10995213082?profile=RESIZE_400x

Casele domnești Doamna I.N.Butculescu din orașul Urlați, județul Prahova, denumire alternativă - Casa Domnească cu cramă, este o clădire monument istoric situată concret în Valea Crîngului, localitate componentă a orașului Urlași. După tradiție construcția ar fi una din reședințele vremelnice ale lui Constantin Bâncoveanu. Amplasarea sa în mijlocul fostelor vii vremelnice ale Brâncoveanului, pare-se de vreo 10 ha, într-un punct de unde se putea supraveghea întreaga vale a Cricovului Sărat, sprijinită de aserțiunile lui Radu Greceanu, în cronica vieții domnului, după care toamna la culesul viilor domnul obișnuia să zăbovească prin vii câteva zile (bunăoară se știe că în toamna lui 1705 domnul vine la viile sale de la Scăeni, unde stă 5-6 zile), ca și de faptul că în 1711, deși primise poruncă din partea vizirului să se oprească la Gherghița, în gura Urlaților la Albești, s-au mutat stabilind aici tabăra militară, iar în apropierea viei, în cartierul Mărunțiș, se află două cruci de piatră contemporane domniei sale, sunt câteva argumente care sprijină ideea ctitoriei brâncovenești. Construcția, compusă din subsol și parter înălțat, a servit drept locuință și cramă. Subsolul (folosit pentru tescuirea strugurilor, prepararea și depozitarea vinurilor și a uneltelor viticole) este accesibil doar din exterior. Una din pivnițe nu este situată sub parter, ci sub terasa clădirii, o parte întinzându-se și sub pământ. Din această pivniță pornește un tunel cu înălțimea de 180 cm și lățimea de 70 cm, care nu poate fi explorat. Parterul cuprinde 10 încăperi de locuit cu holuri și un pridvor acoperit, susținut de stâlpi din lemn și arcade. Pereții clădirii sunt din cărămidă tencuită (interiorul pivniței netencuit). În aripa stângă, pereții sunt căptușiți la exterior, cu piatră cioplită. Grosimea pereților la parter este de 45 cm, iar la pivniță de 80 cm (pereții despărțitori interiori doar de 60 cm). La fațadă, clădirea beneficiază de două contraforturi masive. Construcția își păstrează în mare parte forma originală, intervențiile ulterioare fiind mai evidente în aripa stângă și la pivniță. Stilul construcției este vădit popular. După cutremurul din 1977, edificiul a necesitat unele reparații.

10995213495?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/01/maldive.html

ÎȚI MULȚUMESC!     

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Ca de obicei, o altă retrospectivă interesantă! Smile.gif

  • Acest răspuns a fost șters.
Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->