Alhambra, mai târziu Alhambra–Excelsior, a fost un teatru de revistă românesc ce a activat în perioada interbelică în municipiul București. A fost înființat în toamna anului 1930 de către Nicușor Constantinescu, Nicolae Vlădoianu și Ion Vasilescu, cu toții foști angajați ai teatrului condus de actorul Constantin Tănase “Cărăbuș”. Sediul „Alhambrei” s-a aflat mai întâi în strada Sărindar (azi, Constantin Mille), pe locul unde în zilele noastre se găsește Teatrul Mic din București, apoi, din 1936 în clădirea actualului Teatrului de Comedie. În lunile estivale, reprezentațiile de la „Alhambra” erau găzduite de grădina Colos din Calea Victoriei. Teatrul și-a închis porțile în anul 1940. Înființarea noului teatru a fost determinată de rațiuni deopotrivă artistice și financiare. Pe de o parte, Constantinescu și Vlădoianu erau nemulțumiți de maniera de alcătuire a spectacolelor lui Tănase, lipsită de o unitate narativă și, din punct de vedere muzical, sprijinită exclusiv pe șlagăre importate din Vest. Argumentele bănești țineau de faptul că teatrul „Cărăbuș” opera numai pe durata verii, obligându-și angajații să găsească alte contracte pe timpul anului; noul teatru “Alhambra”, în schimb, era prevăzut să aibă stagiune plină. Primul succes fulminant al teatrului nou înființat s-a produs în vara anului 1931, la grădina Colos, unde galeria (ocupanții locurilor celor mai ieftine) a fost puternic marcată de cântecul „Suflet candriu de papugiu” (o compoziție mai veche a lui Ion Vasilescu care abia acum era adusă în fața publicului), aplaudând frenetic și cântând împreună cu actorii aflați pe scenă. Unul din dezideratele conducerii teatrului era să propage un repertoriu de cântece original, autohton, care să rivalizeze cu șlagărele străine prezente în spectacolele altor companii de revistă din țară. Pentru aceasta a fost convocat tânărul compozitor Vasilescu, fost colaborator al cuplului Constantinescu–Vlădoianu la teatrul „Cărăbuș”, care până la venirea în „Alhambra” nu avusese ocazia să se remarce ca autor de cântece. În noiembrie 1933, odată cu lansarea spectacolului Inimi de ciocolată, teatrul oferă publicului un repertoriu în întregime original, compus de Ion Vasilescu. Tot în această stagiune teatrul începe să colaboreze și cu alți compozitori – de pildă, Ionel Fernic, Gherase Dendrino și Claude Romano. În septembrie 1936, teatrul se stabilește în sala Excelsior (radical refăcută pentru această ocazie) din str. Bălăceanu, actuală Sf. Dumitru. Tot acum, instituția își schimbă numele în Teatrul de reviste-operete „Alhambra–Excelsior”. Noua stagiune se deschide cu revista 101 Alhambra Melody (pe numele complet Alhambra-Excelsior cu 101 melodii) prilej care îi aduce teatrului cel mai mare succes de până la acel moment; este vorba despre un nou cântec în stil românesc semnat de Vasilescu, „Glasul roților de tren”. În vara lui 1938, Nicolae Vlădoianu are ideea de a o invita într-un spectacol viitor pe Maria Tănase, la acel moment cunoscută doar prin apariții radiofonice. Cu piesele „Mi-am pus busuioc în păr” și „Habar n-ai tu” ea a obținut un mare succes de public. Reprezentațiile teatrale pe timp frumos aveau loc în grădina de vară iar cele pe timp rece în clădirea cinematografului Capitol. Cele două imobile se află în proprietatea statului și figurează pe lista monumentelor istorice din București la pozițiile 957 și 1502. Statul nu a alocat, dupa Revoluție, niciun ban pentru restaurarea lor. Clădirea cinematografului Capitol a fost construită la începutul secolului al XX-lea de marele arhitect Nicolae Nenciulescu, proiectantul Palatului Regal. Inițial, destinația sa era de clădire de locuit, dar după câțiva ani proprietarul ei decide să o transforme în cinematograf. Denumirea inițială a fost Cinema Clasic, iar grădina s-a numit la început Teatrul de vară Alhambra.
Abia după 1930, numele se schimbă în Cinema Capitol. La scurt timp după deschidere, Capitol ajunge una dintre cele mai luxoase și elitiste săli de cinema nu doar din București, ci și din sud-estul Europei. Sala unde rulau atât primele documentare românești, cât și marile filme ale vremii, era mereu plină. Printre spectatori se numărau personalități culturale marcante ale epocii și însuși regele Carol I. Poate cel mai spectaculos eveniment din istoria acestui spațiu este asasinarea unui miliardar sârb în anul 1938, în timpul ce rula filmul expresionist a lui Fritz Lang, “M”. Împușcătura nici măcar nu s-a auzit în sală, din cauza coloanei sonore a filmului. În anul 1948, clădirea Cinema Capitol și Grădina de vară sunt naționalizate, dar continuă să funcționeze ca cinematograf până la cutremurul din 1977, care provoacă avarii grave la structura și acoperișul clădirii. După o serie de modificări și reparații, cinematograful Capitol se redeschide și funcționează până după Revoluție. În anul 1991, Cinema Capitol și Grădina de vară Capitol intră în administrarea Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor RomâniaFilm”, iar la scurt timp, ambele sunt închise și, din acel moment, nu se mai face niciun fel de investiție. Deja puternic afectate de cutremurul din 1977, fostul cinematograf și fosta grădină de vară intră într-un proces lent de degradare. Chiar și după intrarea sub protecția legii monumentelor istorice, cele două clădiri continuă sa se degradeze pe zi ce trece. În situația actuală, fostul Cinema și fosta Grădină de vară Capitol par ținta perfectă pentru dezvoltatorii imobiliari. Parcela de teren pe care se întinde ansamblul de două monumente istorice ocupă o suprafată de 1040 de metri pătrați în zona zero a Capitalei. Terenul valorează în acest moment, pe piața imobiliară, aproximativ un milion și jumătate de euro. Este arhicunoscut faptul că restaurarea unei clădiri de patrimoniu costă de câteva ori mai mult decât construcția de la zero a unei clădiri noi – în cazul Capitol, restaurarea ar costa câteva milioane de euro.
Cinematograful (Teatrul de vară) Capitol, denumire inițială: Teatru Cinema Clasic este situat pe bulevardul Elisabeta, la nr. 36. În 26 mai 1912, ziarul Rampa anunța inaugurarea Cinema Clasic. În 1923, cu ocazia schimbării proprietarului și a reluării programului de proiecții după o pauză cauzată de primul război mondial, Cinema Clasic își făcea deschiderea în fața publicului cu filmul în 5 acte, ”Țigăncușa de la iatac”. La câțiva ani după schimbarea numelui în Capitol, aparatul de intrare și foaierul au fost radical transformate prin intervenția realizată de arhitecta Henrieta Delavrancea Gibory, în stilul modernist Bauhaus. Fațada a suferit diverse agresiuni pe parcursul timpului iar sistemul de afișaj pentru posterele de film, inedit în perioada interbelică, acum nu mai este funcțional. În spatele cinematografului se află Teatrul de vară Capitol, inițial numit Alhambra, cu intrarea și “ieșirea prin Sărindar“, actuala stradă Constantin Mille. Ambele clădiri sunt monumente istorice, cu relevanță locală. Parcela pe care se întinde ansamblul de clădiri are o suprafață de 1040 metri pătrați, din care Teatrul de vară ocupă aproximativ 410 metri pătrați.
Ansamblul de clădiri are ieșire de 16 metri spre Bulevardul Elisabeta și 15 metri spre Strada Constantin Mille, fiind încadrat la est de Cinema Festival (actualul Club Krystal) și la vest Hotel Cișmigiu și Institutul de Mecanică a Solidelor. În urma naționalizăriii din anul 1948 Cinema Capitol și Teatru de vară Alhambra trec în proprietatea și administrarea statului, prin Ministerul Artelor și Informațiilor. Ulterior Teatru de vară Alhambra devine Grădina Capitol, cu adresa pe str. Constantin Mille, fosta Sărindar. Cinema Capitol este redenumit Cinema I.C. Frimu și pierde, pe lângă identitate, semnalul luminos. Bd. Elisabeta primește numele de bd. 6 Martie, cunoscut ca “șase a treia”. Cutremurul din 1977 afectează ansamblul, rezultând avarii semnificante la nivelul structurii cât și la nivelul acoperișului. În perioada 1977 – 1989 se realizează o serie de intervenții modificări arbitrare, în cazul ambelor imobile: La edificiul Teatrul de vară din str. Constantin Mille se îndepărtează statuile de pe fațadă cât și o parte din decorațiuni; aparatul de intrare este recompartimentat, eliminând scările pentru a face loc unui grup sanitar; ușa de acces este înlocuită; se adaugă un nivel intermediar destinat noii camere tehnice de proiecție; accesul la balcon se realizează prin instalarea unor scări metalice în grădina de vară, iar la Cinematograful din Bd. Elisabeta subsolul și grupurile sanitare sunt utilizate în comun cu Cinematograful Festival (vecin).
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/noyales-franta.html
-->
Răspunsuri