Vila Drăghiceanu din municipiul Câmpulung Muscel, județul Argeș, este considerată cea mai mare şi cea mai frumoasă vilă din acest oraș. Ea este localizată în partea de Nord-vest a oraşului, într-un parc foarte frumos, chiar pe creasta platoului Grui, Strada Lascăr Catargiu, nr.38.  Edificiul a aparţinut lui Matei Drăghiceanu, personalitate marcantă a vieţii publice din România, fiind primul inginer minier din ţara noastră. Vila Drăghiceanu este de o măreţie rar întâlnită, având ornamente ce amintesc de marile palate. Ea se află acum într-un stadiu de deteriorare îngrijorător, iar micul turn de pe acoperişul foişorului a fost dărâmat şi ornamentele sunt parţial distruse. În prezent, în Vila Drăghiceanu funcţionează actualul spital TBC al orașului.

Sitalul de Pneumoftiziologie (TBC) acordă servicii de spitalizare continuă, servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi sau servicii paraclinice necesare pentru asigurarea de servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici sau servicii medicale într-o singură specialitate, avand în dotare echipamentele şi aparatura medicală necesare pentru furnizarea serviciilor medicale corespunzătoare specialităţilor aprobate în structura organizatorică aprobată. Proporţia bolnavilor externaţi din Spitalul de Pneumoftiziologie Campulung care se reinternează, pentru patologie de acelaşi tip, într-un interval de 48 de ore de la externare, este sub 5%. Proporţia bolnavilor transferaţi din Spitalul de Pneumoftiziologie Campulung într-un alt spital, pentru patologie de acelaşi tip, într-un interval de 72 de ore de la internare este mai mica de 0,05%.

Conform Ministerului Sanatatii, Spitalul de Pneumoftiziologie Campulung este incadrat la clasificarea V conform ordinului ministrului sanatatii nr. 323/2011, modificat de ordinul nr. 441/2015.

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/07/neustadt-baden-wurttemberg-germania.html

 

 

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->