Biserica “Adormirii Maicii Domnului”din localitatea Cândești, comuna Vernești, județul Buzău, este vechi lăcaș al cultului ortodox, cu statut de monument istoric, recent renovat, prin contribuția enoriașilor, de către părintele paroh Ștefan Dorel Mihăilă. Biserica a fost ctitorită în anul 1650 în cimititul satului, pe terenul boierului local Cândescu. Precizez de la început că aceasta nu este biserica parohială a satului, localitatea având încă o biserică, mai mare, ctitorită mult mai târziu (anul 1824). Biserica Adormirii Maicii Domnului din localitatea Cândeşti este una din cele mai vechi biserici din judeţul Buzău, pictura originală a lăcaşului de cult, din secolul al XVII-lea, fiind integral.
Cândești (fostă comună de sine stătătoare) astăzi este un sat de aproximativ 3000 de locuitori, aparținând comunei Vernești, atestat documentar pentru prima dată în anul 1580, prin unele acte de proprietate ale epocii, pe moșia familiei boierești Cândescu. În 1925, comuna Cândești avea 1800 de locuitori și făcea parte din plasa Nișcov a județului Buzzău. În 1950, a fost inclusă în raionul Buzău al regiunii Buzău și apoi (după 1952) al regiunii Ploiești. Comuna a fost desființată în 1968, satul fiind arondat comunei Vernești, din nou-reînființatul judeș Buzău
Vernești este o comună din județul Buzău care include și satele: Brădeanca, Cândești, Cârlomănești, Mierea, Nenciu, Nișcov, Săsenii Noi, Săsenii pe Vale, Săsenii Vechi și Zorești, fiind situată la 4 km N-V de orașul Buzău, pe malul drept al râului cu același nume. Comuna este traversata de șoseaua națională DN10 Buzău – Brașov) și calea ferată Buzău – Nehoiașu fiind deservită de stațiile Vernești și Cândești. Din șoseaua DN 10 la Vernești se ramifică șoselele județene DJ100H, care duce în susul Nișcovului spre Tisău și mai departe Mizil (Prahova) și DJ205, care duce de-a lungul versantului sudic al Dealului Istrița către Merei și Năeni. La recensământul din anul 2021 comuna număra 9008 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2011 – 8633 locuitori) dintre care: români – 81,18%, romi – 9,91% și restul – necunoscută sau alte etnii. Componența confesională a comunei buzoiene Vernești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 89,84% și restul – nedeclarată sau alte religii. În istorie comuna a fost subiectul mai multor organizări administrative. Din 1950 comuna aparține județului Buzău. În comună sunt numeroase obiective de vizitat, enumăr câteva:
- Situl arheologic “Coasat Popii” – 800 m vest de Cândești – sec 6-7
- Situl arheologic “Cetățuia” Cârlomănști- așezări din Epoca Bronzului, perioada Halstatt și perioada Latene
- Biserica Sf Ioan – Săsenii Noi – 1841 monument istoric
- Biserica Adormirii Maicii Domnului – Cândești - 1650 – monument istoric
- Biserica Sfinții Voivozi – Cândești – 1824
- Conacul Cândeștilor – Cândești – sec 17
- Biserica Buna Vestire – Verenești (1714 - 1715)
- Crucea dintre vii (1724) de lângă biserica „Sfântul Ioan Blagoslovul” din Săsenii Noi – monument funerar memorial
- Crucea de piatră din secolul al XIX-lea de pe DJ205 de la Zorești – monument funerar memorial
- Alte 9 situri arheologice dintre care cele mai cunoscute sunt: crama veche din secolele al XVIII-lea–al XIX-lea din marginea vestică a fostului sat Valea Teancului (acum parte din satul Zorești) și așezarea geto-dacică de la vest de același sat, din vârful Țigănoaia.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/10/bavikhove-olanda.html
ÎȚI MULȚUMESC!
Răspunsuri