12246201663?profile=RESIZE_400x

Castelul, devenit azi muzeu, a fost construit intre anii 1893 și 1896, pentru comemorarea Iuliei Hasdeu, fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, care a murit la doar 19 ani de tuberculoză. Iulia Hasdeu, a fost primul român care a absolvit facultatea Sorbona din Paris.

12246203469?profile=RESIZE_400x

Vizitatorii care trec pragul muzeului pot admira portretele membrilor familiei Hasdeu, obiectele familiei, fotografii și documente originale, mobilierul vechi de peste un secol, manuscrise și colecții ale revistelor conduse de marele filolog ori la care acesta a colaborat, ediții princeps ale cărților savantului, precum și tablouri valoroase semnate de pictori renumiți precum Sava Henția, Nicolae Grigorescu, G.D. Mirea sau Diogene Maillart. De asemenea, în ansamblul expoziției un loc important îl ocupă preocupările spiritiste ale lui B.P.Hasdeu.

12246203089?profile=RESIZE_400x

Interiorul castelului se prezintă astfel:

  • Sala 1 – Salonul de primire al doamnei Iulia Hasdeu, soția scriitorului, unde se află bustul de marmură al acesteia;
  • Sala 2 – Sufrageria, cu portretele familiei pictate în medalioane, pe pereții camerei;
  • Sala 3 – Templul Castelului, cel mai înalt turn, care are un pronaos cu oglinzi paralele și un altar. În mijlocul turnului, unde se urcă pe trepte metalice, se află o statuie a lui Iisus, sculptată de Raphael Casciani. Războiul, cutremurele și ignoranța umană au afectat de multe ori castelul, dar statuia lui Iisus nu a fost niciodată atinsă. În această sală se pot observa și cele trei camere, cea albastră, cea roșie și cea verde, culori date de vitralii.
  • Sala 4 – Biroul de lucru al lui B.P.Hasdeu, în care se află portretele savantului, soției și fiicei lor Iulia.
  • Sala 5 – Camera cu cale, dedicată Iuliei Hasdeu, unde se află păpușa Iuliei, o sculptură, bustul Iuliei Hasdeu, de Ioan Georgescu, din marmură de Carrara, realizat în 1890. De asemenea, aici se afla jurnalul și caietul de matematică al Iuliei.
  • Sala 6 – Camera obscură, unde aveau loc ședințele de spiritism, care are un porumbel de piatră, o lunetă astronomică, un sfeșnic și o statuetă a lui Iisus.

12246202462?profile=RESIZE_400x

Este greu de povestit tot ceea ce se află în castel. Cumva, totul are un aer mistic, în spatele fiecărui detaliu sunt simboluri și semnificații ascunse. Uşa masivă, fără balamale, care se deschide circular în jurul unui ax central, cu blazonul familiei cioplit și dictonul „Pro fide et patria”, alături de cel al lui Galileo Galilei „E pur si muove”, tronurile de piatră de la intrare, simbolurile celor șapte reîncarnări ale Iuliei, despre care se spune că a povestit chiar ea, la ședințele de spiritism, pentagrama masonică de la intrare, cu ochiul divin și triunghiul simbol al Treimii divine, toate induc o stare specială, uneori însoțită de angoase și fiori. 

12246202472?profile=RESIZE_400x

Castelul este orientat către răsărit, cu baza de forma unei cruci. Cele două corpuri și donjonul central sugerează și ele Trinitatea. În salonul mamei este pianul Iuliei, păstrat până azi, iar în biroul lui Hașdeu, biblioteca, cea mai mare parte a ei pierdută, și portretul tinerei în mărime naturală. 

12246202652?profile=RESIZE_400x

Castelul a avut mult de suferit în timpul celor două Războaie Mondiale, a fost restaurat între anii 1962-1964, iar în cursul acestei perioade s-a luat decizia de către comisia Monumentelor Istorice de a-l transforma în muzeu, deschiderea oficială fiind în 9 aprilie 1965. 

12246203052?profile=RESIZE_400x

Muzeul Memorial „B.P.Hașdeu” a suferit grave avarii în timpul cutremurului din 4 martie 1977, a fost închis și redeschis în vara lui 1995, după o lungă restaurare, care, însă, nu i-a mai redat strălucirea de altădată.

12246203259?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/01/maldive.html

ÎȚI MULȚUMESC!     

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->