Castelul baronului Vécsey se află în centrul orașului Livada, județul Satu Mare, în mijlocul unui vast parc dendrologic. Ansamblul este compus din clădirea rezidențială, monument istoric, și o serie de anexe, neclasate ca monument. Despre construcția castelului actual există mai multe ipoteze. Unele surse îi atribuie construcția castelului Baronului István Vécsey, între anii 1760 -1764, altele Baronului Miklós Vécsey, între 1740-1746. Mai multe informații, ce ar putea duce la o clarificare a dilemei, găsim în genealogia familiei. Dacă într-adevăr castelul ar fi fost construit între 1740 și 1746, atunci cel mai probabil comanditar ar fi fost István Vécsey.
Acesta s-a căsătorit în 1748 cu Judit Festetics de Tolna (născută în Sasinkovo, Slovacia, în 1727) și a murit în 1802. Totuși, o ipoteza mai probabilă ar fi cea care datează construcția castelului între 1760 și 1764. Și în acest caz, comanditarul a fost probabil tot István Vécsey. Miklós (Nicolae) Vécsey, fiul acestuia și al lui Judit Festetics de Tolna, s-a născut la Keszthely, în Ungaria – unde se află un foarte frumos palat al familiei Festetics – în 1749, fiind deci prea tânăr pentru a putea coordona construcția reședinței din Livada. Castelul este o clădire rectangulară, alcătuită din subsol, parter, etaj și pod. Volumul său masiv, curtea interioară și colțurile amplificate ce imită bastioane de apărare, amintesc de castelele renascentiste. Fațadele sunt tratate sobru, cu decorațiuni ce se limitează doar la ancadramentele baroce ale ferestrelor și brâul care desparte parterul de etaj (element specific arhitecturii renascentiste).
Fațada principală este singura care este tratata diferit. Aceasta se remarcă printr-un pavilion în trei axe ce are la parter un portic cu trei arcade. La etaj, cele trei axe sunt delimitate de pilaștri cu capiteluri dorice iar ferestrele curbate au ancadramente baroce. Streșinile sunt decorate la capete cu elemente zoomorfe – capete de dragoni. Interiorul clădirii mai păstrează o serie de elemente originale : scara principală din marmură roșie, grilajul metalic ale cărui modele se regăsesc și pe poarta de acces a clădirii, un ancadrament de ușă. Accesul în clădire este marcat de un portal baroc deasupra căruia se află blazonul familiei. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, clădirea era terminată și înconjurată de o grădină franceză. În fața castelului, a fost amenajată o curte de onoare, în centrul căreia se afla un rond de flori cu o fântână arteziană, în prezent aproape distrusă. Anexele încadrează perimetral curtea de onoare din fața reședinței.
Se disting patru corpuri, fiecare având în trecut destinații specifice: locuințele personalului, grajdurile – transformate în garaj, atelier și spații de depozitare – și o bibliotecă despre care se spune că adăpostea un număr impresionant de cărți valoroase, dintre care o mică parte au fost salvate și se găsesc azi la Muzeul Maramureșului. La sfârşitul lunii octombrie 1944, castelul Vécsey a fost loc de staţionare pentru comandamentul armatei ruse. Războiul și naționalizarea au pecetluit soarta castelului. Mobilierul interior a dispărut, apoi clădirea goală s-a utilizat ca și depozit. Pentru un timp, în castel se organizau tabere de vară, dar în incinta acesteia a funcționat și un orfelinat. Clădirea a mai funcţionat şi ca şi sediu pentru Gospodăria Agricolă de Stat, iar din 1962, după încetarea activităţii acesteia a luat fiinţă ,,Staţiunea de Cercetare Agricolă" pentru terenuri podzolice, sediul avându-l tot în castelul lui Vécsey. Din 1990, castelul este gol. Pe hârtie este încă proprietatea Statului Român și se află sub folosința fostei Direcții de Tabere și actualei Direcții pentru Sport și Tineret. Moștenitorii se judecă pentru clădire și pentru domeniului aparținător. Direcția Taberei mai întâi nu avea bani, dar acum cu procesul, nici interes nu are să schimbe vreo țiglă de pe clădire. Moștenitorii încă nu au redobândit castelul. Astăzi în castelul, care cândva arăta faima şi puterea familiei Vecsey, este lăsat să se dărâme, acoperişul deja dă semne de şubrezire. Lipsesc câteva burlane iar apa de ploaie pur şi simplu spală pereţii castelului. Clădirea nu are nici măcar o sticlă în ferestre, au rămas câteva paturi şi saltele de pe vremea când acolo mai mergeau copii în tabără. Parcul este neîntreţinut de ani buni.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
https://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2018/12/bois-de-lessines-belgia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri