Biserica de lemn din Străoane de Sus este un monument istoric aflat pe teritoriul satului desființat Străoane de Sus din comuna vrânceană Străoane. Edificiul datează din veacul al XVIII-lea fiind opera meșterilor populari locali, care au depus întreaga lor măiestrie în lucrătura lemnului. Are forma tradițională de cruce, cu o singură turlă unde era instalat în vechime clopotul bisericii. Pereții bisericii au fost înăltati pe o temelie puternică din lemn, având la partea superioară perechi de console crestate în trepte. Interiorul este acoperit de o boltă semicilindrică, longitudinală, comună celor doua încăperi. Acoperisul din sită, asemenea bisericilor moldovenești, prezintă streșini extrem de largi, având rol de protejare al întregului edificiu. În interior pereții sunt văruiți și tencuiți. Pe ei sunt atârnate icoane frumos pictate și înrămate, atât icoanele de pe pereți, cât și cele de pe catapeteasmă, sunt lucrări artistice de mare valoare a căror autor nu este cunoscut. Biserica de la Străoane se poate încadra tezaurului de arhitectură populară al țării, atât prin specificitate zonală, cât și prin formele și volumele sale. Fiind atrasă atenția forurilor superioare asupra valorii artistice și importanței ei istorice, de către Alexandru Străoneanu Balaș, biserica a fost declarată “monument istoric și de artă” aprobându-se protejarea și restaurarea ei. Operația de renovare a început în anul 1982. Lăcaşul este o simbioză fericită între stiluri arhitectonice din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Biserica „Sfântul Nicolae” din Străoane de Sus este o creaţie unică în spaţiul religios vrâncean, considerată de specialişti o perlă a artei populare, de o frumuseţe izbitoare, contrastînd prin verticalitate cu bisericile de lemn obişnuite din Vrancea arhaică. Dacă adăugăm că tradiţia locului susţine că primul lăcaş de cult din lemn a fost ridicat în timpul domnitorului Ştefan Cel Mare, există toate argumentele ca biserica „Sfîntul Nicolae” din Străoane de Sus să fie una din cele mai interesante construcţii de lemn din judeţ. Lăcaşul este în formă de cruce, cu intrarea pe latura de vest, ce aminteşte de bisericile din Muntenia mai degrabă, decît cele din Moldova. Impresionează de la început pridvorul extraordinar, la care se ajunge pe o scară de lemn, biserica fiind construită pe o impozantă fundaţie. Deasupra uşii de la intrare se află un fel de Pisanie, în alfabet chirilic, săpată în lemn, cu o cruce la mijloc, iar de o parte şi de alta, numele ctitorilor: „Lupu, Vasile, Drăghici, Stroe”. Dacă pridvorul pare rupt dintr-o biserică muntenească, acoperişul este unul clasic moldovenesc, cu streşini extrem de largi, care au apărat lăcaşul de ploi şi i-au permis să ajungă pînă în zilele noastre. Abandonată un timp, devenită biserică de cimitir, în care nu se mai oficia niciun serviciu religios, biserica a avut şansa să fie inclusă după 1970 pe Lista Monumentelor Istorice, iar în anii 80 a beneficiat de o primă fază de restaurare, care s-a concretizat prin înlăturarea zidului împrejmuitor, ridicat în 1918, repararea pridvorului, consolidarea construcţiei şi înlocuirea multor bârne de lemn putrezite.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/01/savona-italia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri