12253849480?profile=RESIZE_400x

Biserica evanghelică fortificată din localitatea Ighișu Nou, județul Sibiu, a fost construită în secolul al XIV-lea și figurează pe lista monumentelor istorice 2010, cu următoarele obiective:

  • Biserica evanghelică fortificată, secolul al XIV-lea - al XVIII-lea;
  • Incintă fortificată, cu turn de poartă, bastion, turnul semicircular și zwinger, secolul al XVI-lea.

12253850460?profile=RESIZE_400x

Biserica este așezată în interiorul unei incinte. Este printre cele mai bine conservate fortificații țărănești din județul Sibiu. Pe vremuri, intrarea în biserică se făcea prin intermediul portatului vestic care afișează cinci arcuri frânte susținute de colonete ce se termină cu capiteluri ornamentate cu movite vegetale. Odinioară, portalul avea o hersă și ușa putea fi blocată cu un par transversal, capetele lui fixându-se pe locașuri care s-au păstrat până astăzi. În prezent intrarea în biserică se face prin latura sudică. Pereții au o grosime considerabilă de circa doi metri, acest lucru putând fi observat în golul ferestrei sud-estice. După 1970 nava bisericii a fost reamenajată prin adăugarea unui tavan cu stucaturi; corul păstrează vechea boltă cu penetrații, care se sprijină pe colonete bogat decorate.

12253850475?profile=RESIZE_400x

Pe peretele nordic se află un tabernacul decorat cu motive vegetale. Tabernaculul aflat pe peretele de pe latura nordică este opera unui meșter necunoscut, același care a efectuat lucrări și la bisericile de la Boian, Dupuș, Valea Viilor și Bazna. Bastionul rotund din colțul de sud-est al incintei, construită în anul 1515 și supraînălțată în secolul al XVII-lea, domină panta domoală a colinei. Meterezele ultimului său etaj sunt mascate de frontoane ornamentale, compuse din cărămizi zidite oblic, la fel ca în cazul Turnului Olarilor din Sibiu. Unul din clopotele aflate în turnul vestic a fost făcut în anul 1496, dovadă stând inscripția existentă pe el, iar orga bisericii datează din anul 1775. Toate cele șase niveluri ale turnului erau prevăzute cu guri de tragere. Astăzi, preotul local a organizat într-o clădire aflată lângă biserică în partea sud-vestică, un muzeu care prezintă vizitatorilor exponate donate de către familiile sașilor care au părăsit satul.

12253850297?profile=RESIZE_400x

Ighișu Nou, mai demult Ibișdorful Săsesc, Ibișdorf sau Ighișdorful Săsesc (în dialectul săsesc - Eibesterf, în germană - Sächsisch-Eibesdorf, Eibesdorf sau Abesdorf, în maghiară - Szászivánfalva, Ivánfalva sau Izséptelke) este o localitate de 1235 locuitori, în județul Sibiu, aparținând de municipiul Mediaș. Localitatea a fost amintită pentru prima oară într-un document din anul 1305 al Capitulului de Alba Iulia, în care comitele Gregor, fiul lui Apa, și un alt Gregor, fiu al lui Nicolae, își împart câteva pământuri și sate.

12253851081?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/12/roma-italia.html

ÎȚI MULȚUMESC!

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->