În anul 1926 funcționau în Craiova 15 farmacii, 6 dintre ele înființându-se după 1921. Distanța minimă dintre drogherii și farmacii era reglementată la 200 metri, conform articolului 126. În această perioadă, pe Strada Unirii erau farmaciile “La arab”, la nr.2, proprietar fiind farmacistul Nicolae Petrescu, “Aurora”, la nr.49, farmacist diriginte – Constantin Pictorian, “Sfânta Treime”, la nr.58, farmacist diriginte – Petre Crăsnaru, “Crucea Albă”, pe colțul cu strada Lipscani, farmacist Gh.N. Dancu, “Crucea de Aur”, la nr.82, proprietatea domnișoarei Stela Ștefănescu și drogheria “Vera Violeta” a lui Bănică J. Stănescu, la nr.36. Farmacia domnișoarei Ștefănescu, aflată la parterul hotelului New York (fost Geblescu), se numise până în 1927 “Crucea Roșie”, Societatea Națională de “Crucea Roșie” intervenind însă pentru schimbarea emblemei de la firma farmaciei.Numele străzii se va schimba pentru o vreme în Calea V.I. Lenin, mărfurile din magazine se vor schimba și ele, dar nu și aspectul străzii care va rămâne un Corso ala Craiovei, chiar și sub comuniști, până spre sfârșitul anilor ’80. Învechite și prost întreținute, clădirile de pe Strada Unirii vor fi însă puternic afectate de marele cutremur din 1977. Sosit la Craiova, Nicolae Ceaușescu decidea demolarea zonei comerciale a Străzii Unirii până în hotelul Minerva care, rămas împreună cu hotelul București (fost Geblescu) cap de perspectivă.
SURSA – NET https://craiovadeieri.wordpress.com/2016/08/23/strada-unirii-zona-comerciala/
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/09/arville-belgia.html
-->
Răspunsuri