Podul Ştefan cel Mare din municipiul Timișoara, denumiri vechi - la Ancora, Franz Iosef sau de la Gara), denumire actuală – General Eremia Grigorescu, asigură trecerea autovehicolelor și pietonilor peste râul Bega. Podul s-a construit pe locul unuia vechi de lemn, care în anul 1891 a fost înlocuit cu unul din fier proiectat de inginerul Toth Robert. Astăzi vedem un pod de beton care a fost construit în anul 1957, care face legătura dintre cartierul Iosefin şi Gara de Nord și are o deschidere de 32 de metri şi o lăţime de 50 de metri dintre care 12 metri sunt alocaţi părţii carosabile. Podul este străbătut şi în prezent de linia de tramvai cu dublu sens. Se sprijină pe grinzi rezemate pe console şi are suprastructura din beton armat şi infrastructura din beton.
Despre podul de fier se zice că a fost cel mai frumos pod de pe Bega. I se spunea şi podul Eiffel, după o legendă conform căreia ar fi fost construit pe baza unui desen al lui Gustave Eiffel, cel care a proiectat şi turnul din Paris. În realitate a fost proiectat de inginerul Toth Robert. Pentru calcule, proiectantul s-a folosit de teoria şi metodologia de calcul pentru grinzi în formă de arc, elaborate de către cunoscutul profesor W. Ritter („Der elastische Bogen”) de la renumita universitate politehnică de la Zürich. Dimensionarea elementelor s-a făcut conform normativelor şi instrucţiunilor elaborate de către Ministerul Comerţului şi Transporturilor din Budapesta. Podul avea o deschidere de 30 metri. Infrastructura s-a executat din cărămidă fabricată la Timişoara. În interior, pentru o mai bună preluare a încărcărilor s-a prevăzut şi s-a executat un miez de beton. Suprastructura a fost alcătuită din cinci arce circulare cu două articulaţii, cu distanţa de 1,60 metri între ele. Partea carosabilă avea o lăţime de 5,60 metri. Pentru circulaţia pietonilor s-au construit câte două trotuare în consolă, fiecare de 1,50 metri lăţime. Pentru suprastructura podului s-au consumat 45.885 kg oţel turnat, 3.590 kg de fontă (pentru parapetele trotuarelor) şi 2.600 kg oţel pudlat pentru aparatele de reazem. În total 52075 tone de material metalic. Tablierul podului a fost confecţionat în totalitate la atelierele de la Reşiţa acordându-se o deosebită grijă calităţii. Montajul a fost realizat, conform contractului, tot de către specialiştii uzinei de pe Bârzava. Calea s-a realizat din podele de stejar. La proiectarea podului s-a luat în vedere şi cerinţa estetică. La terminare, Podul Ancora de Aur a devenit cel mai frumos pod timişorean.
Deși neconstruit de Eiffel, acest pod a intrat totuşi în istoria podurilor, deoarece a fost primul pod rutier deschis circulaţiei publice din întregul Bazin Carpatic construit din oţel turnat. Inaugurarea podului a avut loc în anul 1891. Podul a primit numele de la clădirea şi cafeneaua Ancora de Aur (Goldener Anker, Aranyhorgony) din vecinătatea lui. Cu ocazia vizitei efectuate la Timişoara, regele Franz Iosif a acceptat ca noul pod, realizare deosebită a timişorenilor, să-i poarte numele. Locuitorii oraşului s-au mândrit cu noua achiziţie, editând mai multe cărţi poştale ilustrate. Podul Ancora de Aur i-a slujit mulţi ani pe timişoreni şi pe cei ce veneau în capitala Banatului. În anul 1899, pe pod au fost montate şi şinele liniei de tramvai care circula între Gara Mare şi Cetate. Cu aceasă ocazie, podul a fost lărgit, adăugindu-i-se încă două arce parabolice, confecţionate tot de către uzinele reşiţene. După primul război mondial, numele podului a fost schimbat în Podul Ştefan cel Mare. În anii 1930, datorită traficului crescut, mai ales cel cu tonaj mărit, podul a dat semne de oboseală, impunându-se înlocuirea lui. Lipsa fondurilor însă a zădărnicit construirea unui pod nou. În perioada anilor 1940, ing. Polen Ioan, şeful serviciului de resort din cadrul primăriei oraşului de pe Bega, a întocmit proiectul unui nou pod de beton armat. Investiţia a fost aprobată, dar din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial, lucrările nici nu au fost începute. Bătrânul pod trebuia să mai reziste un timp. A fost demolat abia în anul 1956. Proiectanţii bucureşteni ai noului pod de beton armat au dorit să salveze părţile refolosibile ale podului vechi şi au propus oficialităţilor de atunci ale oraşului construirea unor pasarele pietonale, prin reutilizarea arcelor şi a parapetelor aflate încă în stare bună, dar edilii au considerat că metalul este mai folositor dacă ia drumul topitoriei. Astfel, nu ne-a rămas nimic dintr-o construcţie importantă a Timişoarei, un pod care ar fi putut fi un renumit monument tehnic, demn de vizitat atât de turişti, cât şi de specialişti sau studenţi.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/istoria-jocurilor-olimpice-3.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri
TIMIȘOARA - capiatală a culturii eupene în acest an!